x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul 24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor

24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor

de Gabriela Antoniu    |    23 Ian 2011   •   17:55
24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor

În 2009, cu prilejul celei de-a 150-a aniversări a Unirii Principatelor Ro­mâne, Jurnalul Naţional a dat pu­bli­cităţii un set de propuneri printre care figura şi inserarea oficială în ca­lendar a zilei de 24 Ianuarie, ca zi de săr­bătoare a românilor. Au promis tot sprijinul membri ai Guvernului de atunci (precum fostul ministru de Ex­terne Cristian Diaconescu), iar pre­şedintele Senatului, Mircea Geoa­nă, a declarat cu ocazia festivi­tă­ţilor din 24 Ianuarie 2009 la Iaşi că "se va bate" pentru legiferarea lui 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare oficială a românilor – fără ca prin aceasta să se umbrească în vreun chip săr­bă­to­rirea cu fast la 1 Decembrie a Zi­lei Naţionale a României.

La 19 ia­nuarie 2010, Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iaşi declara că a discutat cu rectorii Univer­si­tăţilor din Iaşi şi cu preşedintele Aca­demiei Ro­mâ­ne, filiala Iaşi, Vio­rel Barbu, dar şi cu profesorul de istorie Cătălin Turliuc, pentru ca împreună să iniţieze o acţiune de strângere de semnături, pe care să le predea parlamentarilor ieşeni, pentru ca ziua de 24 Ianuarie să devină sărbătoare a românilor.

Din nefericire, la trei ani după aceste propuneri şi la 152 de ani de la Unirea Principatelor Române pro­mi­siunile nu au fost încă onorate. Două proiecte de legislative privind sta­bilirea zilei de 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare oficială au fost adoptate anul trecut de Senatul României, dar în prezent ambele se află în dezba­te­rea Camerei Deputaţilor, care este ca­meră decizională.

Lucrurile trenea­ză nejustificat la Camera Deputaţilor, aşa cum se întâmplă şi la Primăria Ca­pitalei cu o altă propunere a Jurna­lului Naţional: acordarea numelui Ma­relui Domnitor al Unirii, Cuza Vo­dă, unei artere principale (Bule­var­dul Libertăţii) din Bucureştiul pe care Prinţul Unirii însuşi şi l-a ales drept Capitală la 1859. Rugăm consi­lie­rii generali şi directorii din Primăria Ca­pitalei să lase explicaţiile şi mo­ti­ve­le puerile că nu se poate şi să re­zol­ve doleanţele bucureştenilor care prin mesajele lor au susţinut şi susţin ini­ţiativa. Alexandru Ioan Cuza nu se gân­­dea când a făcut Unirea că o să se gă­­sească unii care nu sunt în stare să-i dea numele unui bulevard sau unei piaţete!

Aşadar, ca un recurs pentru Ro­mânia, pentru promovarea acestor idei naţionale extrem de importante, Jurnalul Naţional reia argumentele is­torice prezentate de istoricul Ste­lian Neagoe – întâiul ini­ţia­tor avenit, entuziast şi consecvent al proiectului.

O zi pentru eternitatea ro­m­â­ni­lor. 24 Ianuarie 1859. Moment istoric de­cisiv pe drumurile de jertfe şi glorii al luptei pentru desăvârşirea uni­tăţii noastre naţionale statale. Atunci, Moldova şi Muntenia s-au unit sub sceptrul alesului poporului – Dom­­nitorul Alexandru Ioan Cuza, mar­când începutul procesului vital de refacere a vechii Dacoromânii (atât de încercată de vicisitudinile vre­milor).

Primul an al Unirii Principatelor Române a fost sărbătorit deopotrivă în Moldova, la 5 ianuarie 1860 (ziua urcării Principelui Unirii pe Tronul voievodal al lui Stefan cel Mare) şi în Muntenia, la 24 ianuarie (ziua când alesul Moldovei a fost chemat şi pe Tronul de peste Milcov al Viteazului înfăptuitor pentru o clipă al Unirii de la 1600). Era un timp când Domnitorul Alexandru Ioan I, pendulând anevoie între cele două Guverne de la Iaşi şi Bucureşti, lupta din răsputeri să obţină recunoaşterea faptului împlinit de mai-marii zilei: Puterile Garante şi Suzerană.

