x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 22 noiembrie 2007

Joi 22 noiembrie 2007

de Ramona Vintila    |    22 Noi 2007   •   00:00
Joi 22 noiembrie 2007

  • Este ziua 326 a anului
  • Au mai rămas 39 de zile
  • Este a noua zi a Postului Crăciunului. Au mai rămas
  • 32 de zile

Soarele:

Răsare la 7:20

Apune la 16:43

Luna:

Răsare la 14:55

Apune la 4:25

Lună plină:

24 noiembrie

Ultimul pătrar(Luna in descreştere):

1 decembrie

Lună nouă:

9 decembrie

Primul pătrar(Luna in creştere):

17 decembrie

Sărbătoare creştină

Astăzi sunt pomeniţi Sfinţii Apostoli din cei 70, Filimon, Arhip şi Onisim, cei care au fost ucenici ai Apostolului Pavel. Au trăit pe vremea impărăţiei lui Nero şi au propovăduit credinţa cea dreaptă. In timp ce păgănii făceau praznic Artemidei, in capiştea lor din Colose, sfinţii aceştia, impreună cu alţi creştini, lăudau pe Dumnezeu in Sfănta Biserică. Cănd au năvălit idolatri, ceilalţi s-au retras, iar cei trei sfinţi pomeniţi astăzi au rămas singuri. Păgănii i-au prins şi i-au dus la Androcleu, mai-marele Efesului, unde au fost bătuţi şi chinuiţi. Nesupunăndu-se să aducă jertfe idolilor, au fost ucişi cu pietre.

Calendar creştin-ortodox

Sfinţii Apostolii: Filimon, Arhip, şi Onisim; Sfănta Muceniţă Cecilia

Calendar romano-catolic

Sf. Cecilia, fecioară, muceniţă

Calendar greco-catolic

Sf Filimon, Apfia, Arhip şi Onisim, apostoli; Sf. Cecilia, Valerian şi Tiburţiu, mucenici

Calendar de post

Săptămăna 21-27 noiembrie

21 M Ü) Intrarea in Biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte, ulei şi vin)

22 J Sfinţii Apostoli: Filimon, Arhip şi Onisim: Sfănta Muceniţă Cecilia

23 V Ü) Cuviosul Antonie de la Iezerul, Vălcea: Sfăntul Ierarh Amfilohie

24 S Sfăntul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei; Sfăntul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (Dezlegare la peşte, ulei şi vin)

25 D Ü) Sfănta Mare Muceniţă Ecaterina; Sfăntul Mare Mucenic Mercurie (Dezlegare la peşte, ulei şi vin)

26 L Cuvioşii Alipie Stălpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

27 M Sfăntul Mare Mucenic Iacob Persul, Cuvioşii Natanail şi Pinufrie

S-a intămplat azi

In Romănia

1956 - Romănia participă la a XVI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară (Melbourne, Australia), unde cucereşte cinci medalii de aur (Nicolae Linca - box; Leon Rotman CI - 1.000 şi CI - 10.000; Dumitru Alexe şi Simion Ismailciuc - C2 - 1.000; Ştefan Petrescu - tir), trei de argint şi cinci de bronz;

1963 - Vizita de stat in Iugoslavia a unei delegaţii romăne conduse de preşedintele Consiliului de Stat, Gh. Gheorghiu-Dej care a ţinut o cuvăntare in faţa Adunării RSF Iugoslavia, fiind primul lider comunist străin căruia i s-a făcut o asemenea onoare. Vizita a fost interpretată de analiştii politici ca un semnal dat sovieticilor, că Romănia ar putea să se retragă din CAER. Semnarea Acordului privind realizarea şi exploatarea in comun a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I.

In lume

1942 - Al doilea război mondial: bătălia de la Stalingrad - Generalul Friedrich von Paulus ii trimite lui Adolf Hitler o telegramă, spunănd că Armata a 6-a germană este inconjurată.

Născuţi la 22 noiembrie

1890 - Charles de Gaulle, fost preşedinte al Franţei (m. 1970);

1984 - Scarlett Johansson, actriţă.


Credinţe populare, tradiţii, semne

Postexistenţa este viaţa după moarte a sufletului in lumea de dincolo. Tacit, oamenii se impacă cu ideea de muritor şi se supun la moara de măcinat timpul. Paradoxul face ca in natură moartea să fie generatoare de viaţă. In cazul in care ceea ce este viu pe Terra ar deveni nemuritor şi s-ar menţine tendinţa nelimitată de inmulţire a vieţuitoarelor, Planeta s-ar transforma, după consumarea rapidă a resurselor generate de moartea vieţuitoarelor, in pustiu. Din fericire, lumea de dincolo este infinit de incăpătoare. Sunt nefireşti numai evenimente care vin inainte sau după timpul sorocit: moartea tinerilor necăsătoriţi, nenuntiţi sau nelumiţi, depăşirea vărstei optime la căsătoria fetelor bătrăne, a feciorilor bătrăni sau tomnatici şi altele. Pentru refacerea echilibrului şi repararea erorilor sociale sau naturale, oamenii au recurs la rit şi la mit, răspunzănd la nefiresc prin nefiresc. Un individ poate decide intre a se căsători sau nu, a avea sau nu copii, dar niciodată intre a muri sau a nu muri. Fireşte, trecerea dintr-o formă de a fi in altă formă de a fi a inspăimăntat oamenii timpurilor. Pentru propria linişte, ei au găsit o explicaţie optimistă: moartea nu este o dispariţie definitivă, ci o plecare in postexistenţă. In satul romănesc se credea că omul, la moarte, işi schimbă numai adăpostul şi domiciliul, precum fata după căsătorie.(Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar