Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Echipa Jurnalului Naţional a testat cît de păzit e un obiectiv strategic. Am pătruns nestingheriţi pe haldele de uraniu de la Băiţa, acolo unde se află şi Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive. Prea uşor pentru o pereche de jurnalişti "îndrăgostiţi", care au intrat direct pe poarta principală ca să petreacă romantico-iradiat. De aici s-a extras zăcămîntul cu cea mai mare radioactivitate din lume. Pentru moţi, povestea uraniului a devenit aproape psihoză, iar ei s-au transformat în cobai.
Dintre coamele Apusenilor de la Băiţa, s-a adunat ceea ce a fost cîndva cel mai mare zăcămînt de uraniu din lume. În perimetrul minei funcţionează Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive. Peste haldele de minereu vestite odată pentru cea mai bogată concentraţie radioactivă şi declarate domeniu strategic de securitate nucleară, orice om, fie el neştiutor, determinat sau uşor scrîntit la cap, se poate zbengui în voie dincolo de barieră şi de pancarta pe care scrie "pericol". Asta fac copiii care trăiesc în buza coloniei aflate la cîţiva metri de intrarea în mină, hoţii de fier vechi şi colecţionarii de diverse materiale pe care le adună din clădirile ruină. Sau, în cazul de faţă, nişte jurnalişti care se dau amorezaţi. Şi cum dragostea învinge radioactivitatea, vor să admire romantic obiectivele strategice.
Mina de la Băiţa Plai a fost prima exploatare de uraniu din România. După ’90 a fost împărţită în două, partea de minereuri neferoase a trecut la SC Băiţa SA, iar mina de uraniu a trecut sub tutela Companiei Naţionale a Uraniului. Astăzi, zăcămintele sînt aproape epuizate, iar mina de uraniu, de unde încă se exploatează într-un anumit sector, este în proces de ecologizare şi conservare şi va fi închisă definitiv.
"PE AICI NU SE TRECE"... OARE? Roată împrejur, colinele cenuşii de uraniu sînt încătuşate numai de munţi şi copaci. Am pornit de dimineaţă pe un drum de pădure rupt din şosea în jos, spre minele din vale. Din vîrful muntelui, preţ de două ore de mers la pas, am admirat turistic fostele intrări în galerii săpate în munte. În apropiere de izvorul Crişului Negru, o intrare lugubră într-un coridor subteran pe jumătate inundat ar putea servi drept decor în filmele de groază. Drumul apei e aproape o obsesie pentru localnici, care sînt convinşi că beau de cînd se ştiu apă contaminată, dar că nimeni nu le spune nimic şi îi lasă în plata Domnului.
Imaginea vizuală se îndulceşte peste colinele despre care n-ai crede că îmbrăţişează o bombă atomică. La vale se înşiră cîteva blocuri-fantomă în care odinioară locuiau muncitorii la uraniu. Ieşeau din mină şi intrau în casă. În colonia Băiţa Plai mai sînt azi cîţiva foşti mineri pe care-i numeri pe degete, iar blocurile încă locuite au devenit adăposturi sociale pentru familiile nevoiaşe. La cîţiva metri, o baracă la fel de scorojită şi o barieră şubredă limitează intrarea în mină. Spaţiul se dilată însă brusc în faţa unei sume modice şi a unei mime de îndrăgostiţi care rîvnesc la o promenadă prin locuri ferite. Astfel că n-am mai făcut nici măcar efortul să căutăm cărările de munte despre care aflasem de la localnici, ci am intrat direct cu maşina, la o plimbare printre haldele de uraniu. Experiment după care, informat chiar de făptaşi, directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Iosif Moldovan, se jură că ne face raport că am intrat fără autorizaţie într-o zonă de siguranţă strategică. Noi zicem că n-ar fi trebuit să reuşim! Dacă noi am putut, poate oricine, fapt confirmat şi de cîţiva indivizi pe care i-am zărit cotrobăind printre ruinele halelor. "Există panouri cu accesul restricţionat în perimetru, nu pot să păzesc muntele cu armata", ne-a explicat directorul CNU.
URANIU "PRĂJIT" LA SOARE. Într-o parte, clădiri cadaverice devastate de timp şi de "binevoitori" stau cufundate într-o muţenie de priveghi. Catapeteasma muntelui din spatele lor e sfredelită ca într-un tablou avangardist funebru. Împrejur, o mare de piatră cenuşie. Deşertul de rocă e mai mult steril. Uraniul care se mai exploatează azi la Băiţa e adunat de la suprafaţă, din ceea ce a mai rămas de pe vremea cînd se alegea numai minereu de calitate superioară. Iosif Moldovan, directorul CNU, afirmă că nivelul de radiaţii este sub limita de pericol şi că haldele de steril şi minereu încă activ aflate la suprafaţă nu afectează organismul. "Există o anumită cantitate de minereu activ în aceste halde de steril, dar care nu mai merită exploatat, iar noi extragem de acolo doar în perioada de ecologizare, ceea ce înseamnă recuperarea uraniului din aceste halde. Începînd cu anul viitor, vom sista activitatea de producţie." DEŞEURILE RADIOACTIVE. Coborîm din maşină şi prima pală de vînt vine în acelaşi timp cu o urmă de crispare. Un fost inginer geolog, care lucrase la exploatarea de uraniu, ne spusese mai devreme că cel mai periculos este praful ridicat de vînt de pe haldele încă active, care poate fi inhalat.
Mai sus, pe drumurile "pavate" cu uraniu, la peste 800 de metri altitudine funcţionează Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive, amenajat în două galerii de explorare abandonate ale minei. Locul este principalul motiv de îngrijorare al oamenilor. Nimeni nu-l vrea, nici măcar primarul, care afirmă că nu beneficiază de nici o compensaţie pentru pericolul la care sînt expuşi localnicii. Foştii mineri adunaţi la cîrciuma din centrul Băiţei îşi aduc aminte că, pînă acum cîţiva ani, treceau camioanele cu deşeuri noaptea, aduse – aşa se zvonea – chiar şi din Germania. Sînt poveştile lor preferate, pe care le spun în şoaptă, nu cumva cineva să-i pîrască cui nu trebuie.
Am ajuns pînă la o aruncătură de băţ de gardul care împrejmuieşte incinta. Atitudinea bănuitoare a paznicului pe care şi noi îl suspectăm că e dotat cu "puşcoci" ne-a motivat să nu ne aventurăm mai departe. Începînd din 1985, aici sînt aduse deşeuri slab şi mediu radioactive care provin de la institutele de cercetare, industrie sau laboratoare, dar şi deşeuri istorice a căror origine nu se mai poate stabili. Potrivit datelor oferite de Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive (ANDRAD), depozitul a fost proiectat pentru a stoca definitiv o capacitate de 5.000 de metri cubi şi are în prezent un grad de ocupare de 30%, estimîndu-se că va funcţiona încă 30 de ani. În răspunsul pe care l-am primt prompt de la oficialii ANDRAD faţă de îngrijorarea noastră, dar mai ales a localnicilor, în privinţa radioactivităţii, se arată că în urmă cu cîţiva ani a fost derulat un proiect PHARE din care a rezultat că aici "există garanţia depozitării în siguranţă a deşeurilor radioactive", ba chiar li s-a sugerat să o lase mai moale, întrucît condiţiile de securitate sînt mai mari decît e necesar".
TOTUL E ÎN PARAMETRI. Jos, în Băiţa oamenii se plîng că nu există staţie de epurare pentru apa pe care o beau în fiecare zi şi care se scurge pe lîngă haldele de uraniu. Temerile lor, formulate de noi către CNCAN, sînt rezolvate prin tabele, numere şi fracţii, într-o singură concluzie: totul e în parametri. Radiaţiile gama "din afara incintei zonei industriale" sînt în limite, "radioactivitatea aerului, apei din pînza freatică, sedimentelor, vegetaţiei şi solului din zona Băiţa" este în limite, doar "apele pîrîului Băiţa au un conţinut de elemente radioactive naturale uşor mai ridicat pe o distanţă de cîteva sute de metri după ieşirea din zona industrială".
