Pistă de motociclete în faţa altarului

În România, statutul de monument istoric este cu siguranţă doar o denumire prăfuită. Un monument istoric de clasă A, Biserica Sf. Nicolae Băneasa din Bucureşti a rămas fără zona de protecţie. Aceasta a fost invadată de un club sportiv care şi-a tras pistă de motociclete chiar în faţa lăcaşului. Pista nu a fost aleasă întâmplător! A fost ridicată peste pivniţe generoase din prima jumătate a secolului al XVIII-lea ce aparţin vechii case a boierilor Văcăreşti!

La doi paşi de nebunia de pe DN 1 se găseşte Biserica Băneasa. Are un aer aparte şi pare ruptă dintr-o poveste de mult apusă. Scările de piatră sunt singura cale de acces către lăcaş. Deşi renovată de curând şi îngrijită cu atenţie, vizitată de mii de enoriaşi mai ales de sărbători, lăcaşul este umbrit de mitocănia românească. În ciuda statutului de monument istoric şi al zonei protejate de care ar trebui să beneficieze, conducerea Clubului Sportiv Tehnică - Aplicativă, însetată de gloria terenului dobândit în instanţă, a închis intrarea din spate a bisericii.

Un gard de beton şi porţi cu lacăt au fost instalate de noul proprietar! Toate acestea în ciuda faptului că, de nenumărate ori, instituţiile statului au cerut clubului respectarea zonei de protecţie a monumentului.

FĂRĂ APĂRARE
Povestea a început în 1998, o dată cu sentinţa judecătorească prin care clubul sportiv intra în posesia celor 10.000 de metri pătraţi de pe Strada Mateloţilor. În proprietatea dobândită de club intra de acum şi frumosul sit al Văcăreştilor. Din păcate însă, chiar dacă instanţa a cerut respectarea zonei de protecţie de 50 de metri, zonă care includea şi situl arheologic, noul proprietar s-a făcut stăpân pe întregul teren.

Mai mult decât atât, a betonat vestigiile şi a închis intrarea în biserică. Singura cale de acces către lăcaşul sfânt sunt scările de beton dinspre Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. "Niciodată nu am avut o problemă cu restituirea terenului. A fost dreptul lor! Singura noastră grijă este faptul că nu se mai poate ajunge în curtea bisericii decât pe treptele de beton. Chiar acum, de Paşte, a venit o femeie cu handicap care nu a putut urca scările. A aşteptat o oră pentru a primi acceptul celor din club. Noi am folosit servitutea de trecere 27 de ani.

Omul când vine la biserică trebuie să îşi găsească liniştea, să spună o rugăciune. De acum, dacă vor începe să se antreneze pe pistă, nu vreau să mă gândesc cum vom putea să ne ţinem slujbele!", spune preotul paroh Virgil Cârstoiu.

AMENZI FĂRĂ REZULTATE
Conducerea clubului a încălcat sentinţa judecătorească şi a ignorat şi atenţionările trimise de-a lungul anilor atât de Ministerul Culturii, cât şi de Ministerul Tineretului şi Sportului. Amenzile primite din când în când nu l-au intimidat pe Gheorghe Gaşpar, directorul clubului. Mai mult, în Săptămâna Luminată a chemat o echipă de muncitori care a turnat o placă de beton peste vestigiile Văcăreştilor. De altfel, imediat după dobândirea terenului, proprietarul clubului a încercat să ridice chiar şi un bloc pe terenul generos din apropierea DN 1.

Cum proiectul nu a avut sorţi de izbândă, noul proprietar s-a gândit că banii se pot face şi altfel. Aşa a turnat beton peste situl arheologic şi a amenajat o pistă de motociclişti. Din păcate, în România ignorarea legii şi bătaia de joc par să fie un mod de viaţă.

BISERICA SF. NICOLAE BĂNEASA
Este singura care mai aminteşte de curtea boierească a familiei Văcăreşti, fiind paraclisul acesteia. Biserica începută în 1741 de boierul Ştefan Văcărescu şi de prima sa soţie, Catrinca Donea, a rămas neterminată. Războiul ruso-turc şi ocupaţia austriacă îl împiedică pe Ienăchiţă Văcărescu, fiul lor, să încheie lucrările.




