x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul Jurnal de Croaziera - O zi pe Campia de la Islaz

Jurnal de Croaziera - O zi pe Campia de la Islaz

de Daniela Cârlea Şontică    |    28 Oct 2006   •   00:00
Jurnal de Croaziera - O zi pe Campia de la Islaz

Turnu-Magurele ne apare ca o metropola pe langa Zimnicea. Parc, bancomat de unde ne ridicam diurnele (uraaa!), hotel frumos, catedrala la indigo dupa Manastirea Curtea de Arges, oameni foarte cumsecade.

Turnu-Magurele ne apare ca o metropola pe langa Zimnicea. Parc, bancomat de unde ne ridicam diurnele (uraaa!), hotel frumos, catedrala la indigo dupa Manastirea Curtea de Arges, oameni foarte cumsecade. Dar asta cu oamenii e, de fapt, o constanta a localnicilor din toata Lunca Dunarii. Cu o seara inainte, Costin, Gabi si Marin avusesera privilegiul sa mearga la o misiune a Politiei de Frontiera. Nefiind destul loc in salupa, am ramas pe uscat. Nu e nimic, mai sunt destule lucruri interesante de facut. La Islaz.

Ca-ntr-o adevarata reconstituire a momentului revolutionar de la 1848, suntem condusi de autoritatile celebrei comune spre locurile cu care se mandresc. Mergem la gura de varsare a Oltului in Dunare. Pe malul Dunarii, in punctul numit "la Chichinete", autoritatile locale ne-au pregatit o surpriza cu specific local: pastrama de oaie, crap si stiuca la gratar, asortate cu o mamaliga ad-hoc. A, si muraturile! Nu le vom uita curand. Nici vinul nu era prea rau. Un adevarat festin in timpul caruia am aflat destule despre acesti olteni care apartin administrativ de Teleorman si care stiu sa se foloseasca de acest lucru ca de un avantaj. Am vazut digul care, la inundatiile din primavara trecuta, abia a facut fata apelor umflate ale fluviului si am trecut pe uscat prin paduricea care pe vremea viiturilor de primavara se umple de apa. Aici unde stam noi la iarba verde se pare ca au petrecut dupa reusita de la Islaz si revolutionarii care au dat citire Proclamatiei si au jurat pe Evanghelie sa scoata taranul roman din saracia sa. Am vazut la Islaz mai multa prosperitate cat de la Calarasi pana aici la un loc. Poate a fost doar o impresie, dar faptul ca in cele trei scoli ale comunei sunt 35 de cadre didactice, majoritatea dintre fiii satului, este un indiciu in acest sens. Echipa noastra promite o revenire pe aceste locuri la o partida de pescuit sau la plaja pe nisipul fin al Dunarii. Iar daca o frantuzoaica si-a construit o casa frumoasa aici si ar avea niste ganduri cu turismul estival, de ce nu, o vacanta la Islaz...

×
Subiecte în articol: croaziera jurnalul