Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in cele 28 de cărţi, monografii şi tratate, precum şi in 250 de note, studii şi memorii publicate in prestigioase reviste din ţară şi străinătate. Matematicianul Radu Miron implineşte astăzi 80 de ani.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in cele 28 de cărţi, monografii şi tratate, precum şi in 250 de note, studii şi memorii publicate in prestigioase reviste din ţară şi străinătate. Matematicianul Radu Miron implineşte astăzi 80 de ani.
"Au trecut 60 de ani de cercetare neintreruptă in care am trăit momente de mare satisfacţie. In această perioadă am reuşit să realizez două geometrii care sunt extrem de solicitate de specialiştii de pretutindeni. Am avut şansa să mă formez in seminarul matematic "Alexandru Miller" de la Universitatea ieşeană. Am avut profesori de mare calibru care m-au incurajat. De la fiecare am luat căte ceva, astfel că tradiţia din seminar combinată cu ideile apărute ulterior mi-au facilitat accesul la nişte domenii care m-au surprins nu numai pe mine, dar şi pe foarte mulţi specialişti. Am reuşit să public 12 cărţi in străinătate după Revoluţie. Am fost făcut membru al Academiei Romăne pentru rezultatele obţinute anterior Revoluţiei. De asemenea, am avut mari satisfacţii pe linie de invăţămănt pentru că am avut studenţi foarte buni, capabili, care s-au realizat.
Unul dintre cele mai mari sacrificii pe care le-am făcut este timpul acordat familiei. Din fericire, am o familie inţelegătoare care m-a sprijinit tot timpul. Puteam să mă stabilesc in străinătate unde aveam posibilitatea să căştig mai bine. Nu am făcut-o pentru că sunt foarte legat de ţara in care m-am născut cu oamenii ei, cu necazurile ei. Satisfacţia este mai mare aici decăt in afara ţării, unde nu aş fi avut aceleaşi condiţii. Bucuriile pe care mi le-a adus meseria mea sunt numeroase. Incepănd cu Premiul Academiei Romăne, continuănd cu Premiul Opera Omnia al CNSAS-ului, apoi cu Doctor Honoris Causa la 6 universităţi din ţară, Doctor Honoris Causa la Universitatea din Tiraspol, apoi titlul de membru corespondent al Academiei Romăne in â91, şi din â92 membru titular, membru in tot felul de societăţi internaţionale, in tot felul de comitete de redacţii al unor reviste celebre. Am publicat in străinătate foarte multe lucrări. Ce aş putea să-mi mai doresc? In ceea ce priveşte dezamăgirile... Una ar fi că nu am reuşit să fac mai mult pentru invăţămănt. Cred că aş fi putut face mai mult, dar in condiţiile in care am trăit nu aveam cum să realizez mai mult. Avem tineri foarte capabili, care merită să te sacrifici pentru ei.
Am reuşit să scot zilele acestea o carte impreună cu Ion Bucătaru, unul dintre foştii mei elevi, conferenţiar la Universitatea din Iaşi. Aceasta inglobează o sinteză a cercetărilor mele continuate de el şi care s-au concretizat in teorii noi. A apărut la Editura Academiei acum o săptămănă şi este foarte solicitată de specialişti. Imi doresc să-mi duc proiectele pănă la capăt şi să-mi păstrez mintea clară... pentru că vărsta işi spune cuvăntul."
Succes
"Mă felicit pentru curajul de a intra in problemele noi pe care foarte mulţi nu au putut să le rezolve. Sunt nişte probleme celebre care au rămas sute de ani nerezolvate"
Radu Miron,matematician