x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 28 iulie 2008

Luni 28 iulie 2008

28 Iul 2008   •   00:00

Este ziua 210 a anului - Au mai rămas 156 de zile



Este ziua 210 a anului

Au mai rămas 156 de zile

Soarele

Răsare la 5:58

Apune la 20:45

Luna

Răsare la 1:02

Apune la 17:35

Lună nouă

1 august

Primul pătrar (Luna în creştere)

8 august

Lună plină

17 august

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

24 august

Sărbătoare creştină


Astăzi sînt sărbătoriţi patru dintre cei şapte primi diaconi ai Bisericii creştine: Sfinţii Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena. Aceştia au fost aleşi de Apostoli, după Înălţarea Domnului şi Pogorîrea Sfîntului Duh, pentru a întocmi case în care să se propovăduiască credinţa creştină şi să se aducă rugăciuni lui Iisus. Sfîntul Prohor, fost însoţitor al lui Petru, a fost numit episcop al Nicomidiei şi a fost omorît în timp ce propovăduia în Antiohia. Sfîntul Nicanor a fost ucis o dată cu Sfîntul Ştefan, moment în care toţi creştinii, în afară de Apostoli, s-au ascuns de păgîni. Sfîntul Timon, numit episcop de Bosra, a murit răstignit pe cruce, iar Sfîntul Parmena a fost ucis de păgîni, fiind îngropat de Apostoli.

Calendar creştin-ortodox

Sf. Apostoli şi diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena

Calendar romano-catolic

Sf. Victor I, mucenic; Sf. Inocenţiu I

Calendar greco-catolic

Sf. Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, apostoli

Proverbul zilei:


"În dar a venit, în dar s-a dus"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

S-a întîmplat azi


În România


1848 – A avut loc Adunarea populară pe "Cîmpia Libertăţii" (Filaret), unde se alege o Locotenenţă domnească compusă din trei membri: liberalii-moderaţi Nicolae Golescu, I.H. Rădulescu, Christian Tell care acceptă să modifice "Constituţia" în sensul dorit de sultan;

1923 – Lucrările Conferinţei miniştrilor de Externe ai statelor Micii Înţelegeri (I.G. Duca, E. Benes, M. Nincic), la Sinaia. În calitate de observator participă şi fostul ministru al Poloniei la Praga, Peltz. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei româneşti mediază în diferendul teritorial dintre Polonia şi Cehoslovacia, manifestă o atitudine amiabilă în problema relaţiilor Micii Înţelegeri cu Ungaria, are un rol ponderator în tratativele bulgaro-iugoslave şi acţionează în vederea lărgirii Micii Înţelegeri cu alte state din Balcani.

În lume


1741 – A murit compozitorul

şi violonistul Antonio Vivaldi ("Anotimpurile") (n. 1678);

1976 – Cutremur devastator în Tangshan, China. Peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.

Născuţi la 28 iulie


1929 – Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui american John F. Kennedy (m. 1994);

1954 – Hugo Châvez, preşedintele Venezuelei.

Click istoric

La 28 august 1984 s-a dat startul celei de-a XXIII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, la Los Angeles. Sportivii români au obţinut atunci 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz, clasîndu-se pe locul 2 în clasamentul neoficial pe naţiuni (după SUA). Medaliile au fost obţinute de Doina Melinte, Maricica Puică, Anişoara Stanciu, Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Agafia Constantin, Maria Ştefan, Tecla Marinescu, Nastasia Ionescu. Canotaj: Valer Toma şi Petru Iosub (2 rame); Valeria Răcilă; Rodica Arba şi Elena Horvat (2 rame); Elisabeta Oleniuc, Marioara Popescu (2 vîsle). Gimnastică: Ecaterina Szabo (sărituri, bîrnă şi sol) ş.a.

Credinţe populare, tradiţii, semne

Focul aprins prin frecarea unor lemne uscate la urcarea oilor la stînă, care se menţinea nestins pînă la Sîntilie, uneori pînă la coborîrea oilor de la păşunile alpine, se numea Foc viu. Arzînd, se credea că acest foc mistuia relele din preajma stînei şi ţinea în frîu vrăjitoarele răspunzătoare de toate necazurile şi calamităţile ce se abăteau asupra oamenilor, vitelor şi recoltelor. Menit să purifice spaţiul prin lumina, căldura şi fumul său, focul viu aprins la începutul sezonului pastoral se deosebea de celelalte focuri rituale aprinse la sărbătorile de peste an (Anul Nou, Lăsatul Secului de Paşti, Măcinici, Joimari, Sînziene şi altele), prin tehnologia preistorică a obţinerii şi arderea lui o perioadă îndelungată de timp. Atestat pentru prima dată de etnografi în nordul Carpaţilor Orientali, focul viu avea să fie descoperit în majoritatea zonelor etnografice, în special în mediile păstoreşti. Dintre argumentele mai importante care demonstrează că este un foc ritual, nu unul obişnuit, pot fi amintite: se aprindea numai de bărbaţi, de obicei de tineri necăsătoriţi şi neprihăniţi, la date fixe, la începutul sezonului pastoral sau la data urcării oilor la stîne; se păstra nestins pînă la Sf. Ilie, uneori pînă la coborîrea turmei; ciobanii îl săreau ritual şi, uneori, treceau animalele prin fumul produs de foc; se pronunţau anumite formule magice şi altele.

Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar