"Revolta de la Timişoara a venit pe filiera iugoslavă"

Colonelul Remus Ghergulescu, comandantul Forţelor Speciale ale Armatei în 1989, a condus un detaşament al Batalionului 404 din Buzău în acţiuni la Timişoara şi Bucureşti. Cercetaşii au observat că grupuri de tineri bine organizate înarmate cu bâte şi lanţuri îşi schimbau parole. De asemenea, totul era filmat, ba chiar şi grupurile cercetaşilor au fost luate în prim-plan de o echipă de filmare sârbă.

Investigând de ce s-a decupat drapelul, militarii infiltraţi au primit răspuns că aşa a avut succes şi Revoluţia ungară din '56. Colonelul Remus Ghergulescu dezvăluie că toată această coordonare venea pe filieră sârbă, motivul fiind uşurinţa cu care se trecea graniţa ca urmare a unui acord între cele două state. Cercetaşii au avut un om deghizat în centralist chiar în Spitalul Judeţean şi acesta aflase ce victime făcuseră forţele de represiune în zilele din urmă.

Ulterior, cercetaşii au transmis şefului Armatei că urmau să iasă în stradă, de data aceasta masiv, muncitorii de la uzinele din Timişoara pentru a protesta faţă de  regim. La Bucureşti, un detaşament al cercetaşilor condus de celebrul Truţulescu a fost prins într-o ambuscadă şi patru militari de la Buzău au fost ucişi. Exact în acelaşi loc în care aveau să fie ucişi şi USLA-şii conduşi de colonelul Trosca.


● Jurnalul Naţional: În decembrie 1989 eraţi co­mandantul misteriosului Batalion 404 Cer­cetare prin Paraşutare. Cum aţi ajuns la Timişoara?
● Remus Ghergulescu: Batalionul 404 era subor­donat şefului Marelui Stat Major prin Di­rec­ţia de Informaţii Militare. M-a sunat la 17 de­cembrie '89 şeful DIM, viceamiralul Ştefan Dinu. Eram intraţi deja în alarmă parţială. Vi­ce­ami­ra­lul mi-a spus să pregătesc 100 de oameni îm­bră­caţi în civil cu care să plec de urgenţă la Ti­mi­şoa­ra cu un avion AN 24. Habar n-aveam ce se întâmplă la Timişoara şi nu mi s-a spus nimic.

● De ce îmbrăcaţi în civil?
● M-am întrebat şi eu atunci acelaşi lucru, dar m-am gândit că e vreo aplicaţie. Viceamiralul Dinu mi-a spus că vom primi indicaţii ulterior. Am avut două obiecţii referitoare la misiune.
În primul rând că într-un AN nu intră 100 de oa­meni, ci cel mult 40. Mi-a mai spus şeful Direcţiei ca detaşamentul să fie condus de Truţulescu, dar eu îl ştiam mai repezit. Aşa că i-am propus să merg chiar eu la Timişoara, mai ales că acolo se aflau rudele soţiei mele. Viceamiralul a fost de acord.
"NU ŞTIAM NIMIC DE CE SE ÎNTÂMPLA LA TIMIŞOARA"
● Şi nu vi s-a mai spus nimic altceva despre misiune?
● Am discutat cu colonelul Anghel Constantinescu, coordonatorul nostru din Direcţie, care mi-a spus că nu ştie nici el ce e la Timişoara. Dar mi-a zis să avem hrană rece pentru două zile şi să avem fiecare câte-un pistol cu 12 cartuşe. Am făcut opt echipe a câte cinci oameni, încât în fiecare echipă să fie câte două cadre şi trei militari în termen. Am plecat a doua zi dimineaţă, la 18 decembrie, la ora 5:00, de la Bobocu spre Timişoara 17 cadre şi 24 de militari în termen. Drumul a durat două ore, pentru că au fost condiţii meteo deosebit de grele şi avionul a eschivat o furtună.

● Deci aţi ajuns la ora 7:00 pe Giarmata, lângă Timişoara unde e Aeroportul.
● Da, mă aştepta acolo un autobuz de la Divizie cu un căpitan. Acesta nu mi-a spus nimic tot drumul, însă imediat ce ne apropiam de oraş am vă­zut ur­me­le dezastrului: vitrine sparte, locuri fu­me­gân­de. "Am împărţit oraşul în opt zone de cercetat."

