Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Creștin ortodocșii prăznuiesc an de an, la 27 septembrie, un sfânt român. Este vorba despre mitropolitul Țării Românești Antim Ivireanul, Sfântul cărturar al cărui portret a fost conturat de prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea: “Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, domnul țării Româneşti, este cel care l-a adus în țară, de la Constantinopol, pe Antim. Despre cel care purtase numele de Andrei, înainte de călugărie, ştim că s-a născut prin 1660 în Iviria (Georgia), ca fiu al lui Ioan şi al Mariei. Răpit la vârsta de şaseprezece ani de către turci şi dus la Constantinopol, a fost vândut ca sclav, unde prin destoinicia sa învață meşteşugul imprimeriei, limba turcă, greacă, arabă, acest fapt aducându-i libertatea. Secretarul florentin Antonio Maria del Chiaro ne spune că deținea, pe lângă arta tiparului, şi sculptura, pictura, gravura în lemn şi broderia. Numit la conducerea tipografiei Mitropoliei Bucureştilor, Andrei intră în rândul monahilor, sub numele de Antim şi începând cu tipărirea cărților greceşti.
Păstoreşte obştea de călugări de la mănăstirea Snagov, unde are o bogată activitate tipografică, între anii 1696 - 1701. Aici va tipări alte 15 cărți dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă «Liturghierul greco-arab» (1701), prima ediție în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia”, spune prof. dr. Florin Epure.
Ieromonahul Antim a devenit egumen al Mănăstirii Snagov în vara anului 1694 și a creat o renumită școală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârșirea meșteșugului tipografiei. „Câți dintre sutele de bucureșteni care, în zilele toride de vară, se duc să-și petreacă un sfârșit de săptămână la Snagov mai știu că, în inusla din mijlocul lacului, acolo unde se înalță o străveche mănăstire, a trăit și a muncit cândva iscusitul tipograf Antim din Iviria?”, se întreabă pe bună dreptate Radu Albala în volumul „Antim Ivireanul”. |mpreună cu ucenicii săi, smeritul ieromonah Antim a traversat podul care pe atunci lega insula Snagovului de țărm „pentru a lucra în liniștea și în singurătatea mănăstirii de pe insulă, departe de zgomotul orașului și al lumii”, după cum mărturisea părintele Antim în prefața lucrării „Dreaptă alcătuire a gramăticii slavonești”, apărută în 1697. Aici, la Snagov, denumire care în traducerea din slavonă înseamnă „locul zăpezilor”, a început părintele „Antim tipograful”, să ducă în lumina tiparului însemnate volume. Mai apoi, în 1701, vechea tipografie din Dealul Mitropoliei a fost reorganizată și a înlocuit-o pe cea din ostrovul Snagovului, astfel că părintele Antim se va întoarce la Bucureşti, unde, timp de patru ani, scoate alte 15 cărți.
„La 16 martie 1705, episcopul Ilarion al Râmnicului a fost înlocuit, pentru simpatii marcante față de catolici, cu Antim care a fost hirotonit arhiereu a doua zi de către Înaltul Teodosie. Antim a luat cu sine o parte din utilajul tipografic de la Snagov, rodul muncii sale, cum obişnuia să-l numească, plecând la Râmnic, unde va sta până la 27 ianuarie 1708. Activitatea culturală a prins viață la 16 martie 1705, odată cu aducerea lui Antim în fruntea eparhiei râmnicene. Cu sprijinul domnului şi cu strădania noului ierarh, această tiparniță, cu posibilități de imprimare în greceşte şi româneşte, va scoate de sub teascurile sale, numeroase cărți, ceea ce va face ca oraşul de la poalele dealului Capela să fie privit ca o adevărată „Capitală a tipografilor”, aşa cum observa, pe bună dreptate, Nicolae Iorga. Bun cunoscător al limbilor turcă, arabă, greacă, slavonă şi română, în primul an al şederii la Râmnic, începe seria tipăriturilor sale, menite să ducă la triumful limbii române în biserică. Aici s-au tipărit nouă cărți între care trei în româneşte şi trei în ediție bilingvă slavo-română. Prima carte care apare în noua tipografie Râmniceană este în greceşte: „Tomul bucuriei” (1705), prin care ripostează în numele bisericii ortodoxe tendințelor de extindere ale catolicismului şi calvinismului, încercând să apere puritatea doctrinei de imixtiunile heterodoxe. Alte tipărituri antimiene, izvodite la Râmnic, sunt „Antologhionul” (1705), “Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței” (lucrare originală), în anul 1705, “Slujba Adormirii Născătoarei de Dumnezeu cu Paraclisul” (1706), Octoihul slavo-român (1706), “Liturghier” cu “Molitfelnic” (1706). Tipograful său a fost iscusitul meşter Mihail Iştvanovici. Teodosie a adormit întru Domnul, la 27 ianuarie 1708 iar ultima sa dorință ca scaunul mitropolitan să-i fie încredințat Episcopului de Râmnic, Antim Ivireanul, s-a respectat întocmai.
Într-o nouă tiparniță, care se afla la Târgovişte, izvodeşte 18 cărți, foarte multe dintre ele fiind în limbă română: „Psaltirea” (1710), „Octoihul” (1712), „Liturghierul” (1713), „Catavasierul”, „Ceaslovul” (1715)”.Anul 1715 găseşte tipografia mitropolitului la ctitoria sa din Bucureşti. Cărțile tipărite de Sfântul Antim Ivireanul, împodobite cu miniaturi, gravate cu multă măistrie chiar de mâna sa, uimesc şi astăzi prin învățăturile şi frumusețea lor, constituind un inestimabil tezaur al patrimoniului cultural național. Sfântul Antim Ivireanul a contribuit foarte mult la desăvârşirea operei culturale propuse de Constantin Vodă-Brâncoveanu şi a reuşit să-şi înscrie numele în cartea de aur a trecutului nostru istoric şi al istoriei bisericeşti universale, pentru vecie, rămânând o pildă vrednică de urmat pentru cei care caută mântuirea”, explică prof. dr. Florin Epure.
|n 1714, când o panică îngrozitoare cuprinsese străzile Bucureștiului la auzul veștii că vin nemții, „înspăimântat, Nicolae vodă Mavrocordat adună la curte pe oștenii și pe negustorii turci, pe câțiva boieri și pe mitropolitul Antim Ivireanul, își face în pripă bagajele și, chiar în faptul serii, împunge fuga spre Giurgiu”, spune Radu Albala în cartea „Antim Ivireanul”. Obosiți, călătorii se opresc peste noapte în bordeiul unui țăran din satul Odăile, loc în care mitropolitul îl înștiințează pe vodă că se întoarce la București, oraș „lăsat de izbeliște”. Decizia sa este fermă: nu putea lăsa turma fără păstor. Cum vestea sosirii nemților fusese doar un foc de paie, vodă se întoarce la București și trimite de urgență câțiva ceauși la Mitropolie, să-l aducă degrabă pe părintele Antim. „Târât de barbă și de păr, el vede însă, în loc de obrazul domnului, mucedul întuneric al unei temnițe”, scrie Radu Albala. |n martie 1716 a fost condamnat la închisoare pe viață la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum însă, ostașii turci l-au omorât și i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, un afluent al Mariței, lângă Adrianopol, în Bulgaria de astăzi.
Citește pe Antena3.ro
