x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Cu miloaga după celebritate

Cu miloaga după celebritate

06 Iul 2010   •   00:00
Cu miloaga după celebritate

Unii români vor să "le dea" vedetele şi mass-media



5784-124722-untitled1.jpgAşa s-au învăţat unii români: să ceară de la oricine, orice, să li se dea, cineva să le dea, indiferent cine, indife­rent ce. Mulţi cred că li se cuvine, consideră că au numai drepturi şi nici o îndatorire. Iar dacă nu li se dă, încep să urle şi să se tânguie pe la televizor, demonstrând doar cât de săraci sunt în ceea ce priveşte bunul-simţ.

O fostă dansatoare de la "Surprize, surprize" a acuzat-o pe Andreea Marin Bănică că nu i-a dat pamperşi pentru bebeluş. Dacă n-ar fi penibilă, ar fi chiar demnă de milă. Fata a tot încercat să dea vina pe alţii: pe prietenele care au sfătuit-o să-i ceară ajutorul Andreei, pe fostul partener care a părăsit-o, pe rudele care au renegat-o. Şi dacă prietenele i-ar fi spus, de exemplu, să defileze goală pe stradă, în scop caritabil, ar fi făcut-o?!

Fiindcă nu a primit pamperşii ceruţi şi i s-a spus să facă o cerere scrisă pentru a demonstra că e un caz social, dansatoarea a încercat s-o ponegrească pe vedeta tv. Au contrazis-o chiar vechile prietene, care au declarat că fosta lor colegă minte cu neruşinare. Nu este vina nimănui că unii se află în situaţii precare. Nu a lăsat-o Andreea Marin însărcinată, deci care-i problema acestei femei? Să apară la televizor, doar-doar s-o îndura cineva "să-i dea". Fiindcă n-a făcut altceva prin apariţiile ei decât circ şi publicitate pe spatele unui nume cunoscut.  

Oricât ar fi de "zână" o persona­litate, nu poate îndeplini toate cererile fondate sau, mai ales, nefondate. Nici o organizaţie de pe lumea asta nu e sac fără fund. Gândiţi-vă câtă lume vine şi cere! De unde să le dea la toţi? Trebuie să existe o listă de priorităţi, iar nevoia de ajutor să fie reală. Una este să aloci fonduri pentru că viaţa unui om atârnă de un fir de păr, dar poate fi salvat, şi alta e să vii să ceri... pamperşi.

Problema este următoarea: nu e nimeni obligat "să dea". Duduia ar fi trebuit să stea în banca ei, nu să dea fuga la tabloide şi pe la televiziuni să facă tămbălău că nu şi-a primit "pomana".

Probabil că se află într-o situaţie dificilă, dar asta nu înseamnă că trebuie să-şi pună poalele-n cap şi să arunce cu noroi în alţii. Când vor învăţa, oare, aceşti oameni să se comporte civilizat? Când vor învăţa ce este bunul-simţ şi că nimeni nu e dator să le dea ceva? Este simplu să zici "trebuie să stau acasă să cresc copilul". Dar mai există şi alte soluţii. Există creşe, există cămine cu program prelungit, tot felul de asociaţii "mama şi copilul" sau îţi poţi lua de lucru acasă. Treaba e să şi vrei să munceşti. Dar e mai simplu să faci scandal, nu-i aşa? Şi-apoi, când vor realiza aceste fete că oamenii de afa­ceri, milionarii, fotbaliştii sau cetă­ţenii străini pe care-i vânează într-o "bună" zi se pot debarasa de ele fără absolut nici un regret?

5784-124723-agerpres_740551.jpgAndreea Marin Bănică a explicat foarte clar. Numai un om prost informat sau unul rău intenţionat n-ar înţelege că prin intermediul unei fundaţii nu se poate elibera nici o sumă de bani doar în baza unui apel telefonic, fără acte care să justifice nevoia de ajutor. Nu este legal. Deşi i-a explicat că trebuie să facă o cerere scrisă însoţită de dovezi, dansatoarea nu a făcut acest lucru. Însă a avut timp să sune pe la ziare şi tv pentru a face ţăţisme. Şi mai mult decât atât, a încercat să provoace alte scandaluri, spunând că, fără îndoială, dacă i-ar fi cerut ajutorul Mihaelei Rădulescu sau chiar Monicăi Columbeanu, nu crede că acestea ar fi ignorat-o. Dacă înţelegeţi ce vreau să spun... Până la urmă, s-a găsit cineva care să-i dea: Daniela Gyorfi. Deci, scopul dansatoarei de a implora mila la tv s-a concretizat: punct ochit, punct lovit.

În altă ordine de idei: dacă aţi şti numai pe blogul Andreei Marin câţi scriu, câţi cer, dar mai ales ce îi cer! De la bani şi medicamente până la căruciorul şi pătuţul micuţei Violeta! Sume pentru achitarea datoriilor la întreţinere, taxe la facultate, cadouri pentru copii de Sărbători, ba chiar şi bilete la spectacolele lui Ştefan Bănică! O tânără i-a cerut, atenţie, 20.000 de euro pentru a-şi publica un roman! Fiindcă doreşte să contribuie la "viitorul literaturii române". Dar de ce 20.000 de euro?! Ce, vrea să publice o ediţie de lux? Sau îi face copertă din pietre preţioase?! Şi câte şi mai câte... Ba chiar şi întâlniri i se cer, de parcă cineva ar avea atât timp la dispoziţie să se plimbe prin toată ţara, să asculte poveştile de viaţă ale tuturor şi, eventual, să le mai şi rezolve problemele existenţiale.

În această situaţie nu s-a aflat numai Andreea Marin Bănică. De cum au aflat românii că Mihai Trăistariu s-a îmbogăţit după parti­ciparea la Eurovision, l-au asaltat cu tot felul de rugăminţi. Artistul s-a trezit chiar că cineva i-a cerut un televizor. Acum, probabil se vor reorienta către Paula Seling. La fel păţeşte Cătălin Botezatu: este vânat atât pentru bani, cât şi pentru celebritate. Dar mai mult decât atât, odată designerul a fost denigrat la un post tv de garso­nieră, fiindcă, plecat într-o deplasare, designerul a avut "îndrăzneala" de a nu invita şi "o anume parte a presei", veşnic amatoare de călătorii moca. Nici n-a apucat să se răcească de­claraţia lui George Papari, cum că intenţionează să arunce patul în care s-a iubit cu Cristina Şişcanu, că s-a şi găsit o telespectatoare, Oana lui Pandele, să-i ceară, în direct, divanul cu bucluc.

De altfel, îngrijorător este un sondaj realizat de compania de cercetare 360insights, dat recent pu­blicităţii de Mediafax, din care reiese că românii aş­teaptă "să le dea" organi­za­ţiile nonguvernamentale, cei bogaţi şi mass-media. Şi că problemele sociale ar trebui soluţionate în principal de stat şi în ultimul rând de ei înşişi!
Mişcarea de Rezistenţă

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă