Eternul feminin este polivalent: dăruire şi castitate; voluptate a simţurilor şi reţinere; moliciune în abandon şi dărnicie; gingăşie a corpului nubil şi maternitate; egoism şi sacrificiu
Eternul feminin este polivalent: dăruire şi castitate; voluptate a simţurilor şi reţinere; moliciune în abandon şi dărnicie; gingăşie a corpului nubil şi maternitate; egoism şi sacrificiu. Pantheonul grec nu a încorporat eternul feminin într-o singură zeitate, ci l-a întrupat în numeroase tipuri feminine, dintre care se impun gândului Pallas Athena, vînătoriţa Diana, Aphrodita, aceasta din urmă diversificată simbolic în credinţa populară, îmbrăcând în imaginaţia greco-romană ipostazele multiple ale frumuseţii şi dragostei fizice (Venus din Millo) a plinătăţii formelor (Venus Callipyge), a mamei (Venus Genitrix). Aphrodita uneşte poezia naturistă a naşterii zeiţei din valurile înspumate ale mării (Venus Anadyomene), cu virtutea feminităţii de a ridica sufletele spre ceruri (Venus Urania). Formele feminităţii nu pot fi cuprinse în figuri tipologice, oricât de multiplicate ar fi acestea, ci căutate în bogăţia de forme a Vieţii, în unicitatea fiecărei fiinţe care cuprinde în sine, adesea neştiut, realitatea multiformă a eternului feminin.... Eternul feminin este ireductibil la un tip uniform şi imuabil în timp. Eternul feminin este diversitate. Nu-l putem cuprinde în expresiile lui individuale, veşnic reînnoite. Eternul feminin nu se limitează la fragment, ci se împlineşte într-o totalitate.
Citește pe Antena3.ro