● Dar aţi spus că aveaţi rude la Timişoara. Nu le-aţi întrebat?
● În seara zilei de 17 l-am sunat pe socrul meu, care mi-a zis că nu ştie nimic. Zicea că e vânzoleală prin oraş, dar se şi trăgea. Chiar am auzit împuşcături în telefon. Când am ajuns în faţa Diviziei, am văzut o Dacia arsă, era chiar maşina şefului de Stat Major. M-am prezentat la generalul Ştefan Guşe, care era acolo. Mi-a spus: "Bine-ai venit, dar nu ştiu ce cauţi tu aici!". Un ofiţer de stat major mi-a semnalat că sunt multe grupuri care acţionează în multe părţi ale oraşului, care sparg, dau foc şi încearcă să disperseze forţele în toate părţile.

● De ce v-a spus generalul că nu ştie ce căutaţi acolo? Nu ştia că urmaţi să veniţi?
● Ba da, însă credea că noi suntem pregătiţi pentru altceva. Am hotărât să fac o cercetare generală a oraşului. Am împărţit oraşul în opt zone şi am trimis cele opt echipe ale mele în fiecare dintre ele. Nu aveam mijloace de comunicaţii, dar aveam pistoalele la noi. Legătura cu echipele o ţineam prin cabinele telefonice din oraş care mai funcţionau. Către prânz au revenit la Divizie, unde de altfel eram şi cazaţi, şi mi-au raportat situaţia.

● Ce au urmărit cu precădere echipele dumneavoastră?
● Le dădusem sarcina să urmărească locurile unde se întâlnesc oameni, baruri, cafenele, restaurante. Au remarcat că în aceste locuri se întâlnesc grupe de tineri care-şi dădeau bileţele unii altora. Unii dintre ei aveau genţi, aveau sacoşe în care oamenii mei au văzut clar că purtau lanţuri, bile, bastoane, sticle şi umbrele. Am tras concluzia că acţiunile sunt coordonate.

● Vorbeau româneşte acei tineri?
● În principiu, vorbeau româneşte. Ştiţi, Timişoara este un oraş în care trăiesc multe etnii. Am vrut să vedem ce era cu acele bileţele. Pe ele erau scrise ora şi locul în care acţionau grupurile, eventual numere de telefoane de legătură. L-am informat pe generalul Guşe despre aceasta şi am realizat că situaţia urma să se dezvolte. Dar n-am putut să precizăm în ce zone anume. Atunci el a dispus să fie pregătite detaşamente mobile, să mai aducă şi alte forţe din Arad şi Lugoj, pentru protejarea obiectivelor militare şi economice importante, precum Elba şi Solventul etc.
"ERAU GRUPURI DE TINERI ORGANIZATE CARE SPĂRGEAU ŞI DĂDEAU FOC"
● Prognoza dumneavoastră s-a îndeplinit?
● În seara zilei, într-adevăr, au apărut focare. Tinerii respectivi erau foarte circumspecţi cu persoanele străine din jurul lor. Am avut situaţia când un ofiţer s-a apropiat prea mult de cercul suspecţilor, a fost luat la întrebări şi n-a reuşit să iasă din situaţie decât rupând-o la fugă, altfel ar fi fost linşat. Atunci am hotărât să nu mai iasă în oraş cu armamentul la ei, era pericol să fie găsiţi, dar era pericol să-l şi folosească.

● Cum arătau grupurile acestea de tineri pe care le-aţi semnalat în Timişoara?
● Aceste grupuri erau agresive şi cuprindeau 6, 7, 10 tineri. Ei spărgeau vitrine, dădeau foc. După ei se adunau curioşi, iar în urma acestora erau hoţii. Am făcut în rândul populaţiei sondaje dacă ştiu ce se întâmplă cu adevărat în oraş. Răspundeau cam la fel: "Nu ştiu nimic, parcă au înnebunit!". În dimineaţa de 19 decembrie i-am propus lui Guşe să fac investigaţii în marile întreprinderi, să vedem care este starea de fapt în rândul oamenilor care continuau să meargă la lucru. Am trimis pentru acest lucru doar cadre militare. Spre prânz s-au înapoiat şi mi-au spus că se pregăteşte ieşirea masivă în stradă.