În Moldova, după câteva Cabinete ministeriale efemere, a preluat frânele guvernării Mihail Ko­găl­ni­cea­nu – ilustru bărbat de Stat care avea să iniţieze remarcabile reforme pentru consolidarea noii ordini publi­ce. Între măsurile preconizate de premierul Kogălniceanu s-a numărat şi propunerea înaintată Domnitorului Cuza, referitoare la sărbătorirea zilei-simbol a Unirii Principatelor Ro­mâ­ne. Cităm din Raportul lui Kogăl­ni­cea­nu, adresat lui Cuza Vodă, în de­cem­brie 1860: "...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălţimii Voas­tre să binevoiţi a încuviinţa ca în vii­tor numai 24 Ianuarie să se serbe­ze în Principatele Unite, ca Săr­bă­toa­re Naţională, ca ziua care fă­cân­du-vă Domnitorul României, v-au încredintat prin însuşi această nobilă misie de a realiza marea dorinţă şi trebuinţă a Naţiunii Noastre".

Iată şi Rezoluţia Domnitorului aş­ternută, la 27 decembrie 1860, pe sus-zisul Raport: "Se aprobează, încunoştiinţându-se şi pe Guvernul din Bucureşti".

Prin urmare, ziua de 24 Ianuarie a devenit sărbătoare naţională, prăz­nuită ca atare în toţi anii Domniei lui Cuza Vodă. Evident că după ce l-a silit pe întâiul şi singurul Domnitor pământean al României să abdice (în noaptea de 10/11 februarie 1866), "monstruoasa coaliţie" a împiedicat cu ostentanţie sărbătorirea, în continuare a lui 24 Ianuarie,  gândind că astfel poate fi tăiat firul legendei Unificatorului şi Înfăptuitorului...

Măsura silnică n-a prins. Na­ţiu­nea română n-a dat uitării pe cel ce întruchipase cu atâta putere sentimentul naţional al Unirii. Şi dacă gu­ver­nanţii cuzofobi au radiat dintre săr­bătorile naţionale ziua de 24 Ia­nua­rie, poporul român a găsit ne­nu­mă­rate modalităţi şi forme de cinstire a momentului istoric al Unirii Principatelor.

Peste timp s-au înregistrat chiar unele iniţiative parlamentare. La 22 ianuarie 1882, bunăoară, în şe­dinţa Se­natului prezidată de vi­ce­pre­şedintele G. Lecca, în prezenţa a 43 senatori, secretarul biroului, D. Pisca, a dat "citire pentru a treia oară" în­tâm­pinării senatorului Costin Bră­escu, care – "în puterea dreptului de iniţiativă şi conform art. 90 din re­gulamentul interior al Senatului" – făcea propunerea ca ziua de 24 Ianuarie să fie declarată sărbătoare naţională. În propunere se preconiza săr­bătorirea în fiecare an, a lui 24 Ianuarie, cu solemnitatea cuvenită, în toată ţara, în care zi toate instituţiile publice, precum şcolile, instanţele juridice, Corpurile Legiuitoare etc. "vor fi libere de lucrările lor or­di­nare". Pe lângă propunător, mai semnau alţi şase senatori: N. Voinov, C. Vârlan, N. I. Bujoreanu, N. Ganea, J. Juvara, C. Jurgea.

Vicepreşedintele Lecca a dat cu­vântul senatorului C. Brăescu, care a dez­voltat pe scurt propunerea; pentru ca apoi, conform regulamentului, să fie trimisă comisiei speciale a Se­natului, spre a se transforma în proiect de lege.

Cum era de aşteptat, neînduplecaţii adversari ai lui Cuza Vodă au în­cercat să blocheze propunerea Bră­escu. Cel mai pătimaş dintre anticu­zişti, Dim. A. Sturdza, a cerut cuvântul spre a motiva împotrivirea, prin faptul că sunt şi alte zile importante de sărbătorit, dar că n-ar fi bine să se meargă din sărbătoare în sărbătoare; în final, el optând pentru sărbătorirea la nivel naţional doar a "ultimei" dintre zilele mari, anume 14 Martie – ziua proclamării Regatului Român, ştiut fiind cât de agreată va fi iniţiativa sa de Regele Carol I de Hohenzolern. La o aşa obstrucţie, minată de vechi adversităţi politicianiste, sena­torul Costin Brăescu a revenit la tribună.
Va urma

×
Subiecte în articol: unirea principatelor