Ce-mi place în România

Claudia Dăboveanu
● Reporter - Reporteri Speciali
● 20.09.1967
● Bucureşti





Ce-mi place în România
● că e o ţară foarte frumoasă şi variată din punctul de vedere al reliefului (una dintre cele mai frumoase din câte am văzut - iar noi, faţă de "ei", avem şi deltă, na!);
● faptul că românii sunt vii şi au - culmea! - simţul umorului mult mai dezvoltat decât străinii, cărora le spui bancuri care se izbesc de pereţi;
● că pot să mă uit la televizor la un film străin şi să aud şi limba vorbită ("dincolo", toate filmele, desenele animate sunt dublate de "ai lor", aşa că în Italia auzi la tv NUMAI italiană, în Austria NUMAI germană, în Bulgaria NUMAI bulgară etc.);
n că ascult şi văd teatru şi folk în limba mea - nicăieri n-aş putea să le gust p-astea două în alte limbi, pentru că n-aş putea să gândesc şi să simt în alte limbi;
● că, în cazul în care aş lua-o de la capăt, n-aş începe ca menajeră sau culegătoare de căpşune;
● aici sunt toţi prietenii mei;
● că pot să umblu pe stradă şi prin magazine fără să-mi fie ruşine că sunt româncă şi că vorbesc româneşte;
● că nicăieri nu-i mai bine ca acasă (e paradoxal, dar oricât de bine am fost tratată pe dincolo, mi s-a făcut dor de aici)


Aş pleca de aici din cauza
● mizeriei de pe străzi, de pe plajă, de la munte (munţii de gunoaie rămase după picnicuri şi de PET-uri care plutesc pe apele curgătoare sau nu etc.);
● slabei calităţi a serviciilor;
● a mirosurilor pestilenţiale - mai ales vara - din mijloacele de transport în comun, din preajma tomberoanelor şi a ghenelor;
● a nesimţirii şi/sau a slabei pregătiri a funcţionarilor publici şi a majorităţii celor care lucrează cu publicul (şoferi de orice fel, vânzători, recepţioneri de hotel, administratori de bloc sau de alte instituţii, portari, secretare, chelneri etc.);
● a faptului că oricine ar fi la putere ori fură, ori e nepăsător faţă de sănătatea şi educaţia acesui popor; sistemul sanitar şi învăţământul sunt lăsate pe ultimul loc;
n slabei pregătiri a învăţătorilor şi a profesorilor şi a indolenţei faţă de ceea ce ies copiii din şcoli. Proba e, de exemplu, cantitatea uriaşă de greşeli de gramatică şi exprimare pe care le fac adolescenţii;
●a faptului că te duci la medic să te cauţi şi ai surpriza frecventă că, greşindu-ţi diagnosticul, sigur nu-ţi dă tratamentul corect. Bonus, indolenţa asistentelor (le dai, nu le dai şpagă...), mizeria din unele spitale, aparatură veche de când lumea şi insuficientă etc.;
● că e aproape imposibil de circulat, la orice oră, prin Bucureşti
● pentru că nu mai suport să văd cum o ţară atât de frumoasă nu e îngrijită, preţuită şi "exploatată" turistic (ungurii au o pustă nesfârşită şi un lac cât un scuipat şi fac turism acolo până nu mai pot, noi avem atâtea minunăţii pe care le lăsăm în paragină); la scară mică, zona veche a Bucureştilor, unde ţiganii s-au "instaurat" în superbele alea de case care acum stau să cadă şi nimeni - din cine ar trebui să se ocupe - nu zice şi nu face nimic.