● Cine îi organiza?
● Se alegeau conducerile din rândul muncitorilor, directorii nu mai veneau la serviciu. Şi-au stabilit coordonate de acţiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori să se întâlnească, lozinci, afişe.
"PLECAM ÎN MISIUNI NU PE POARTĂ, CI PE FEREASTRĂ"
● Ce lozinci au inventat?
● Mi-aduc aminte una: "Vrem saloane de Crăciun/ Nu conducător nebun!". În Banat, saloane se spune la bomboanele de pom pentru Crăciun. Era clar că la 20 decembrie vor ieşi pe co­loane, compacţi, şi s-a stabilit că în jurul orei 11:00 vor ajunge în zona cen­trală a oraşului, în Piaţa Operei. În după-amiaza lui 19 decembrie l-am informat pe Guşe despre aceste lucruri. Reieşea că Guşe acţiona indepen­dent, pentru că Stănculescu şi Coman erau la Comitetul Judeţean. Guşe a ordonat în acea seară convocarea comandanţilor de unităţi, i-a informat despre ce s-ar putea întâmpla şi le-a dat ordin ca dispozitivele din oraş să fie pregătite să se retragă. A ordonat ca în nici un caz să nu se riposteze cu foc. Noaptea a fost mai liniştită, era teama că totuşi sediul Diviziei va fi atacat. Am luat măsuri de protecţie, ni s-au dat acolo pistoale-mitralieră.

● Dar cum vă trimiteaţi oamenii pe teren?
● Când plecam în misiuni, nu ieşeam pe poartă, fiindcă ar fi dat de bănuit şi ne-ar fi luat la ochi. Ieşeam prin Restaurantul Militar, clădirea alăturată. În dimineaţa de 20 decembrie am trimis echipele în locurile în care mă aşteptam să treacă muncitorii începând cu ora 9:00. Într-adevăr, au început să se organizeze, la steagurile tricolore au tăiat stema. Coordonatorii şi-au pus banderole albe pe braţ şi au început deplasarea, ca la defilare, câte 8-10 în rând. Au fost cam 6-7 coloane de pe platformele industriale. Ne-a fost clar că şi acţiunea aceasta a fost coordonată de cineva, pentru că toate coloanele au procedat la fel. Lozincile pe care le strigau nu aveau nici o legătură cu comunismul, se refereau doar la conducere şi în special la Ceauşescu.

● Armata a reuşit să-şi retragă toate dispozitivele din oraş?
● În unele locuri, dispozitivele nu au reuşit să se retragă şi militarii au fost nevoiţi să meargă printre demonstranţi. De la balconul Diviziei, către prânz, am văzut un TAB pe care erau urcaţi demonstranţii. Când au ajuns în faţa Diviziei s-a scandat atunci, pentru prima dată, "Armata e cu noi!". Cei din balconul Diviziei au făcut semne de liniştire. Demonstranţii s-au grupat în faţa Comitetului Judeţean de Partid şi Pieţei Operei. Acţiunea cercetaşilor a continuat în mijlocul demonstranţilor. Am sesizat că printre autoturismele care circulau cu steaguri şi claxonau erau şi numere sârbeşti. În conti­nuare, dispozitivele s-au retras în cazărmi fără incidente. Am făcut o investigaţie şi asupra decupării drapelului. Ni s-a răspuns că aşa a avut succes şi revoluţia din Ungaria.
"REVOLTA AR FI FOST ORICUM, CHIAR DACĂ NU LA TIMIŞOARA"
● Cam câţi oameni erau în piaţă?
● Erau cam 2.000. În balconul Operei şi-au ales un comitet de coordonare şi au început să apară diverse persoane care vorbeau populaţiei. Toată treaba a durat până la 21 şi 22. Zi şi noapte, demonstranţii aveau ştiute zonele în care staţionau, pe întreprinderi, pe schimburi, ca la serviciu, încât au rămas permanent în piaţă. Li se organiza aprovizionarea cu pâine şi produse din carne, şi distribuţia acestora nu era haotică. Maşinile de aprovizionare veneau la locul ştiut şi îi aprovizionau pe cei ştiuţi. În noaptea de 21 decembrie, o femeie a născut în Piaţa Operei, a venit salvarea şi fetiţa a fost botezată de mulţimea care striga: "Victoria, Victoria!". Tot ce s-a întâmplat referitor la demonstraţie a fost filmat permanent, 24 din 24. Din datele culese de noi, casetele erau trimise foarte operativ în fosta Iugoslavie.

