Astăzi e ziua ta... Tatiana Iekel!

"Reuşesc încă să vibrez la lucruri delicate" Un actor adevărat nu poate trăi departe de scenă. El trebuie să ardă intens acolo, unde dă mereu totul. La fel s-a întâmplat şi cu Tatiana Iekel, care după o oarecare absenţă a revenit cu şi mai multă forţă, impresionând publicul şi criticii. Astăzi, Tatiana Iekel împlineşte 77 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Chiar de când am început să gândesc am vrut să fac teatru. De ce? Pentru că mama mea a fost actriţă la Teatrul Naţional din Iaşi, şi într-un fel s-ar spune că m-am născut în teatru. Am copilărit în acel teatru alături de marii actori. Fiind «în refugiu», la un moment dat, actorii teatrului au continuat să activeze, să aibă repetiţii şi spectacole peste tot, la Jimbolia, Drăgăşani, Sibiu, iar eu asistam la toate spectacolele şi învăţam toate textele! Cunoşteam «Coana Chiriţa» pe dinafară. De fapt, ştiam toate rolurile aşa că nu putea să fie altfel."

ROLURI SUPERBE
"Din fericire, câţiva dintre marii actori ai Teatrului Naţional din Iaşi care m-au testat i-au spus mamei mele că am talent. Deşi ea spera că voi fi doctor... Am intrat la Institut şi am devenit actriţă. Am avut o şansă nemaipomenită, pentru că în 1948 a existat acea reformă a învăţământului care prevedea că pot intra la Institut şi cei care nu aveau Bacalaureatul. Eu terminasem atunci clasa a V-a de liceu şi, nefiind prietenă foarte bună cu matematica, fizica şi chimia, m-am bucurat de această posibilitate. Eram mai mulţi în Iaşi în această situaţie: Octavian Cotescu, Petrică Gheorghiu, Emanoil Petruţ. Am fost angajată şi distribuită în spectacole la Teatrul Actorului de Film «Constantin Nottara» (aşa se numea pe vremuri Teatrul Mic). Regizorii mi-au oferit roluri pe care eu însămi nu credeam că le pot juca. Eram surprinsă nu numai de ideea lor, dar şi de curajul de a mă distribui în acele roluri superbe şi extrem de variate. Am interpretat şi personaje tinere, dar încă de atunci am avut roluri de... moşi şi babe. Am jucat, de exemplu, Géronte, în «Vicleniile lui Scapin». Regizorul Iulian Vişa (Dumnezeu să-l ierte), cel care a pus piesa în scenă, a vrut ca aceste roluri de bărbat să fie interpretate de femei în travesti, crezând că noi am face mult mai mult decât ar face nişte domni. Aşa că eu şi Olga Tudorache am fost bătrânii din această piesă. A fost un lucru care ne-a făcut o mare plăcere. Sunt foarte încântată de faptul că reuşesc să vibrez la lucruri delicate. Încă sunt emoţionată la lucrurile sensibile. Viaţa cu toate problemele ei şi cu toate grozăviile pe care, din păcate, le trăim în ultima vreme nu m-a înăsprit, dimpotrivă.

Toate rolurile mi-au fost dragi, dar am avut o şansă extraordinară cu piesa «Bărbatul şi... femeile». Am jucat nouă roluri de femei într-o piesă care dura o oră şi jumătate. Piesa lui Leonid Zorin s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, a fost pusă în scenă de Nae Caranfil. Am jucat împreună cu Nae Dinică, Dumnezeu să-l odihnească. El era bărbatul şi eu eram toate cele nouă femei, care mai de care mai agresivă şi mai absurdă. Dar atât de ofertante au fost aceste roluri. A fost pentru mine o încercare, ce mi-a făcut mare plăcere. Aveam două cabiniere care mă ajutau să mă schimb din cap până în picioare. Eram altă persoană, îmbrăcam costume care aveau alte «trupuri». Nu pot să vă spun ce era, pentru că ieşeam pe o uşă şi intram pe alta. A fost un efort, dar l-am făcut cu o bucurie nespusă, pentru că publicul era la jumătate de metru de noi, iar reacţia lui era extraordinară. Apoi a fost rolul din «Pluralul englezesc», care s-a jucat de peste 500 de ori. Am fost în toată ţara cu acest spectacol. Eram trei cupluri: alături de Mitică Popescu eu jucam rolul unei gospodine limitate şi caraghioase până la Dumnezeu."

"ASTĂ-SEARĂ JUCĂM AL 77-LEA SPECTACOL!"
"Am avut mare noroc de roluri foarte frumoase şi foarte diferite. Am bucuria să joc şi acum la Teatrul Mic, unde am continuat să fiu angajată, cu toate că sunt pensionară de mult, în «Cum gândeşte Amy», un rol care îmi oferă multe posibilităţi. M-a impresionat mult că la ultimul spectacol regizorul a spus în megafon: «Astă-seară jucăm al 77-lea spectacol». Chiar în ajunul zilei în care voi împlini 77 de ani. Ce coincidenţă! De asemenea, joc şi la Teatrul Odeon, în «joi Mega.Joy», pusă în scenă de Radu Afrim."

BULGĂRELE DE AUR
"Am admirat perseverenţa cu care Florin, băiatul meu, a luptat şi a muncit pentru a dovedi calităţile unui talent ca al lui. El şi scrie, şi regizează, şi joacă. Florin ar fi trebuit să fie Leu, dar doctorul care mă supraveghea pe mine şi care mi-a făcut operaţia de cezariană, profesorul Dan Alexandrescu, pleca în vacanţă. M-am dus lunea la el, l-am întrebat ce facem, m-a consultat şi mi-a spus următoarele cuvinte: «E copt bostanul, joi ţi-l scot». Joi, când s-a născut Florin, era cam cu şapte sau opt zile înainte de termenul pe care trebuia să-l respectăm. Dacă mai stătea cele şapte, opt zile, era Leu, nu Rac. Pentru mine, venirea pe lume a Soniei, nepoţica mea, a însemnat o emoţie nemaipomenită. Pentru noi este bulgărele nostru de aur. Este atât de scumpă, atât de drăguţă, atât de dulce. Este o nestemată şi, cu toţii, suntem la picioarele ei. Nu-mi spune bunică, nu au învăţat-o să-mi spună nici mamaie, nici bunică. Îmi spune Tatiana, dar cum spune ea Tatiana nu spune nimeni pe lumea asta. Are un fel de a spune Ta-Ti-a-na, punctat aşa puţin, iar eu mă topesc pur şi simplu. Este atât de plină de veselie şi sociabilă. Învaţă repede poezii, cântece şi, mai important decât toate acestea... este oricând dispusă să facă demonstraţii! Cred că nu are încotro! Va urma tradiţia familiei, mai ales dacă vă gândiţi că străbunica ei a fost actriţă, că bunicii ei amândoi sunt actori, că părinţii ei amândoi sunt actori. Îmi doresc să se îndure Dumnezeu de noi, să fie pace în ţara asta şi oamenii care ne conduc să aibă mai mult suflet pentru poporul acesta! Să putem să ne vedem de treabă, nu să stăm cu ochii la televizor şi să vedem numai nenorociri!"