De-abia în 1784, marele ban, poet şi cronicar, atotputernic în timpul lui Caragea, fiind căsătorit cu fiica sa, Domniţa Ecaterina, îl tocmea pe meşterul Johann Ratner, care împreună cu "12 meşteri nemţi urmau să înceapă zidirile, plătindu-i cu 2 taleri şi jumătate la mia de cărămizi de roşa", scria Virgil Drăghiceanu într-un studiu din 1917. În 1792 biserica era gata şi o dată cu ea casele curţii, în care atât Ienăchiţă Văcărescu, care prinsese gustul vieţii luxoase la Viena, cât şi fiul lui, Alecu, şi mai târziu atât de frumoasa fiică a acestuia, Mariţa, au dat recepţii despre care povestesc în scrierile lor călătorii străini.

Francezul Lagarde admira "mesele cu reputaţie faraonică ce se dădeau la curtea Văcărescului şi frumuseţea parcului întreţinut cu sume enorme". Din acea casă boierească se mai păstrează astăzi doar pivniţele.

Biserica Sf. Nicolae a fost reparată în 1875, când şindrila acoperişului a fost înlocuită cu tablă, iar clopotele au fost mutate în turlă. În 1932 s-a pus din nou problema reparaţiilor, astfel parohia anunţa că: "Bucăţi de cărămidă şi tencuială de pe boltă se prăbuşesc zilnic". La cererea lui Nicolae Iorga, arhitectul Horia Teodoru a făcut în 1936 un deviz pentru "restaurarea turlelor, cerând restabilirea cornişelor, cu profilul epocii şi acoperirea cu ţiglă solzi smălţuită.

Aceste lucrări s-au executat până în 1940 - la şarpantă, turlă, redeschiderea vechilor ferestre închise în 1937, pictură, ele antrenându-i pe V. Moisescu, L.S. Cijerski şi Gh. Iancu. După cutremur, alte lucrări sunt urmărite de Al. Popovici, ele nefiind încheiate în 1944, când monumentul a fost bombardat. În urma acestor situaţii, în 1946 erau necesare 7.500.000 lei pentru restaurare, fonduri alocate mai târziu", scrie Tereza Sinigalia.

PALATUL "NEISPRĂVIT"
Între 1842-1845, domnitorul Gheorghe Bibescu, pasionat constructor, s-a ocupat şi cu restaurarea Palatului de la Mogoşoaia, apoi de ridicarea unuia nou la Băneasa, pe moşia celei de-a doua soţii. Acesta urma să fie darul de nuntă pe care principele dorea să îl facă noii sale soţii. Lucrările au început în 1845, după planurile arhitectului austriac Schlater.

În 1847, ziarul Bukurester Zeitung afirma că această reşedinţă urma să fie "una dintre cele mai frumoase podoabe ale Capitalei". Revoluţia de la 1848 a întrerupt lucrările, dar şi domnia lui Gheorghe Bibescu, căruia i-a urmat la tron Barbu Ştirbey, fratele său. Zidurile impozante din cărămidă aparentă ale palatului fuseseră ridicate până la cornişă, când clădirea a fost abandonată, rămânând90 de ani "într-o stare de părăsire şi de înceată risipire".

Din căsătoria cu frumoasa Mariţa Văcărescu, Gheorghe Bibescu a avut două fiice, Maria de Montesquiou-Feznsac şi Elena Courvalal, prima moştenind palatul şi moşia de la Băneasa.

La 17 aprilie 1939, Comisiunea Monumentelor Istorice condusă de Nicolae Iorga cerea ca palatul, în starea în care era, să fie repartizat acestei instituţii, care avea un "local neîncăpător". Atunci s-a discutat despre exproprierea Palatului Bibescu de la Băneasa, care după ample lucrări de restaurare ar fi putut să devină sediul muzeului şi al birourilor Comisiunii Monumentelor Istorice. Trei luni mai târziu, se hotărâse demolarea, fără avizul Comisiunii însă.