Otrăvitoarele şi misterul groazei

“Spovedania Anei Vargovschi plină de întîmplări ex­traordinare mă impresionă. Fe­me­ia cu sprîncenele stufoase, cu ochii prinşi în cearcăne adînci, de plumb, îşi stăpînise cît putu adînca tulburare pe care i-o răs­colise amintirea atentatelor...

S’ar putea să ne arăţi casa în care au stat otrăvitoarele şi în care au încercat să te ucidă?

– Adică aceea în care au otrăvit pe celelalte femei şi cu care am pătimit şi eu.

– Mergem împreună, este aici, aproape în Veronica Micle Nr. 5... Numai să-l găsim pe chiriaş, măcelarul Czech...

– Încă o întrebare. Există în Mehala o «Uniune a femeilor» care se ocupă de ajutorarea bătrînilor?

Femeia se opri locului şi mă privi mirată...

– De unde ştiţi de o asemenea «Uniune» care n’a existat decît în mintea otrăvitoarelor?

– Am auzit...

– Se slujeau de o asemenea minciună, ca să ademenească victimele. Aşa au procedat cu Ecaterina Filip, născută Covacs, cea căreia i-au schimbat crucea de pe mormînt. Astfel, aflînd că un chiriaş, Andrei Czech, avea o ser­vi­toare bătrînă şi bolnavă, servitoarea Covacs, s’au dus în colonia Schnapp unde se găsea pe patul de suferinţă, oferindu-se să-i dea ajutoare în numele «Reu­niu­nei femeilor catolice din Mehala».

«Reuniunea a fost, bineînţeles, pretextul. Ajutorul i l’a dat sub formă de otravă, trimeţînd biata femeie pe lumea cealaltă.

– Se ştie cum au otrăvit-o?

– Desigur. S’au reconstituit toate amănuntele. Venind în colonie, otrăvitoarele au adus şi vasele în care fierbeau de regulă buruienile otrăvitoare. I-au dat fiertură de mătrăgună. Cînd au văzut că bătrîna este pe ducă, ca să se termine mai repede şi să încaseze ajutoarele cît mai curînd, i-au administrat şi o doză puternică de luminal.

Iată-ne în Strada Veronica Micle nr. 5 în casa în care otră­vi­toa­rele îşi aveau instalată «bu­că­tăria satanei» în care ademeneau victimele, le instalau şi le ucideau apoi, încetul cu încetul. La intrare ne întîmpină actualul chiriaş, măcelarul Andrei Czech, că­­ruia îi cerem permisiunea să vi­zi­tăm interiorul. Actualul dormitor slujea ca primă «sală de operaţie»...

Ana Vargovschi ne desluşi.

– Vedeţi, aci începe operaţia. În cîteva zile sau cel mult o săp­tă­mînă, victima începea să dea semne de nebunie. Era trecută în sala vecină, unde sub ochii fe­meilor blestemate îşi dădea sufletul în chinuri groaznice.

– Vecinii nu auzeau ţipetele sau vaetele victimelor?

– Cum vedeţi şi dv., camerele sînt dosnice. Apoi geamurile dinspre curte erau astupate în aşa fel în­cît sgomotele să rămînă înă­buşite...

– Un adevărat abator în care n’a curs sînge niciodată...” (va urma)

 
Ilustraţiunea Română, 23 iunie 1937