SĂNĂTOS DE MINĂ. Ce a lăsat uraniul în urmă e o întrebare la care mai toţi se codesc să răspundă. "Sănătate!" O zic atît de apăsat, de parcă vor să se convingă singuri de adevărul impus. Dar sănătatea, la o gură de bere, se face imediat "boală de inimă". Aşa zice nea Bodea, miner pe vremea ruşilor. Spasme grele, de pe la 30 de ani, şi ceva boală de plămîni, silicoză îi zice. Hipertensiune că e "prea nervos", cu ficaţii, "da’ asta-i de la băutură". Splina micşorată, ficatul mărit. Astea-s bolile lui Gherasim Bodea, cel sănătos tun la 71 de ani şi trei decenii de mină. Împreună cu Iosif Lazăr, colegi de-o viaţă în tunel, sînt cei mai bătrîni mineri. Supravieţuitorii. Mai toţi şi-au încheiat socotelile cu viaţa devreme, ei mai plătesc ceva dobînzi. Le plac ţigările şi amintirile. Şi acum parcă le e dor de drumul de 8 kilometri prin tunel pe care îl făceau în fiecare dimineaţă din colonia Băiţa Plai pînă la Galeria 23. Acolo s-au şi gazat de cîteva ori şi era musai să aibă lapte la ei. Li se îndulceau buzele, asta simţeau prima oară, un praf pe limbă, cu gust de bomboană. Apoi leşinau pe rînd, unu’ cîte unu’. Cînd coborau din mină, în sat, adormeau "cu capu’ pe masă, ca boii înjugaţi".
SECRETUL IUBIRII, BĂRBĂŢIE IRADIATĂ. Băiţa e ca o sticlă de şampanie. Ai vrea să o păstrezi închisă, dar eşti curios cum e cînd sare dopul. Abia de atunci începe spectacolul. Secretul minerului e unul mare şi ascuns. Sfios, îl şoptesc bătrînii pe sub singurul dinte victorios, îl confirmă ăi mai în putere şi se tem de el tinerii. Pe aici bîntuie impotenţa. Rupţi, gazaţi, prăfuiţi, iradiaţi, intoxicaţi, clătiţi cu lapte, minerii de la o vreme au iubit o singură femeie. Sticla. Mai toţi au dat nevasta pe-o gură de bere încă de tinerei, după vreo 10 ani de mină. Unii îşi mulţumesc că s-au grăbit să facă prunci înainte de a se apuca de scobit în stîncă, după uraniu. Odată intrat în mină, fiecare ortac deapănă o poveste. Drumul uraniului e viaţa lor adunată la un loc. Nu-l desluşesc pe de-a întregul, dar au observat multe, l-au strîns între degete fără mănuşi, i-au simţit mirosul toxic pînă li s-a tăiat respiraţia de tot. În munţii lor e marfă de cea mai bună calitate, că nu degeaba ruşii puneau militari cu arma pe maşină. POVESTEA ŞTIRBULUI PĂŢIT. Setea de minereu dusă la extrem nu-i o ruşine. Să-l pui în palmă, să-i simţi mirosul e chiar mîndrie. Nu eşti moţ dacă o dată în viaţa ta n-ai fost curios. Le place să ştie că-s iradiaţi. E psihoza fără de care nu pot trăi. Se hrănesc cu ea, parcă renasc. Camelia lucrează la mină, dar la birouri. Mereu s-au temut ai săi să nu care cumva să prindă vreo boală. Se teme şi ea, deşi, în fiecare zi, priveşte pe geam cum intră ortacii la extracţii. Se visează uneori păşind prin galerii. E doar un vis, căci teama de radiaţii a şefilor o calmează şi-o fac să stea pe bară, la distanţă. Într-o zi şi-a zis că e mai bine să nu mai vadă viaţa aşa cenuşie, că parcă atrage răul. Avea ea o presimţire de ceva vreme, că blestemul ăsta radioactiv o s-o prindă la cotitură. A prins-o în maşină, celebrul accident din faţa unei cruci. Atunci i-au căzut şi cîţiva dinţi, dar zice că se stricaseră de mult. De pe la 18 ani.
Dantura stricată e primul semn pe care mina ţi-l aşterne pe trup. Toţi ştiu că vor rămîne ştirbi mai devreme. De la praf, aer sau cum o mai suna explicaţia fiecăruia din sat. Cîte perechi de dinţi, atîtea guri poleite în explicaţii. Moş Iosif nu mai vorbeşte cu toată gura de mult. Se mulţumeşte cu doi lopătari. Unul sus, rezemat într-o margine de gură, altul jos, plin de rezistenţă. De la ţigară zice că i se trage. În mină, mereu şi-o aprindea de la o lampă cu carbid.
Drăguţa lui Vasile "Dolaru’"
Nu-i bine să-i superi pe moţi şi e de-a dreptul sacrilegiu dacă le furi legendele. Din asta trăiesc, e sîngele care le pulsează vena pentru următoarea zi. Alta din viaţa lor. Se hrănesc cu poveştile uraniului, încît ajung să le creadă ca şi cum le-ar fi trăit de-adevăratelea.De cînd s-au născut au iubit pietrele. Frumuseţea bucăţilor de rocă. Din dragoste de piatră şi-au făcut şi case cu ele. Se întîmpla de mult, prin ’70, cînd de la atîta radioactivitate zidită în podele mureau de cancer. Asta pînă ce au venit unii cu detectoarele să cotrobăie după minereu. Au început să ţiuie pe la fiecare casă. Le-au scos pietrele, dar nu s-au înduplecat moţii să le dea plecate. Şi-au ornamentat ograda cu ele. Au mai murit de atunci tinerii. În mod ciudat, copiii de mineri au schimbat aerul toxic pe la şcoli, la facultăţi. Cînd veneau în vacanţe, pruncii erau primiţi în camera de zi. Camera bună, de la stradă, aerisită o dată pe an la sărbătoare, conserva praf toxic.
Multe drăguţe s-au dus aşa, oftează Vasile în timp ce vîntul îi zboară, parcă în ciudă, file de agendă adunate, din greu, prin lume. Numere de telefon scrise cu roşu, pline de inimi umplute de pastă. Atît i-a rămas lui Vasile, după drăguţă, o seamă de amintiri. "1997, Emilia, Cobra", scrie în carne, pe braţ. Îi place să i se spună Cobra, dar moţii au fost mai răi de gură şi l-au botezat Dolaru’. Vasile "Dolaru’" n-are un chior şi de cîteva luni, Emilia, drăguţa din Băiţa Plai, l-a părăsit de tinerică. La 20 de ani. El zice că "s-a dus pînă la Nucet, în cimitir".
Boala unghiilor
Moţilor le e frică de boli, dar le înfruntă vînjos. Le prind bărbăteşte ca pe-un taur de coarne şi răsar învingători. Radiaţiile sînt, ştiu cu toţii, deşi nimeni nu le spune nimic. Îi lasă să creadă ce vor. Şi cum îs oameni ageri, au mereu indicii. De curînd, chiar de Rusalii, au venit cei la Cluj, de la un institut de cercetare, şi le-au lăsat nişte capsule, cică să măsoare gradul de radioactivitate. Au venit, le-au lăsat, şi duşi au fost. Niciodată nu primesc răspuns. Totul e tăcere. Ca şi bolile pe care şi le închipuie că-i năpădesc. Mai toţi chelesc, şi se tratează luni bune cu flucovin pentru boala unghiilor, care apare, zic ei, tot de la praf. Cangrenizează, încreţeşte pielea. Ei spun că organismul lor nu rezistă dacă pleacă pentru că e învăţat cu radiaţiileMoţii, cobaii resemnaţi
Cum totul e în parametri, cînd nu vin străini cărora să le zbîrlească părul cu legendele şi temerile lor spuse în şoaptă, moţii din Băiţa o lasă mai moale cu uraniul. Ba chiar unii au început să creadă că efectele vin ca un fel de exclusivitate a oamenilor aleşi. Drumul "aurului radioactiv" e atît de bine păstrat, că nici minerii nu ştiu în ce mistere să-l mai învăluie. O taină reală plină de efecte pentru ei. Cînd îţi strîng mîna, moţii îţi urează: "Bine ai venit! Mă bucur că eşti iradiat". E gluma locului, dar azi se tem să o rostească orişicui. S-ar zice că le fug investitorii. La drept vorbind, pe aici nu calcă decît picior de fost miner şi cam atît. La Băiţa, moţii îşi ţin bogăţia între degete, de frică să nu le scape. Nu vor în ruptul capului să-i dea drumu’, să plece, la o adică, în altă parte. Sînt paşnici şi statornici locului. Efectul uraniului i-a transformat în cobaii care au învăţat să umble în spaţiul iradiat. E ca şi cu ţigara, zic ei, "corpul s-a obişnuit cu drogul ăsta". În altă parte s-ar îmbolnăvi. În mod ciudat, uraniul creează dependenţă.10 iulie 2008
În 1965, localnicii îi spuneau Morga
COPŞA MICĂ ● "ORAŞUL NEGRU" DE PE VALEA TÎRNAVEI A RĂMAS DOAR O POVESTE
Mentalitatea celor din Copşa Mică s-a schimbat în ultimii ani. De cînd numărul angajaţilor s-a redus, Sometra este înjurată din toate părţile.
Despre agricultura cu metale grele
"ÎNCĂPĂŢÎNARE" ● Pariu între oameni şi natura bolnavă
În comunele din jurul Copşei Mici, oamenii se încăpăţînează să practice agricultura. Autorităţile le cer să renunţe la culturile de consum pentru cele tehnice. Ţăranii refuză, preferă să-şi rişte sănătatea şi viaţa decît să renunţe la obiceiurile moştenite.
9 iulie 2008
Pe drumul verde al Maramureşului
TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
"Drumul verde al Maramureşului" este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.
S-o termina hoţia cînd s-or termina pădurile!
VLĂHIŢA-HARGHITA ● O bombă cu fitilul aprins în mijlocul unei comunităţi exasperate
"Aici, în Vlăhiţa, proprietarului îi e frică să meargă în pădure din cauza hoţilor. Ca la noi nu e niciunde în România. Şi nimeni nu face nimic", spune un sătean. Vecinii, roată în jurul lui, dau aprobator din cap şi completeză pauzele făcute de bătrîn.
"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie
HOTĂRÎRE ● Patronul carierei spune că va continua să exploateze marmură din parc "pînă la moarte"
Undeva mai sus de satul Anieş, pe un drum cu şleauri şi pietre, după ce treci de panoul care anunţă că tot ce e în stînga şi-n dreapta aparţine Parcului Naţional Munţii Rodnei, am găsit o mînă de oameni "puşcînd" muntele. Legea interzice carierele pe teritoriul unui parc naţional, dar patronul a găsit o cale de a muta limitele parcului.
8 iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.
Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.
Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.
7 iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.
Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.
5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.
Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.
Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.
4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.
Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.
Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.
3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.
2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.
Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.
Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.
Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.
1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.
Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.
La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".
Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.
28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.
27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.
Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.
Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.
26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soarele începe să dezmorţească pofta de viaţă a vietăţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bipede, week-end de week-end, Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub asediu. Sute de oameni se năpustesc asupra pădurii, strivind monumentele naturii sub roţile maşinilor.
Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.
Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii
Ultima plajă sălbatică a Europei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.
25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.
Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.
Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.
24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".
Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.
Grîu eco: 9.200 de kilograme la hectar
NECESITATE ● Fără subvenţii, fermierii eco se vor întoarce la producţia convenţională
Şapte fermieri din Tulcea fac agricultură ecologică de patru ani; s-au adunat într-o asociaţie, Delta Dunării Organics, pentru a trece împreună peste lipsa de subvenţii de la stat şi peste preţul mare al îngrăşămintelor şi insecticidelor eco. Se încăpăţînează să cultive cereale, soia şi coriandru, pe care le exportă în ţările unde oamenilor le pasă ce mănîncă.
23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.
Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
Citește pe Antena3.ro
