Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe lângă catedra de fonetică generală şi experimentală dela Facultatea de Litere din Bucureşti s'a creat din iniţiativa titularului catedrei un laborator de fonetică experimentală, unde se fac interesante studii asupra diverselor graiuri ale ţării noastre. Se fac, mai ales, cu studenţii anului IV, nenumărate studii, cu ajutorul aparatelor inscriptoare, studii asupra diverselor pronunţări. Pe principiul aparatelor înregistratoare din fiziologie se înscrie grafic fiecare pronunţie.
- Ilustraţiunea Romănă, 18 Februarie 1938
INTERES ŞTIINŢIFIC. Ştiinţa foneticei a descoperit în graiul obişnuit o seamă întreagă de nuanţe asupra diverselor exprimări. Asupra lui "i" final s'au făcut numeroase grafice, cu studenţi şi diverse alte persoane. Toate studiile acestea, în afară că-i formează pe studenţi în cercetările asupra foneticei limbii noastre, sunt de un mare interes ştiinţific, aducând interesante precizări în ştiinţa limbii româneşti.
ARHIVA FONOGRAMICĂ. În afară de aceasta, laboratorul de fonetică experimentală şi-a creiat o extrem de bogată arhivă fonogramică. Directorul şi asistentul catedrei, pe cheltuială proprie, au colindat prin diverse ţinuturi locuite de români, înregistrând cu ajutorul fonografului diversele graiuri mai interesante ale românilor.
În fiecare an se aleg, în aceste anchete anuale, oameni cu graiul neinfluenţat nici de şcoală, nici de deplasări prin alte ţinuturi, ca să păstreze cât mai nealterat dialectul, sau felul de pronunţare local. Se cunoaşte spaima oamenilor simpli în faţa diverşilor cercetători, dar mai ales în faţa aparatelor. Bietul fonograf, care le înregistrează pitorescul lor grai pe suluri de ceară, e prilej de adevărată panică.
UNICUL SUL DE CEARĂ. Anchetatorii laboratorului de fonetică experimentală trebue să facă adevărată operă de diplomaţi, pentru a izbuti să prindă pe unicul sul de ceară vorbirea lor curentă, cu toate curiozităţile ei. S-au făcut până acum anchete în Muscel, în Codrii Orheiului din Basarabia, în Almajul din Banat, în Văşcăul din Banat, în Vidrele din Munţii Apuseni, la Jina, în Sibiu, la Lăpuş în Hunedoara şi la coloniştii macedoneni din Dobrogea.
Până astăzi s-au adunat 150 de suluri de ceară, cu câte două-trei înregistrări fiecare, cuprinzând în fiecare diverse povestiri, graiuri şi cântece orginale.
În fiecare an, colecţia se îmbogăţeşte cu câte 50-60 de suluri noi, aduse din diversele anchete ale cercetătorilor. În anul 1928, profesorul francez H. Pernot a înregistrat 285 de graiuri şi cântece pe care le-a dăruit apoi laboratorului de fonetică experimentală.
NU SUNT FONDURI! Colecţia de suluri de ceară a facultăţii noastre ar trebui înregistrată şi ea pe plăci de ebonită. Din nefericire însă nu sunt fonduri - ca pentru atâtea ce privesc cultura şi ştiinţa noastră! -, deşi suma nu e prea ridicată. Înregistrarea unui sul pe placă de ebonit costă circa 1.000 de lei şi nu ar trebui pentru întreaga arhivă mai mult de o sută cincizeci de mii de lei (adică suma ce se cheltuieşte pentru întreţinerea automobilului cine ştie cărui ministeriabil). Profesorul care întreţine tot laboratorul din buzunarul său nu poate face acest efort bănesc. Poate se va găsi vreun ministru al culturii care, înţelegând importanţa acestei arhive de graiuri, să subvenţioneze realizarea pe plăci de ebonită a întregii colecţii. Astfel prin uzaj, sulurile de ceară se distrug şi e păcat ca munca atât de interesantă şi de grea a cercetătorilor să se irosească din pricina unei sume atât de neînsemnate.
UN ELEMENT VIU. În afară de interesul ei imediat în studiul limbii româneşti, această arhivă fonogramică prezintă pentru viitor o importanţă extraordinară. Limba este un element viu, care suferă o permanentă prefacere. Peste douăzeci sau treizeci de ani, arhiva fonogramică va constitui baza cercetărilor linguistice, iar peste o sută de ani vor fi lămurite multe probleme prin înregistrările de graiuri făcute astăzi. Să ne imaginăm câte enigme ale istoriei şi filologiei ar fi astăzi lămurite dacă am poseda câteva plăci cu înregistrări de grai din 1700 sau din 1800! Tot astfel, înregistrările de azi vor servi cercetătorilor de mai târziu!...
Iată ce înseamnă "dulceaţa graiurilor" noastre: "Îngerul iubirii, îngerul de pace,/ Pe altarul Vestei tainic surâzând,/ Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,/ Când cu lampa-i zboară lumea luminând,/ El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,/ Guste fericirea raiului ceresc,/ Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc./ Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiii tăi trăiască numai în frăţie/ Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,/ Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!".
Misiunea scriitorului
"Vechile civilizaţii care nu ne-au lăsat monumente literare scrise au înmormântat cu ele nu numai o posibilă frumuseţe, ci şi secretul unor existenţe, sărăcind umanitatea, istoria. Misiunea scriitorului român de astăzi, conştient de bogăţia expresivă a limbii sale, trebuie să vizeze dezvăluirea fără limită a frumuseţii unei istorii şi a unui limbaj. Forma cea mai generală a spiritualităţii unui popor, limba este cea dintâi comunicare a părintelui cu fiul său, iar pentru scriitor, supremă moştenire de lăsat urmaşilor."
