x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? De ce aş rămâne în România? De aia, să le fac în ciudă!

De ce aş rămâne în România? De aia, să le fac în ciudă!

19 Oct 2010   •   00:00
● Bogdan Tomoş
● Cititor

De ce aş rămâne în România... Dar de ce aş pleca... De ce să plec eu şi să nu plece cei care n-au ce căuta aici? A pleca nu înseamnă rezolvarea problemelor pe care le avem în viaţa de zi cu zi. Asta nu înseamnă că îi judec pe cei care pleacă sau au plecat. Consider că mai avem încă multe de făcut pentru cei care au fost, au rămas şi cei care vor veni după noi. Experienţele noastre comune, ale celor care au plecat şi ale celor care au rămas, reunite, vor putea schimba în bine această ţară. Această ţară nu se va putea schimba fără ca noi să punem umărul la muncă. Până la urmă, conducătorii, buni sau răi, noi i-am ales. Şi atunci tot în puterea noastră stă să-i şi schimbăm şi în acelaşi timp să-i şi ajutăm pe cei care nu înţeleg că nimic din ceea ce ne spun conducătorii nu se împlineşte fără fapte. Dar schimbarea trebuie să plece de jos. Pentru că noi, cei de jos, suntem cei mulţi, nu ei. Noi, cei de jos şi mulţi, îi alegem pe ei, cei puţini.

Dacă noi, oamenii simpli, nu învăţăm că e mai bine să ne respectăm între noi, că e mai bine să le atragem atenţia celor din jurul nostru atunci când greşesc, că e bine să gândim înainte să acţionăm sau să vorbim, atunci nu vom fi niciodată suficient de mulţi, astfel încât să contăm pentru cei pe care tot noi i-am ales. Toţi ne plângem că e mizerie pe străzi, că sunt câini vagabonzi care ne muşcă şi taxe mari etc.... Dar câţi au făcut măcar un minimum de efort pentru a îndrepta aceste lucruri? Câţi dintre noi am aruncat la coş pe stradă? Câţi dintre noi le-am atras atenţia prietenilor să nu arunce gunoiul pe stradă? Câţi dintre noi am dat măcar un telefon la Primărie să întrebăm de ce sunt gropi pe străzi sau câini vagabonzi? Şi exemplele pot continua. Îmi pare rău să constat că intelectualii au abandonat lupta de mult. Ar trebui să se coboare prea jos. Păcat! Ei ar trebui să fie în frunte. Educaţia se face de jos în sus, nu invers. Deci... nu plec din România! Sunt prea multe de făcut! Cine le face dacă noi plecăm?

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?