"Cafeneaua haimanalelor"

Cafeneaua periferică, cu aspect mizer, situată in preajma halelor. E locul de intălnire al tuturor celor fără nici un rost: derbedei şi pungaşi de tot soiul, aici vin să toace la cărţi sau barbut "invărteala" de fiecare zi.

Ilustraţiunea Romină, iunie 1936

Cafeneaua periferică, cu aspect mizer, situată in preajma halelor. E locul de intălnire al tuturor celor fără nici un rost: derbedei şi pungaşi de tot soiul, aici vin să toace la cărţi sau barbut "invărteala" de fiecare zi.

Pe un fel de maidan, in faţa uşii, un şir de mese soioase, la care stau consumatori certaţi cu apa şi săpunul. Am intrat in această cafenea cu renume prost, păzindu-mi buzunarele. (...) După cu m’am obişnuit cu lumina obscură, am inceput să desluşesc obiectele şi tipurile din jurul meu. Tipul insărcinat să "ginească" la uşă apariţia vreunui nepoftit, atras de "partida" interesantă, işi părăsise postul, iar eu i-l luasem prin surprindere, intrerupăndu-le jocul. Dar după vreo cinci minute, convingăndu-se cu toţii că nu sunt vreun "gabăr" de al poliţiei, activitatea tuturor şi-a reluat cursul, eu putănd să studiez in voie pe fiecare. Din cănd in cănd recurgeam la lămuririle patronului, bun de gură. Intr-un colţ un bătrănd cu o barbă de patriarh, incălcită şi murdară, işi soarbe alene porţia de ceai cu mici intreruperi, ca să se scarpine de zor.

- E Leiba - zaraful - mă lămureşte patronul. Nu este un singur client aici, pe care să nu-l fi imprumutat el cel puţin cu un pol sau doi.

- Şi de unde are el bani de dat cu imprumut?

- Păi... cerşeşte. Căştigă bune parale. Cel puţin o sută de lei pe zi. De trăit, trăeşte numai cu ceai şi păine, doarme pe sub garduri, pe unde apucă, iar banii ii dă cu camătă. Cănd vreun jucător a pierdut la barbut şi pantofii din picioare, salvarea e la Leiba.

In alt colţ doi indivizi se ceartă, răţoindu-se unul la altul, gata să se incaiere:

- Eşti un pungaş! urlă unul.

- Escrocule! ii ripostează celălalt.

- Măi Dumitre, nu vă este ruşine?

Doar sunteţi oameni "cumsecade" amăndoi. Ce Dumnezeu v’a apucat?

Ambii beligeranţi se calmează la moment in faţa pumnului masiv al stăpănului. (...) Am intrat in vorbă cu ei, deslegăndu-le limba cu căteva ţigări.

- Hehe! Cucoane, bine mai era odată, incepu Clamparu. Dacă aşi avea acuma toţi banii de care am "uşurat" atătţia oameni, aş putea tapeta toată casa asta cu "bucăţi" de căte o mie. Pe vremea ceia umblam imbrăcat şi eu după jurnal "la trei ace", acuma insă nu mai sunt "elefanţi" cu parale. "Curăţ" căte trei-patru inşi de "scoarţă" (portofel) şi dela toţi abia injgheb căţiva "pitaci" pentru o pereche de ghete dela Taica Lazăr. Dacă "elefanţii" sunt in criză şi noi şomăm. De acum mă las şi eu de "meserie", căci numai rentează. Alaltăieri m’am eliberat dela "cucuieta" (Galata), unde am "făcut" o lună pentru 11 lei pe care ii "găsisem" in buzunarul unui părlit, la o inghesuială, in faţa unui cinematograf. "Fraierul" a pus gabja pe mine şi... gata părnaia.

- Poate mai aveţi o ţigară, cucoane? De cănd m’am eliberat, am făcut jurămănt să nu mă mai ating de nici o "scoarţă".

- Chiar dacă ai găsi-o pe stradă? il ispitesc eu.

- Chiar! (...)

- Ei? Şi ai de gănd să te faci om cinstit, Clamparule?

- He! Chiar cinstit de tot... nu! Boala din născare, leac nu mai are! Insă acuma mă invărtesc şi eu prin hală, unde găsesc muncitori basarabeni in căutare de lucru, ii mint că vreau să-i angajez la vie, la cutare boier şi străng dela fiecare căte 4-5 lei misitie şi apoi ii las să mă aştepte intr-un anumit loc... pănă li se lungesc urechile. Dar cănd n-o mai fi "venitul" ăsta, ştiu eu ce voi mai face? Poate că mă voi intoarce la meserie, ca apa la matcă. (...)

C.Luca