“Spovedania Anei Vargovschi plină de întîmplări extraordinare mă impresionă. Femeia cu sprîncenele stufoase, cu ochii prinşi în cearcăne adînci, de plumb, îşi stăpînise cît putu adînca tulburare pe care i-o răscolise amintirea atentatelor...
“Spovedania Anei Vargovschi plină de întîmplări extraordinare mă impresionă. Femeia cu sprîncenele stufoase, cu ochii prinşi în cearcăne adînci, de plumb, îşi stăpînise cît putu adînca tulburare pe care i-o răscolise amintirea atentatelor...S’ar putea să ne arăţi casa în care au stat otrăvitoarele şi în care au încercat să te ucidă?
– Adică aceea în care au otrăvit pe celelalte femei şi cu care am pătimit şi eu.
– Mergem împreună, este aici, aproape în Veronica Micle Nr. 5... Numai să-l găsim pe chiriaş, măcelarul Czech...
– Încă o întrebare. Există în Mehala o «Uniune a femeilor» care se ocupă de ajutorarea bătrînilor?
Femeia se opri locului şi mă privi mirată...
– De unde ştiţi de o asemenea «Uniune» care n’a existat decît în mintea otrăvitoarelor?
– Am auzit...
– Se slujeau de o asemenea minciună, ca să ademenească victimele. Aşa au procedat cu Ecaterina Filip, născută Covacs, cea căreia i-au schimbat crucea de pe mormînt. Astfel, aflînd că un chiriaş, Andrei Czech, avea o servitoare bătrînă şi bolnavă, servitoarea Covacs, s’au dus în colonia Schnapp unde se găsea pe patul de suferinţă, oferindu-se să-i dea ajutoare în numele «Reuniunei femeilor catolice din Mehala».
«Reuniunea a fost, bineînţeles, pretextul. Ajutorul i l’a dat sub formă de otravă, trimeţînd biata femeie pe lumea cealaltă.
– Se ştie cum au otrăvit-o?
– Desigur. S’au reconstituit toate amănuntele. Venind în colonie, otrăvitoarele au adus şi vasele în care fierbeau de regulă buruienile otrăvitoare. I-au dat fiertură de mătrăgună. Cînd au văzut că bătrîna este pe ducă, ca să se termine mai repede şi să încaseze ajutoarele cît mai curînd, i-au administrat şi o doză puternică de luminal.
Iată-ne în Strada Veronica Micle nr. 5 în casa în care otrăvitoarele îşi aveau instalată «bucătăria satanei» în care ademeneau victimele, le instalau şi le ucideau apoi, încetul cu încetul. La intrare ne întîmpină actualul chiriaş, măcelarul Andrei Czech, căruia îi cerem permisiunea să vizităm interiorul. Actualul dormitor slujea ca primă «sală de operaţie»...
Ana Vargovschi ne desluşi.
– Vedeţi, aci începe operaţia. În cîteva zile sau cel mult o săptămînă, victima începea să dea semne de nebunie. Era trecută în sala vecină, unde sub ochii femeilor blestemate îşi dădea sufletul în chinuri groaznice.
– Vecinii nu auzeau ţipetele sau vaetele victimelor?
– Cum vedeţi şi dv., camerele sînt dosnice. Apoi geamurile dinspre curte erau astupate în aşa fel încît sgomotele să rămînă înăbuşite...
– Un adevărat abator în care n’a curs sînge niciodată...” (va urma)
Ilustraţiunea Română, 23 iunie 1937