x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Solomon Marcus

Astăzi e ziua ta: Solomon Marcus

28 Feb 2011   •   18:56
Astăzi e ziua ta: Solomon Marcus
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional
154145-dragosstoica-20100323150315004.jpgPersonalitate profundă a culturii române, unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice, şi-a dedicat mai bine de 30 de ani de viaţă sistemului educaţional românesc. Cei 86 de ani, pe care îi împlineşte astăzi îl găsesc pe sărbătoritul nostru, academician Solomon Marcus, extrem de activ, puternic implicat în problemele învăţământului autohton şi nu numai. Îi urăm "La mulţi ani!"

"Ard de proiecte, nu prea am timp pentru amintiri"
"Am fost la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim, unde am prezentat o provocare iniţiată de Eugen Ionescu în cartea sa «Între viaţă şi vis»: Are literatura de azi suficientă imaginaţie? Am fost prezent şi la Standul României, cu câteva cărţi care mi-au apărut în 2010. Voi prezenta conferinţe la Universităţile din Haifa şi Tel Aviv. La 11 martie voi merge la Institutul Fields de la Universitatea din Toronto, unde sunt invitat să contribui la dezbaterea Semiotică-Matematică-Discipline cognitive. Mă aşteaptă alte provocări în Finlanda, Cehia, Statele Unite, Ungaria, pentru a nu mai vorbi despre cele din România, unde sunt mereu invitat în şcoli şi universităţi. Îmi stăruie în amintire cea mai recentă vizită, la Şcoala 66 din Bucureşti, unde o Directoare în plina vervă îi antrenează pe copii în activităţi dintre cele mai frumoase. Mă simt puternic implicat în problemele edu­caţiei, cum puteţi vedea în paginile din Tribuna Învăţământului şi în cărţile mele «Educaţia în spectacol» (2010) şi «Răni deschise» (va apărea în 2011). Tot în 2011 sper să-mi apară într-un volum de vreo 1.600 de pagini mari cele cinci volume de Paradigme universale. Ard de proiecte, nu prea am timp pentru amintiri.

Mă aflu într-o alternare de ore de lucru, ore de odihnă, ore de comunicare cu lumea (internet, e-mail), ore de vizită la Academie, la Institutul de matematică, la Universitate, la alte instituţii de cultură, la cumpărături etc. Dar de fapt această segmentare e înşelătoare, deoarece, de exemplu, momente de inspiraţie, gânduri fericite mă pot vizita şi când sunt la piaţă să cumpăr zarzavaturi sau în somn, când unele vise se conectează la cercetările mele, sau în timp ce elaborez mesaje e-mail.

Există o întreagă tipologie a singurătăţilor matematicianului. Pe unele le are în comun cu cercetătorii din alte domenii, cu artiştii şi cu poeţii, pe altele le are în comun cu toţi oamenii, dar altele sunt numai ale lui, cum ar fi aceea care rezultă din faptul că matematicianul modifică până într-atât problemele pe care le primeşte de la nematematicieni, încât dă impresia că actul său e o trădare a cererii care i-a fost adresată.

Întreaga mea acţiune este o replică la izolarea disciplinelor, la insuficientul lor metabolism. Miza mea este nu de a-mi investi sufletul într-o disciplină în dauna altora, ci de a le conecta, pentru a trece astfel la acel spirit integrativ, fără de care înţelegerea lumii şi înţelegerea propriei noastre identităţi rămân nerealizate.

Întreaga mea existenţă a fost marcată de locurile şi perioadele istorice în care m-am născut şi m-am aflat. Orice modificare a lor mă falsifică dacă nu cumva mă desfiinţează ca fiinţă umană şi ca personalitate... Cel mai important lucru care trebuie schimbat în România este sistemul ei educaţional. În acest sens sunt direcţionate cele mai multe dintre acţiunile mele din ultimii 30 de ani.

Nu acord multă atenţie cronologiei anilor, încerc să mă plasez într-un timp circular, deci accentul nu cade pe liniaritatea trecut-prezent-viitor «ieri-azi-mâine», ci pe proiectele care-mi stau în faţă."

×
Subiecte în articol: solomon marcus