● Iaşi
● Cititoare
Grea întrebare pentru românii României. Iubesc România de-mi vine să plâng. Nu aş pleca din ţara în care m-am născut. Tentaţiile străinătăţii sunt mari, dar iubirea de oameni, de natură, de pământ este mai mare decât orice pe lume. Sunt săracă, trăiesc aşa cum doresc alţii să trăiesc. Muncesc cinstit, dar nu am reuşit să mă îmbogăţesc ca alţii. Cum, Doamne, fac să fie bogaţi? Poate nu aş dori chiar să ştiu. Eu sunt mai bogată decât ei, am suflet. Ei nu vor avea niciodată şi nici nu-mi vor putea lua această bogăţie. Pot să-mi taie din salariu, dar eu o să mă rog mai puternic decât ei şi Dumnezeu va binecuvânta trăirea mea. Nu mor de foame, pentru că nu m-am gândit niciodată ce voi mânca mâine. M-am rugat să fiu sănătoasă şi să muncesc. Sunt de profesie secretar, dar în timpul liber ajut la menaj pe cine mă cheamă. Banii care îmi sunt oferiţi îmi ajung pentru transport şi, uneori, ajut şi pe alţii care cerşesc. Dacă aş pleca nu aş mai avea unde să adorm, măcar o dată pe an, sub un salcâm înflorit şi nici unde să ascult dulcele grai al ţării mele. Deci, rămân să mă lupt cu aceşti "mizerabili" care îmi spun cum să trăiesc.