x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 22 decembrie 2008

Luni 22 decembrie 2008

de Ramona Vintila    |    22 Dec 2008   •   00:00

Este a 39-a zi a Postului Crăciunului, au mai rămas 2



Este ziua 357 a anului

Au mai rămas 9 zile

Soarele

Răsare la 7:49

Apune la 16:40

Luna

Răsare la 3:06

Apune la 13:01

Lună nouă

27 decembrie

Primul pătrar (Luna în creştere)

5 ianuarie

Lună plină

12 ianuarie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)


19 ianuarie

Proverbul zilei:


"A avea inima verde"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină:  Sf. Ier. Petru Movilă, Mitr. Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia


Sfânta Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocletian. A învăţat credinţa creştină de la mama ei. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste. De aceea a fost chinuită de soţul ei. Acesta s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor şi slujea celor care pătimeau pentru Hristos. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.

Credinţe populare, tradiţii, semne


Ca divinitate preistorică a grâului, jertfită la Crăciun, şi ca simbol al Anului care moare şi renaşte după 365 de zile, porcul este nemulţumit de hotărârile Domnului, care l-a uzurpat. Iată, în acest sens, o legendă: "După ce Dumnezeu a făcut pe rând toate lighioanele, le-a adunat înaintea sfântului divan şi i-a spus fiecăreia soarta ce o are pe lume. A spus calului că va ajuta pe om, că va fi călărit de om, va fi îmbrăcat în zale şi dus pe câmpul de bătălie. A spus câinelui că va apăra casa omului, va fi hrănit de om, va fi bătut şi mângâiat de el. La toată această rânduială, fiecare vietate se supusese fără cârtire. Numai porcul, săracul, grohăia a nemulţumire întruna. Când îl ajunsese şi pe el rândul şi când a auzit ce soartă are începu şi mai puternic să grohăie. Dumnezeu l-a sorocit să grohăie toată viaţa lui...".
(Profesor Ion Ghinoiu)

Calendar de post

20 S Înainteprăznuirea Naşterii Domnului; Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul

21 D Sfânta Muceniţă Iuliana; Sfântul Mucenic Temistocle; Duminica dinaintea Naşterii Domnului (Genealogia Mântuitorului)

22 L  Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniţă Anastasia; Sfinţii Mucenici Hrisogon şi Teodota

23 M Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sfântul Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei; Cuviosul Naum

24 M Sfânta Muceniţă Eugenia (Ajunul Crăciunului) (Numai seara, grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină)

25 J Naşterea Domnului (Crăciunul)

S-a întâmplat azi


În România


1876 – Sesiune specială a Parlamentului României, care protestează vehement faţă de  prevederea Constituţiei otomane în privinţa statului român; primul-ministru I.C. Brătianu declară, retoric, între altele, că "... niciodată sabia lungă a lui Baiazet şi Mohamet nu a putut să pătrundă în Munţii României, unde cutează astăzi să străbată Midhat-paşa cu constituţia lui";

1904 – Demisia guvernului liberal condus de Dimitrie A. Sturdza. Formarea unui guvern conservator prezidat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, dar dominat de puternica personalitate a lui Take Ionescu.

În lume


1989 – Se deschide, după 30 de ani, Poarta Brandenburg, punând astfel capăt separaţiei între Germania de Est şi Germania de Vest.

Născuţi la 22 decembrie


1869 – Nicolae Ghica-Budeşti, arhitect (m. 1943);

1889 – Nichifor Crainic, eseist şi poet (m. 1972).

×
Subiecte în articol: calendar