Ziua mondială a misionarilor
Este ziua 295 a anului
Au mai rămas 70 de zile
Soarele
Răsare la 7:40
Apune la 18:20
Luna
Răsare la 12:17
Apune la 20:47
Primul pătrar (Luna în creştere)
26 octombrie
Lună plină
2 noiembrie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
9 noiembrie
Lună nouă
16 noiembrie
Proverbul zilei:
"Carul care scârţâie trăieşte mai mult"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Ier., întocmai cu apostolii, Averchie; Sf. 7 tineri din Efes
Sfântul Averchie a fost episcop în Ierapole în timpul împărăţiei lui Marcu Aureliu. În acea perioadă, creştinii erau foarte puţini la număr. Cei care se închinau la idoli depăşeau cu mult numărul drept credincioşilor. La un moment dat a avut loc în cetate un praznic păgânesc la care s-au adunat foarte mulţi necredincioşi care dansau în jurul idolilor. Sfântul Averchie, prezent la manifestaţie, s-a rugat şi a prins curajul de a sfărâma chipurile idolilor. Atunci, preoţii au hotărât să-l omoare. Sfântul aflând de planul lor nu s-a temut, mai mult, el a ieşit în mijlocul cetăţii învăţând poporul Evanghelia lui Hristos. A exorcizat trei tineri posedaţi.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Purtatul copiilor în spate şi în bandulieră (pe umăr şi şold) este un obicei străvechi care persistă în Munţii Apusenii, Munţii Almăjului, în Maramureş, în zona Bistriţa-Năsăud şi alte regiuni. Pe drumurile de munte, la muncile câmpului, la târg sau la oraş, mamele îşi mai poartă pruncii într-un leagăn cu sfori de susţinere. Forma arhaică a acestui ingenios mijloc de transport a fost trocuţa scobită într-un lemn uşor de tei, plop sau confecţionată din scândurele de brad. Uneori, leagănul era împletit din nuiele şi susţinut cu două sfori de umărul mamei sau purtat în spinare. Alteori, acesta a fost înlocuit cu săhăidacul, un fel de leagăn din pânză, mai uşor de purtat în spate pentru că lasă mâinile mamei libere. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
Se împlinesc astăzi 127 de ani de la decesul pictorului Ion Andreescu,considerat unul dintre reprezentanţii impresionismului românesc. Deşi a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat posterităţii o operă care demonstrează că a fost un pictor de un excepţional talent. Moştenirea sa artistică se reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete, dar mai ales peisaje. Pictorul s-a născut în anul 1850. La vârsta de 19 ani se înscrie la cursurile "Şcolii de Arte Frumoase", condusă de Aman, devenind în 1872 profesor la catedra de desen liniar şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. Se stinge din viaţă la 22 octombrie 1882.
S-a întâmplat azi
În România
1911 - Apare, săptămânal, apoi bilunar, la Bucureşti, revista literară şi socială Flacăra, iniţial sub direcţia lui Constantin Banu, iar apoi a lui Ion Pillat, Adrian Maniu şi Horia Furtună;
1932 - Începe a treia Conferinţă balcanică (Albania, Grecia, Iugoslavia, România şi Turcia), la Bucureşti; delegaţia bulgară se retrage, menţinând un observator. Se adoptă un proiect de Pact balcanic, care aşeza la baza Înţelegerii Balcanice principiile neagresiunii, amiciţiei şi asistenţei mutuale.
În lume
362 - Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un incendiu;
1883 - A fost inaugurată Opera Metropolitan din New York;
1978 - Inaugurarea pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sfântul Petru.
Născuţi la 22 octombrie
1943 - Catherine Deneuve, actriţă;
1968 - Shaggy, muzician.
Citește pe Antena3.ro