Să rămâi – o faptă de eroism

Este un subiect extrem de important! De ce vreau să rămân? Iată de ce:

1. Pentru că România este şi ţara mea, nu numai a altora! Pentru că România mi-a asigurat condiţii de a fi educat, de a mă instrui şi de a mă manifesta pe plan profesional conform celor învăţate; apoi, de a da înapoi societăţii valorile primite, dar trecute prin ciurul lui Eratostene.

2. Vreau să rămân, pentru că România înseamnă ACASĂ şi niciunde nu e mai bine decât acasă. Acasă este locul în care nu trebuie să stau în "priză" 24 de ore din 24, cum cred că ar fi necesar într-un alt stat.

3. Am o ţară frumoasă, care pe vremuri a mai fost şi bogată. Dacă am fi avut o conducere politică, având un înalt simţ (civic măcar dacă nu patriotic), acum am fi fost o a doua Germanie.

De ce vreau să plec? Iată de ce:
1. Pentru că am fost educat să fiu cinstit, să-mi câştig pâinea prin muncă. Acum însă văd că această educaţie pe care am primit-o este nepotrivită pentru societatea ultimilor 20 de ani.

2. Vreau să plec, pentru că am 57 de ani şi mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc şi să fiu nevoit să stau în vreun spital din România; ce să fac? Nu dispun de bani ca dl Băsescu să mă tratez la Viena! Vă daţi seama ce semnal oribil a dat dl preşedinte prin alegerea făcută? În locul dumnealui, "mă tratam aici cu aspirină", iar dacă reuşeam să supravieţuiesc condiţiilor vitrege, atunci îl reînviam pe Lăpuşneanu, şi pe mulţi aş fi popit!

3. Vreau să plec, pentru că mă tem de organele administrative, oricare ar fi ele (Poliţie, Procuratură, Magistratură etc.), în rândul cărora a intrat cine a vrut, fără să trebuiască a îndeplini o condiţie minimală. Să mă ferească Atotputernicul să fac ceva interpretabil, la limita legii, căci nu am nici o garanţie într-o judecată corectă!

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

4. Vreau să plec din România, pentru că nu există un sistem de valori corect stabilit. Pentru că este ţara în care boii nu se pun înaintea carului; pentru că este ţara în care pregătirea profesională adevărată nu este apreciată. (Amintiţi-vă de dl Dăianu. Care este "Patul lui Procust", faţă de care nu a corespuns? Veţi fi de acord cu mine, cred, că nu cel profesional!...). Numai culoarea politică are importanţă, iar nuanţa ei se schimbă la patru ani. Şi-atunci, ce să fac? Să devin un curcubeu, să mă las purtat de vânt? Nu! Prefer sistemul monocrom, dar cu coloană verticală! Şi când mă gândesc la faptul că am avut proasta inspiraţie să absolv două facultăţi înainte de 1989... mă apucă nebunia pur şi simplu. Nu pot să accept faptul că un politician anost (dar politician!), un manelist cu tupeu cât tancul, un fotbalist incult etc. nu-şi pun nici unul problema zilei de mâine cum mi-o pun eu.

5. În altă ţară, cel care munceşte este respectat! Cine munceşte corect şi dă dovadă de performanţă este apreciat şi promovat. Înainte de 1989, îndeplineam funcţia de contabil-şef. Din indemnizaţia de concediu petreceam 12 zile la mare şi 7 zile la munte. Aveam şi carnet de CEC, unde depuneam economiile. Tot ce câştigam era în timpul celor 8 ore de program. Acum muncesc 12-14 ore pe zi şi nu-mi revin din datorii. De ce? Pentru că în media se vorbeşte despre fraudarea alegerilor, se vorbeşte
despre mită, se vorbeşte despre şpagă, şi cei în drept nu se autosesizează. Păi, normal. Cum să se sesizeze dacă şpaga este sport naţional, de ce să-i bagi la "zdup" pe cei care iau şi dau (care reprezintă peste 80%)? Nu. Bagă-i pe ceilalţi 20%, căci ei se abat de la regulă.

6. Mi-e teamă că, dacă mă voi îmbolnăvi şi voi avea nevoie de îngrijire medicală în spitalele din România, este o adevărată aventură. Îţi trebuie mare curaj să intri într-o astfel de junglă.

Pe scurt, pentru un om cu principii sănătoase, cum îmi place să cred că sunt, este o adevărată faptă de eroism să vrei să rămâi în România!