● De ce acolo?
● Un răspuns ar fi acela că era foarte uşor să treci graniţa. Era o înţelegere cu sârbii să poţi trece cu "PASS-ul". Totul se transmitea acolo. La 18 decembrie, generalul Ilie Ceauşescu a venit şi a prezentat o telegramă de la ataşatul militar la Belgrad, în care se preciza că se preconizează că se vor amplifica acţiunile de revoltă, coordonate de serviciile de informaţii străine. Ulterior, Ilie Ceauşescu a prezentat acea telegramă şi la Cluj. Din datele noastre reieşea că erau vizate oraşele din vestul ţării, iar întâmplarea a făcut ca să apară la Timişoara incidentul cu Tokes. Dacă ar fi fost în Arad, Oradea sau în Cluj vreun prilej, acolo s-ar fi declanşat revolta.
"TREBUIA SĂ-I CAPTURĂM PE CEI DIN BALCONUL OPEREI"
● Cum vi s-a părut în acele ore populaţia?
● La 20, 21 decembrie, populaţia era foarte entuziastă, iar la geamuri apăreau persoane care strigau: "Curaj, a ieşit Braşovul, a ieşit Iaşiul!". N-am auzit zicându-se de Bucureşti. Îi încurajau pe oameni să rabde. Urmăream în paralel Europa Liberă, care transmitea ce era în Timişoara cu o întârziere de circa 24 de ore. În după-amiaza zilei de 21 decembrie am fost chemat de generalul Guşe, care mi-a spus că se va constitui o echipă care să pregătească un plan de capturare a liderilor din balconul Operei şi eliberare a pieţei. Pregătirea aceasta a fost ordonată de Coman, personal.

● Şi s-a constituit acea echipă?
● Într-adevăr, seara a venit şeful Detaşamentului de Intervenţie al Securităţii, comandantul Detaşamentului de Paraşutişti din Caracal, un reprezentat al Ministerului de Interne, eram cred că şase. Ne-am strâns în anticamera biroului comandantului Diviziei, unde era ge­neralul Guşe şi, în urma unor discuţii preli­minare, am concluzionat că ne trebuie planul clădirii Operei. Voia infiltrarea, pentru a se ajunge în apropierea liderilor. Un comandant de la un regiment mecanizat a propus varianta intervenţiei în forţă. Am intervenit atunci şi am făcut o evaluare exagerată a pierderilor umane, am spus 2.000 de oameni. Am exage­rat afirmând că ştiu precis că în clădirea Operei exista şi armament.

● Aveaţi vreun indiciu?
● Nu ştiam acest lucru. Cel de la Securitate a spus o altă minunăţie: intervenţia să fie făcută prin desant din elicoptere. Fiecare exagera în felul lui, tocmai pentru a nu ajunge la un plan concret. Am plusat, am zis să vină şi şeful de la PSI, că poate putem băga gaz pe la aerisiri. Guşă l-a sunat pe Coman, care a ordonat să reluăm planul. Guşă mi-a zis atunci: "Remi, am făcut tot posibilul ca să-l amânăm".

● Şi v-aţi reîntâlnit pentru a pregăti acest plan?
● Pe 22, ora 9:00, ne-am reîntâlnit, inclusiv cu şeful Pompierilor. Generalul Guşă ne-a dat un pachet de Kent şi ne-a zis: "Eu îmi văd de trea­bă, vedeţi voi ce faceţi". Discuţiile s-au reluat şi încercam să găsim soluţia. Noi încercam să aruncăm responsabilitatea pe reprezentantul Securităţii, iar ei pe noi. Guşă a deschis la un moment dat uşa şi ne-a zis: "Ascultaţi!". Televiziunea transmitea comunicatul cu sinuciderea generalului Milea. Imediat ne-am ridicat şi am plecat fiecare.
Ca stare de spirit, era aproape aceeaşi şi la militari, ca şi la civili. Numai că militarii nu depăşeau incinta, demonstranţii aveau cuvinte de reproş pentru 16-17-18. Am avut chiar o situaţie delicată, colonelul Ioniţă de la Direcţia de Informaţii Militare a ieşit în stradă ca să discute cu oamenii. Avea asupra sa şi pistolul la brâu. Am constituit o echipă, în civil, în care eram şi eu, şi echipa a intrat în mulţime. Cer­cetaşii au ajuns până la ofiţer, l-au înconjurat şi am simulat arestarea lui, ca revoltaţi, şi duce­rea în comandament. Mulţimea striga "Armata e cu noi!", dar, dacă erai în militar, pe stradă era groasă. Şi totul s-a întâmplat şi din cauza excesului de zel al unor comandanţi.
Am trăit chiar eu un asemenea moment la 19 decembrie. Împrumutasem maşina cumna­tului meu ca să fiu mai operativ şi mă îndreptam spre un focar de revoltă pe platforma industrială. M-am dus cu maşina şi în faţa mea era un TAB. Din turelă a ieşit un ofiţer, care ­mi-a făcut semn să opresc. Când am ajuns în dreptul lui a început să vireze ca să se urce cu blindatul pe maşină. Am ieşit rapid în marşarier, dar fără aripa din dreapta. Nu era îndreptăţit să facă asta.
"DISPARIŢIA CADAVRELOR, BINE ORGANIZATĂ"
● Aşadar, coordonatorii cine sunt?
Indiferent de unde au venit coordonatorii revoltei din Timişoara, cert este că au venit pe filieră iugoslavă. Când s-a făcut Proclamaţia de la Timişoara s-a cerut deschiderea graniţelor şi foarte operativ s-a deschis graniţa cu Iugoslavia.

