Miracol: omul, “aparat de radio”

De cîteva săptămîni, presa cehoslovacă se ocupă de un caz al cărui caracter senzaţional frizează aproape miracolul. E vorba de experienţele realizate de doi tineri lucrători cehi din oraşul Moravaska – Ostrava.

De cîteva săptămîni, presa cehoslovacă se ocupă de un caz al cărui caracter senzaţional frizează aproape miracolul. E vorba de experienţele realizate de doi tineri lucrători cehi din oraşul Moravaska – Ostrava. Aceştia – după cîte se afirmă chiar şi în cele mai serioase cercuri ştiinţifice – sînt în stare să înlocuiască, prin corpurile lor, un aparat receptor de radio. Funcţionînd ca un fel de mediumuri speciale, ei reuşesc să capteze undele oricărei emisiuni din eter, transformîndu-le în grai şi muzică, într-un difuzor oarecare, pe care’l ating cu mîinile lor. Cu alte cuvinte, cei doi tineri lucrează ca cel mai desăvîrşit post de radio.

Din rapoartele publicate, s’au stabilit următoarele fapte impresionante: Tinerii în chestiune sînt: Franz Sykora, în vîrstă de 21 de ani, lucrător la sudura autogenă din uzinele din Vitkovici, şi Rudolf Vitavsky, de 35 de ani, care lucrează la aceleaşi uzine ca monteur pentru macarale. Specialiştii au luat toate precauţiile, procedînd sistematic. S’a cercetat îmbrăcămintea celor doi tineri, s’a înlăturat orice sursă de curent din punct de vedere electric. Moment cu moment, s’au executat măsurători cu voltmetrul şi oscioloscopul. Astfel s’a constatat că amîndoi tinerii prezentau o anumită tensiune electrică, unul mai mare, altul mai mică, ceea ce ne îndreptăţeşte să vorbim în mod relativ de o tensiune pozitivă şi de alta negativă. Cum se produce această tensiune? Se pare că graţie unui antrenament de ani de zile, prin contracţiune a muşchilor corpului, cei doi lucrători ajungeau la o electrizare a corpului. Ei lucrează deocamdată într-o cameră subterană ce le serveşte ca laborator de demonstraţiuni şi ai cărei pereţi sînt presăraţi cu diverse semne cabalistice, rămăşiţă a unor îndelungate practice spiritiste. În prezenţa unei asistenţe extrem de numeroase, ei se instalează unul lîngă altul, pe două scaune, şi încep să se antreneze prin exerciţii de respiraţie. Răsuflarea devine tot mai adîncă, pieptul se umflă şi muşchii se încordează. Apoi ritmul respiraţiei se încetineşte şi pieptul se contractă. Această operaţie preliminară durează aproape 20 de minute, în care timp corpurile mediumurilor se încarcă cu electricitate. Pentru a controla dacă gimnastica respiratorie e suficientă, unul din medium-uri ia de pe masă o mică lampă cu neon, atingîndu-i genvindul între degetul arătător şi cel gros, iar mîna cealaltă o întinde tovarăşului, care, la rîndul lui, pune degetul mîinii stîngi pe contactul lămpii. La prima atingere, lampa se aprinde. “Acum sîntem încărcaţi cu electricitate şi putem începe.” Într-o linişte aproape mormîntală, Sykora şi Vitavsky, avînd împreunate cîte o mînă, ating cu mîinile celelalte bornele unui difuzor de radio. Membrana difuzorului intră în vibraţie şi după cîteva secunde răsuna clar un cîntec ceh. O verificare arată imediat că această muzică corespunde întocmai programului postului Moravska – Ostrava. Recepţia încetează în momentul în care tovarăşii îşi desfac mîinile. Cînd unul din ei respiră mai puternic, audiţia se întăreşte. S’a constatat că recepţia devine cu 30% mai intensă atunci cînd unul din cei doi “oameni-radio” îşi aplică pe frunte fişa unei antene. Cei doi tineri cehi au fost în stare să transmită, la rînd, emisiunile a zece staţiuni diferite de radio.

Realitatea nestăpînită

“Ideea se naşte din încercarea noastră de a stăpîni realitatea, nu poate fi stăpînită, o transformăm în «idei». Noi credem că, aprovizionîndu-ne cu idei, devenim mai puternici, mai inteligenţi. Dar o realitate nu se transformă în idee decît în clipa în care aceasta se degradează. Între idee şi realitatea pe care vrea s-o sugereze nu există nici o legătură, ideea este cea mai tragică dovadă a despărţirii de realitate. Orice om cu o oarecare sensibilitate ştie că între moarte şi ideea de moarte nu există nici o legătură. Ideea de iubire nu are nici o legătură cu iubirea…”

• Ilustraţiunea Română, 6 iulie 1937