x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Datini străvechi în prag de Crăciun

0
Autor: Luminita Ciobanu 24 Dec 2013 - 00:05
Datini străvechi în prag de Crăciun
Vezi galeria foto


Praznicul Luminos al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este aşteptat cu bucurie de întreaga creştinătate, ca semn al înnoirii noastre, iar vestea Naşterii Pruncului Sfânt este dusă de alaiul de colindători, de toate vârstele, în fiecare colţ al ţării. Cum este aşteptat Crăciunul astăzi? Ce datini se păstrează şI cum se pregăteau bătrânii noştri odinioară, vă spunem în cele ce urmează...

Cetele de colindători au fost puse la cale încă de la începutul postului Crăciunului, dar pregările pentru colindat se intensifică de la Sfântul Nicolae, pentru ca, nu cumva, greşind versurile, să se facă de ruşine în Noaptea de Ajun. Dacă în Transilvania colindătorii pornesc  din casă în casă în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în sudul ţării, acolo unde colindul nu este atât de bogat în versuri, se merge cu Moş Ajunul în noaptea dinspre 23 spre 24 decembrie şI în dimineaţa Ajunului Crăciunului. Cu trăistuţele după gât, să nu le îngheţe mâinile de ger, copiii pornesc din casă în casă, purtând în mâini ciomege de alun, şlefuite, pentru a se apăra de câini. “În seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii şI până la ziuă, se obişnuieşte să meargă cetele de copii cu colinda, Moş Ajunul, Bună dimineaţa la Moş Ajun, Neaţaluş. Pleacă toţi strigând pe la ferestre: «Bună dimineaţa la Moş Ajun/Ne daţi ori nu ne daţi?». Stăpânul casei le dă covrigi, mere, nuci sau colindeţe. În Transilvania, colindătorii (piţărăi) sunt consideraţi aducători de fericire”, aflăm din scrierile lui Tudor Pamfile.

Colindele răsună pe uliţele satelor în special în noaptea de Ajun iar bucovinenii spun că acest obicei străvechi, al colindatului, a fost lăsat de Dumnezeu pentru a-i face pe oamenii înrăiţi, care uitaseră de cele sfinte, să se abată de la calea greşită. “Atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şI astfel lumea va încăpea pe mâna lor.” (Tudor Pamfile).   Până la lăsarea serii însă, fiecare gospodar are grijă să aşeze tot ce trebuie, după rânduiala ştiută din bătrâni. Prin satele noastre,  ţăranii obişnuiesc să facă un calendar aparte, fie din ceapă, care indică lunile ploioase, fie din pâine, numit “calendarul de pită”, obicei consemnat  de Traian Gherman în 1923: “(...) se unge un cuţit mare cu suc de ceapă, se freacă cu ceapă, apoi întreg tăişul cuţitului se bagă într-o pâine şI îl laşi aşa, trei patru ceasuri, apoi se scoate şI se examinează ce culoare a căpătat.  Dacă o faţă a cuţitului va fi mai mult roşie, atunci, în vară, va fi grâu şI peste tot spicoase; dacă va fi de culoare vânătă-negrie, va fi fân mult, iar dacă va fi albastră-gălbie, va fi cucuruz mult”. Se spune că în noaptea de Crăciun cerurile de deschid iar cei curaţi la suflet pot vedea ceea ce alţii nici nu-şi pot închipui. Şi dimineaţa de Ajun este încărcată de semnificaţii. Înainte de răsăritul soarelui, bărbaţii merg în curte să mai pună o dată mâna pe furcă, pe coasă, să le fie drag să lucreze cu ele în vara ce urmează, apoi, la întoarcerea în casă, nu intră cu mâna goală, ci cu un braţ de surcele, menind astfel bogăţie pentru vite, păsări, oi, porci, care vor avea mulţi pui. În plus, se obişnuieşte ca păsărilor să li se dea mălai din ciur, ca să facă multe ouă.

Crăciunul este aşteptat cu bucurie şI de copii şI de părinţi şI de bunici. Precedată de post, sărbătoarea Naşterii Mântuitorului începe cu slujba religioasă ce are loc în fiecare lăcaş de cult. Merindele pregătite din seara de Ajun sunt duse la biserică, unde, după Sfânta Liturghie, sunt sfinţite de preot. Femeile aşază pe masă aceste bucate, din care toţi ai casei trebuie să guste.
La cei mici, Moş Crăciun vine cu darurile mult aşteptate, pe care le pune, de cele mai multe ori, sub bradul frumos împodobit. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a ajuns pe meleagurile noastre în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la oraş la sat. Până atunci se păstrase obiceiul precreştin al arderii butucului de Crăciun, astăzi dispărut.  “La întocmirea arborilor genealogici – explică etnologul Ion Ghinoiu – butucul este numele strămoşului din care coboară spiţele din neam. În Mehedinţi este consemnat obiceiul arderii în Ajunul şI ziua de Crăciun a unui lemn (butuc) de cer, iar tăciunele rămas se păstra ca leac pentru vindecare a bolilor. Împodobirea pomului de Crăciun a fost suprapus  peste obiceiul autohton al incinerării cadavrului fitomorf, butucul de Crăciun”. (Ion Ghinoiu – Comoara satelor. Calendar popular). Cu toate că nu I se mai cunoaşte semnificaţia, o reminiscenţă a acestei practici o întâlnim şI astăzi. În satele noastre, ţăranii încă mai adună cenuşa buşteanului care arde în vatră în în noaptea de Crăciun, pe care o împrăştie prin livezi, pentru a avea parte de rod bogat.


Serviciul de email marketing furnizat de