● Ce ştiţi despre morţii Timişoarei?
● În ziua de 22 decembrie a ajuns informaţia că se caută morţii Timişoarei şi se dezgroapă morţii. Am trimis o echipă care a văzut cadavrele scoase şi a concluzionat că nu erau aceia. Permanent am avut în Spitalul Judeţean un om care a urmărit situaţia de acolo, deghizat în centralist. A aflat numărul morţilor, îi ştia pe sexe, pe vârste, a urmărit tentativele de invadare a spitalului pentru scoaterea morţilor, dar nu a putut să-şi dea seama când au dispărut. A fost totul foarte bine organizat.

● Practic, la 22 decembrie nu mai aveaţi ce face la Timişoara.
● Am urmărit la tv ce se întâmpla în Bucureşti şi am hotărât că era cazul să ne întoarcem acasă, la Buzău. Am cerut un avion, pentru că nu aveam foi de drum la noi şi nici bani. Nu am putut obţine avionul şi am apelat la comandantul Diviziei să ne dea foi de drum ca să ne întoarcem cu trenul. A acceptat, şi în seara de 22 decembrie am fost duşi la gară. Pe timpul îmbarcării am fost filmaţi de câţiva indivizi, la vedere, cu reflectorul pus şi pe fiecare în prim-plan.
Era o echipă sârbească, i-am auzit vorbind între ei. Am făcut eschive cu autobuzul ca nu cumva să ştie că plecam la gară.
N-am văzut niciodată acele imagini la nici o televiziune...

● V-aţi suit în tren şi aţi plecat spre Bucureşti.
● La plecarea din Timişoara am apreciat că este periculos să ne întoarcem cu armamentul şi l-am predat la Divizie, pentru a-l prelua ulterior. Am venit în Bucureşti cu un vagon de dormit, bucuroşi că am terminat şi că e linişte. În dimineaţa de 23 decembrie, Gara de Nord era pustie şi un grup de persoane care se aflau pe peron ne-a aplaudat. Era trenul care venea dinspre Timişoara şi reprezenta un simbol. Aveam un personal spre Buzău în vreo două ore şi am încercat să ve­dem ce e în jurul Gării. Ne-a uimit că se auzeau focuri de armă. Am plecat spre Buzău cu personalul şi ascultam la un radio ce îl aveam cu noi, cu stupoare, ce e în Bucureşti.
La sosirea în Buzău m-a aşteptat înlocuitorul la comandă. Plângea. M-a informat că pe 22 plecaseră un detaşament de 50 de cercetaşi, condus de Truţulescu, şeful de stat major, care a fost prins în ambuscadă şi avem, probabil, patru morţi şi şapte răniţi. Au murit acolo locotenentul Filote, plutonierul Grădinaru, fruntaşul Onet şi soldatul Mărunţiş. Am sunat la eşalonul superior, mi s-a confirmat numărul morţilor, dar numărul de răniţi era incert. De asemenea, mi s-a mai spus că totul s-a petrecut la intrarea în Ministerul Apărării. Mi s-a ordonat să mai pregătesc un Detaşament de 50 de oameni şi să mă deplasez la Bucureşti cât mai repede. Eram echipaţi în militar, înarmaţi ca pentru război. Am hotărât să iau tot De­ta­şa­men­tul care fusese la Timişoara. Am plecat în seara zilei de 23 decembrie, pregătind deta­şa­men­tul ca la ordinul meu, în caz de atac, să riposteze cu foc, cu două camioane şi două autoturisme.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat