Este ziua 193 a anului - Au mai rămas 173 de zile
Ziua Mondială a Populaţiei
Este ziua 193 a anului
Au mai rămas 173 de zile
Soarele:
Răsare la 5:42
Apune la 21:00
Luna:
Răsare la 15:11
Apune la 00:31
Lună plină:
18 iulie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere):
25 iulie
Lună nouă:
1 august
Primul pătrar (Luna în creştere):
8 august
Sărbătoare creştină
Sfînta Eufimia a trăit în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Prisc, antipatul Europei. Fiind pîrîtă la ighemon că este creştină, a fost chinuită cu roate şi astfel a luat cununa muceniciei. În zilele binecredincioşilor împăraţi Marchian şi Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinţi Părinţi la Calcedon. Ei au scris într-o carte despre dreapta credinţă şi au silit şi pe eretici să scrie şi ei într-alta gîndul lor. Deschizînd racla Sfintei Eufimia, au pus cărţile pe pieptul ei. Mergînd peste puţine zile, au aflat cartea ereticilor lepădată la picioarele Sfintei Eufimia, iar cartea dreptcredincioşilor, în cinstitele ei mîini.Calendar creştin-ortodox
Sf. Mare Muceniţă Eufimia; Sf. Olga, împărăteasa Rusiei; Cuv. Leon din Mandra (Post)Calendar romano-catolic
Sf. Benedict, abate, patron al EuropeiCalendar greco-catolic
Sf. Eufemia, muceniţă (intervenţia sa minunată la Sinodul din Calcedon, în 451)Proverbul zilei:
"Cît dai, atîta iei""Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
S-a întîmplat azi
În România
1913 – Carol I telegrafiază regilor Serbiei, Greciei şi Muntenegrului, rugîndu-i să înceteze ostilităţile cu Bulgaria, pentru începerea tratativelor de pace;1917 – Primul război mondial: Bătălia de la Mărăşti. Armata a II-a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, înfrînge armata germană
(11-19 iulie);
1940 – România se retrage din Societatea Naţiunilor, care din 1938 îşi continuă o existenţă pur formală;
1956 – Ministerul Afacerilor Interne este împărţit în două departamente: Departamentul Securităţii (care s-a grupat pe structura Direcţiei Generale a Securităţii Statului, cu unele modificări privind direcţiile şi departamentele) şi Departamentul Internelor.
În lume
1896 – Coloniile română, sîrbă şi cehoslovacă de la Paris organizează un miting în Sala "Wagram", prezidat de fostul ministru de Externe francez, Emil Flourens. Cu acest prilej sînt dezvăluite nedreptăţile suferite de popoarele nemaghiare din Imperiul Austro-Ungar şi se exprimă solidaritatea francezilor cu lupta dreaptă a acestora;Născuţi la 11 iulie
1934 – Giorgio Armani, designer de modă;1975 – Lil’ Kim, cîntăreaţă.
Click istoric
La 11 iulie 1946, Consiliul de Miniştri aprobă proiectul Legii electorale şi pe cel privind organizarea Reprezentanţei naţionale, fără modificările cerute de reprezentanţii PNŢ şi PNL: formularea clară a garanţiilor necesare pentru o bună şi adevărată întocmire a listelor electorale, garanţii pentru o corectă şi nestingherită efectuare a operaţiilor de votare, posibilitatea de a fixa arbitrar centre de votare fără altă îngrădire decît a plafonului maxim de alegători, posibilitatea de a convoca şi dizolva Corpurile legiuitoare după simple indicaţii ale unui interes politicianist de moment etc. Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL) refuză să participe la vot.Credinţe populare, tradiţii, semne
În cazurile de mortalitate infantilă ridicată, numele de botez era adesea schimbat prin diferite mijloace. Cel mai obişnuit, alegerea naşului din drum, a fost identificat în mai multe zone: Ţara Almăjului: "Dacă face muierea băieţi mulţi şi mor şi face unul mai pe urmă şi-l face viu, atuncea îl înfăşuie şi-l ia o muiere şi-l scoate afară în mijlocul drumului şi-l lasă acolo şi ea se pitulă şi-l lasă singur. Şi oricine or veni, îl ia în braţe şi mama sa atunci iasă şi-l cheamă înăuntru şi ăla îl scaldă şi ăla rămîne moaşă sau moşon"; satele din Clisura: "Mie mi-o murit două fete. Pe urmă am avut un băiat. Ca să nu moară, am schimbat naşul. L-o luat moaşa-n braţe dis-de-dimineaţă şi-o stat cu el în mijlocul satului şi primul ce-o trecut a fost o femeie de la moară. Şi-o ieşit şi-o rudă de-a mea care ştia că ne luăm naş din drum. Dar moaşa n-a vrut să-l ia, c-a ieşit anume. S-o dus după femeie şi i-o zis să fie naş. – Doamne, ce mi-s bucuroasă! Au, Doamne, mi-e foarte bine să fiu eu naş la copilul aista! S-o gătat frumos şi au mers la biserică de l-au botezat". Ritualul alegerii naşului din drum cuprinde cîteva secvenţe obligatorii scoaterea din casă a copilului dis-de-dimineaţă, părăsirea (abandonarea) acestuia în mijlocul drumului, obligaţia primei persoane care trece pe drum să-l boteze, aducerea copilului de la biserică în casă pe uşă dacă l-au scos pe fereastră la plecare, pe fereastră dacă l-au scos pe uşă.Profesor Ion Ghinoiu
Citește pe Antena3.ro