“Instrucţiuni generale: 1. Nu te grăbi niciodată. 2. Ascunde-ţi limba maternă. 3. Nu te purta astfel încît să dai de bănuit. 4. Notează toate lucrurile în chip nevinovat; dacă vrei să însemni că într’un loc oarecare se află zece tunuri, notează că în acel loc o masă costă 10 dolari.
Realitatea ilustrată, 9 iunie mai 1937:
“Instrucţiuni generale: 1. Nu te grăbi niciodată. 2. Ascunde-ţi limba maternă. 3. Nu te purta astfel încît să dai de bănuit. 4. Notează toate lucrurile în chip nevinovat; dacă vrei să însemni că într’un loc oarecare se află zece tunuri, notează că în acel loc o masă costă 10 dolari. 5. Oboseşte pe cei dela care vrei să smulgi o in-formaţie; de preferinţă călătoreşte cu ei noaptea; vorbesc mai uşor cînd sînt obosiţi. 6. Fă să dispară cenuşa documentelor pe care le-ai ars. 7.
Nu avea încredere în nimeni şi mai ales teme-te de admiraţia serviciului de contraspionaj inamic; admiraţia lor te poate pierde. 8. Fii foarte atent în ceea ce priveşte obiectele personale. 9. Să ai întotdeauna destui bani la dispoziţie încît să poţi face faţă unui minim de cheltuieli; cheltuieşte însă cu prudenţă. 10. Să nu fii găsit niciodată în tovărăşia unui coleg.”
Aţi înţeles desigur despre ce este vorba. Sînt cele zece porunci ale spionului...
Măestria acestor vînători de secrete este adesea uimitoare. Dar nici măestria serviciilor de contraspionaj nu rămîne mai prejos. Iată, de pildă, un caz petrecut săptămînile trecute la New York şi al cărui răsunet ocupă şi astăzi coloanele presei americane.
Un individ înalt, blond, după toate aparenţele în serviciul de spionaj al unei puteri europene, a fost arestat într-un hotel din New York. Nu s’a găsit asupra lui decît planul unei “fortăreţe sburătoare”, cel mai modern avion american de bombardament. Indiciu suficient de grav, dar totuşi nesatisfăcător. Individul nu avea însă asupra lui nici-o hîrtie, nici-un act de identitate. Cu toate sforţările poliţiştilor, nu a vrut să-şi mărturisească numele. Iar ca o culme, amprentele sale digitale, trimise tuturor poliţiştilor din Statele Unite, s’au îna-poiat cu menţiunea: necunoscut.
Spre a continua urmărirea, spre a-i descoperi tovarăşii trebuia identificat cu orice preţ. Dar timpul trecea şi nici un semn nou nu venea în ajutorul cercetărilor. În desperare, detectivul Vetterli se apucă să răscolească din nou obiectele găsite asupra arestatu-
lui – batistă, chei, un toc rezervor, planul avionului, două creoane, un portmoneu cu bani mărunţi – cînd o idee îi străfulgeră creerul.
Portmoneul avea gravat pe el numele unui magazin din 169 East Street din Bronx. Detectivul îşi aminti că haina bănuitului, întoarsă şi ea pînă atunci de zeci de ori pe faţă şi pe dos, provenea tot dintr’un magazin din Bronx. Două dintre chei, noi-nouţe, aveau pe ele numele unui lăcătuş, tot din Bronx. Aşadar, omul locuia prin cartierul Bronx.
Apartamentul a fost cercetat conştiincios. S’au găsit în el tăeturi subliniate cu roşu din “Army and Navy Journal”, un cupon pe care era însemnat numele Erich Glaser şi o însemnare mai puţin nevinovată: “224 – 1 – 19; 107 – 1 – 6. Johanna”. În sfîrşit, în salteaua unui divan, o serie de planuri însemnate “Confidential – U.S.A”.
Misterul a fost deslegat foarte repede. Guenther Rumrich făcuse serviciul militar în zona Canalului Panama şi dezertase, oferind apoi unei puteri europene să-i vîndă secretele fortificaţiilor Canalului în zona în care îşi făcuse serviciul. A fost primit imediat şi pus să activeze în cele mai diferite ramuri. Ajutorul său era un pielar, Erich Glaser, iar informaţiile militare pe care le obţineau erau expediate în Europa cu ajutorul unei manicuriste pe transatlanticul Europa, Johanna Hoffmann.
Pentru toţi trei, justiţia Statelor Unite a rezervat o surpriză… cîte un scaun electric.”