"Astăzi e ziua ta..." – Victor Opaschi

"Dacă ceva mă face realmente fericit atunci cînd privesc la anii cît am fost consilier pentru cultură şi culte este faptul că am reuşit să-l ajut pe preşedintele Ion Iliescu să-şi realizeze promisiunea electorală şi angajamentul solemn de a face din ultimul său mandat un prilej de a reda culturii române demnitatea şi respectul cuvenit şi de a promova sistematic valorile româneşti în ţară şi în lume", spunea Victor Opaschi. Mîine împlineşte 60 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Dacă ceva mă face realmente fericit atunci cînd privesc la anii cît am fost consilier pentru cultură şi culte este faptul că am reuşit să-l ajut pe preşedintele Ion Iliescu să-şi realizeze promisiunea electorală şi angajamentul solemn de a face din ultimul său mandat un prilej de a reda culturii române demnitatea şi respectul cuvenit şi de a promova sistematic valorile româneşti în ţară şi în lume", spunea Victor Opaschi. Mîine împlineşte 60 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Am învăţat valoarea libertăţii..."

"Şaizeci de ani este, fără îndoială, vîrsta unui bilanţ obligatoriu pentru a vedea dacă ai făcut ceva cu viaţa ta de pînă atunci sau dacă ţi s-a scurs printre degete ca nisipul scos din apa mării. Ceea ce nu înseamnă însă neapărat că viitorul nu-ţi mai rezervă şansele unor noi împliniri sau ale recuperării finale, în stare să modifice datele unui bilanţ pînă atunci deficitar. Nu mai trăim vremea cînd speranţa de viaţă nu trecea de această vîrstă şi un Ibrăileanu scria «Adela». Mă uit la drumul pe care l-am parcurs cu mulţumirea că nu trebuie să spun «Nu ştiu cum au trecut anii!». Aş putea trece la activul bilanţului cîteva momente definitorii, în care am putut să fac din persoana şi din prezenţa mea în viaţa publică a României postdecembriste ceva profund, rezistent la proba timpului, care să nu mă expună sentimentului de iritare, din păcate tot mai răspîndit şi mai adînc, cu care este privită, nu însă totdeauna cu dreptate, clasa politică a ultimelor două decenii. Recent, am citit cartea lui Jacques Attali despre François Mitterand, despre destinul acestui mare bărbat al Franţei, pe care am avut şansa să-l cunosc în cîteva împrejurări. Am căpătat astfel curajul de a-mi spune mie însumi că împlinesc la rîndu-mi 18 ani de cînd am fost chemat şi am rămas alături de cel mai important om politic al României ultimelor aproape două decenii.

Desigur, pentru a preveni orice comentariu adaug imediat: «toute proportion gardeé». În acelaşi timp însă, nu mă pot opri să spun că, dacă omul lîngă care a stat şi a scris J. Attali a fost mare, totuşi, şi cu el, şi fără el, Franţa ar fi rămas Franţa. Despre omul pe care am avut privilegiul să-l însoţesc tot 18 ani (care însă nu sînt toţi, deci din acest punct de vedere îl voi întrece pe Jacques Attali), sînt convins că fără el României i-ar fi fost mult mai greu.

Însoţindu-l în greaua sa construcţie (căci aşa cred că se poate numi ceea ce a opus unor adversităţi şi proiecte care ne puteau fi fatale), am învăţat valoarea libertăţii, chiar şi a celei de a «trage cu puşca», şi importanţa unei atitudini demne în faţa încercărilor vieţii. Şi am mai învăţat ceva: nu construieşti nimic temeinic în lumina reflectoarelor şi cedînd micilor vanităţi şi ispite ale puterii. Am apreciat mai mult o vorbă bună decît o recunoaştere oficială.

În politică, poţi realiza surprinzător de multe dacă eşti dispus să-i laşi pe alţii să-şi aroge meritele.

Dacă într-o zi îmi voi scrie memoriile, sînt două lucruri pe care le voi putea detalia şi argumenta fără a putea fi contrazis. Primul, contribuţia la realizarea unei mici minuni: după o lungă abordare conflictuală, o republică reuşeşte să trăiască în armonie cu fostul ei monarh. Al doilea, rolul pe care l-am jucat în calitate de consilier pentru cultură şi culte al preşedintelui României. În aprecierile academicianului Răzvan Theodorescu: «În moştenirea scrisă a nici unui şef de stat sau om politic român din epoca modernă nu se poate întîlni ceva asemănător, atîta respectuoasă relaţie oficială şi umană şi atîta pătrunzătoare înţelegere a rosturilor Bisericii şi spiritualităţii creştine în trecutul istoric şi cultural al românilor şi în viaţa actuală », se află şi munca mea.

Vă sînt recunoscător că v-aţi amintit de mine în această zi şi că aţi trecut peste limitele de spaţiu acordat rubricii în care apar aceste gînduri şi mărturisiri."