Mănăstirea: lagăr şi cămin pentru orfani

De cum ai intrat in curtea Mănăstirii Frumoasa iţi atrage privirea un panou cu slova sadoveniană: "Găseam la Frumoasa sufletul curat al Ţării. Il găseam neintinat moldovenesc, ca la 1812, armonizat cu acel peisagiu unic, aşa de distinct, aşa de pătrunzător, plin de durere şi amintirile trecutului".

De cum ai intrat in curtea Mănăstirii Frumoasa iţi atrage privirea un panou cu slova sadoveniană: "Găseam la Frumoasa sufletul curat al Ţării. Il găseam neintinat moldovenesc, ca la 1812, armonizat cu acel peisagiu unic, aşa de distinct, aşa de pătrunzător, plin de durere şi amintirile trecutului".

Sadoveanu scria asta in 1919, in cartea sa "Drumuri basarabene", după o sută de ani şi mai bine in care teritoriul de dincolo de Prut fusese in stăpănirea Imperiului Ţarist (pănă la Unirea cu Romănia). După mai mult de şase decenii de la ruperea Basarabiei de Romănia, in 2007, ne aflăm şi noi la Frumoasa, unde, ca şi Sadoveanu, descoperim "sufletul curat al Ţării".

Maica stareţă Benedicta e tănără şi invăţată. Şcolită in Romănia. A studiat Teologia la Sibiu. Vorbim intăi despre mănăstirile romăneşti pe care le-a vizitat: Turnu, Sămbăta, Rămeţi… Ştie că, pe lăngă Iaşi, e o mănăstire de-i zice tot Frumoasa. N-a văzut-o, dar, cine ştie, poate căndva… Intre zidurile arhondaricului e răcoare şi ne simţim, cumva, ca intr-o mănăstire veche ascunsă in poienile Neamţului, dincoace de apa Prutului. Se poate să se fi păstrat duhul intăilor ctitori...

MINUNEA DIN "SALA DE SPORT". "Mănăstirea a fost fondată in 1804, de trei ucenici ai Sfăntului Paisie Velicicovski, de la Mănăstirea Neamţ. Pămăntul fusese donat de un ţăran din imprejurimi, din satul Onişcani, Efrem Iurcu. Văduv fiind, a simţit chemarea călugăriei. Era o poieniţă de-i zicea «Frumuşica» şi de aici s-a pus şi numele mănăstirii. La inceput au trăit in bordeie, iar prima biserică s-a ridicat din lemn de stejar. A fost trăsnită şi a ars", ne dă primele repere maica stareţă. "Abia in 1847 s-a construit biserică de piatră. După ce mănăstirea a fost inchisă, in anul 1947, i s-au dat turlele jos şi a fost transformată in sală de sport, iar cea de a doua biserică a mănăstirii a devenit sală de festivităţi. Ştiu din surse sigure că aici, in perioada sovietică, s-au petrecut minuni. Un copil surdo-mut se juca intr-o zi intr-una dintre biserici chiar in locul unde se află altarul. Şi jucăndu-se acolo, şi-a recăpătat graiul. Ca să nu se facă propagandă religioasă pe tema asta, comuniştii au inchis şcoala de surdo-muţi şi au deschis una pentru copii cu handicap mintal".

In frumoasa mănăstire, călugării vieţuiseră nestingheriţi vreme de mai bine de un secol. In 1937, fiind transformată in mănăstire de maici, maica egumenă Taisia infiinţează "Şcoala Surorilor de Caritate «Regina Maria a Romăniei», aşezămănt unic in Basarabia. Războiul avea insă să năruiască, să dea peste cap intreaga existenţă a obştii. Armata sovietică organizează aici un lagăr, care secătuieşte proviziile mănăstirii, astfel incăt măicuţele trec printr-o perioadă de sărăcie, pănă la inchiderea definitivă a lăcaşului monahal, in 1946. Imediat după lichidarea mănăstirii, comuniştii au organizat aici mai intăi o casă pentru orfanii de război - unde insă călugăriţele, cu toată experienţa lor, nu sunt lăsate să activeze, pentru a nu-i atrage pe calea credinţei pe copii. Măicuţele sunt silite să plece la Mănăstirea Hirova.

CHEMAREA CREDINŢEI. "In Romănia a fost o perioadă dificilă, dar mănăstirile nu s-au inchis, pe cănd la noi li s-a interzis pănă şi copiilor să vorbească despre Dumnezeu. Tineretul nostru este educat altfel decăt cel din Romănia", ne spune stareţa Benedicta. Eu am avut noroc de familie, de bunica mea care a mers tot timpul la biserică. La noi in sat, la Sireţi, raionul Streşeni, biserica nu s-a inchis niciodată". Chemarea spre călugărie a simţit-o in Romănia, pe cănd studia la Sibiu, unde fusese trimisă de duhovnicul său, preotul din Sireţi, despre care aflăm că este venit din Romănia şi că a ridicat şi mănăstire in sat. Cănd a ales drumul ăsta, stareţa s-a intălnit de două ori cu prejudecăţile oamenilor. "Prima dată, in Romănia, unde unii dintre colegii mei se tot intrebau cum suntem noi basarabenii, cum găndim, ce fel de oameni suntem? Eu le ziceam că suntem de-un neam. După ce am trecut barierele, mi-a fost mai uşor. Acolo, in Romănia, mi-am lărgit orizonturile. A doua oară prejudecăţile oamenilor m-au atins acasă, in Basarabia. M-am dus să mă fac profesoară de religie la mine in sat şi m-au intrebat: «Ai studiat in Romănia! De ce n-ai rămas acolo, ca să lucrezi?», pentru că studenţii noştri, aici, şomează. N-am rămas in Romănia pentru că sunt legată de locurile unde m-am născut. Cineva trebuie să indrepte lucrurile şi aici". Şi, parcă voind să-i arate cătă nevoie e de ea, maicile năvălesc deodată spre stareţă cerăndu-i ajutor intr-o treabă ce nu suferea amănare.

Tristeţe

"Cănd mă găndesc la asta imi vine să plăng! Suntem un neam, dar ne-am instrăinat tare. Intălnindu-ne, parcă nu ne mai regăsim. Parcă nu ne mai recunoaştem. Avem acelaşi Dumnezeu, aceeaşi istorie, dar parcă ne desparte cineva. Cred că din cauza asta n-am putut rămăne in Romănia. Mă intrista găndul că, fiind copiii aceluiaşi părinte, suntem străini unii de alţii"

Stareţa Benedicta,Mănăstirea Frumoasa

Legenda izvorului

"Aş vrea să vă povestesc o legendă a mănăstirii", ne spune maica stareţă Benedicta. "Deoarece mănăstirea este ridicată pe un loc inalt, nu era apă şi trebuia adusă de undeva din vale. In ajunul Sfinţilor Arhangheli, unul dintre călugări avu o vedenie cum că arhanghelii aduceau apă din deal. I-a spus arhimandritului Benedict, care a verificat locul acela şi a găsit un izvor. Eu cred că acestea sunt nişte minuni care arată sfinţenia locului".