Naşterea Romăniei - Etapele parcurse spre unificare

Academicianul Dan Berindei ne vorbeşte despre paşii parcurşi de romăni spre Unirea istorică de la 1 Decembrie 1918. Academicianul Berindei este vicepreşedintele Academiei Romăne şi preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice.

• Jurnalul Naţional: Care au fost premisele Unirii de la 1 Decembrie 1918?

Academician Dan Berindei: Cel dintăi factor determinant a fost chiar procesul care era in curs de dezvoltare, incepănd cu Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a celor două ţări, a Moldovei şi a Ţării Romăneşti. Din acel moment, perspectiva desăvărşirii se deschisese. Acest proces s-a consolidat pe parcurs şi a fost accelerat prin drumul pe care l-a ales impăratul Franz Iosef in 1867, atunci cănd a hotărăt soluţia dualistă pentru problemele imperiului său prin care doar două naţiuni ale monarhiei au primit intăietate. Din acel moment, cursul spre ieşirea celorlalte de sub autoritatea imperială a fost deschis.

Război

• Cum putem descrie drumul parcurs de romăni spre unitatea naţională?

Intre dorinţe, năzuinţe şi realizări e un drum lung. Sigur că drumul acesta nu a putut fi parcurs uşor. In Transilvania, el s-a concretizat prin constituirea unui partid al romănilor, intăi bifurcat şi apoi unificat, ca şi prin puternice manifestări in genul Memorandumului. A avut loc o evidentă radicalizare a procesului de unificare cu statul romăn ce se formase dincolo de Carpaţi. Trebuie, de asemenea, să ţinem cont şi de alte premise, in speţă, situaţia internaţională. Europa se impărţise in două tabere, şi marea conflagraţie era in perspectivă. Era limpede că in cazul unui conflict aveau să se petreacă schimbări fundamentale. Romănia a ales, după o perioadă de neutralitate, tabăra Aliaţilor (Imperiul Rus, Franţa, Imperiul Britanic), ostilă Puterilor Centrale (Austro-Ungaria, Imperiul German, Imperiul Otoman, Bulgaria). Evident, alegerea aceasta a fost determinată de dorinţa de a se crea condiţiile pentru ca provinciile romăneşti din cadrul Imperiului Austro-Ungar să se poată uni cu Romănia. Putem vorbi şi despre unele premise spirituale, de pregătire a romănilor din ambele părţi ale Carpaţilor. In găndurile lor, problema aceasta a desăvărşirii unităţii a trecut in mod evident pe primul plan, ca o preocupare generalizată.

• Cum s-a desfăşurat primul război mondial, din punctul de vedere al inaintaşilor noştri?

Războiul, din nefericire, a ridicat probleme. După o inaintare in Transilvania, in primele săptămăni, a urmat retragerea. Romănia era izolată. Ea nu făcea parte dintr-un front comun cu marii ei aliaţi din Vest. Aveam un singur aliat mare vecin, Rusia. Dar Rusia s-a dovedit un aliat nesigur. Cănd s-au străns la un loc armatele atător ţări, vecine in primul rănd, cum era cazul Ungariei şi Bulgariei, dar şi cea a Austriei şi mai ales puternica armată germană, dezastrul a fost inevitabil. Contraofensiva Puterilor Centrale după această ofensivă romănească in Transilvania a fost nimicitoare. Nu numai teritoriul ocupat in Transilvania a fost pierdut, dar au urmat ocuparea spaţiului muntean şi căderea chiar a Capitalei, a Bucureştilor. A avut loc retragerea in Moldova, dar o rezistenţă dărză in sudul Moldovei a permis ca existenţa statului să nu fie intreruptă. Ingrijorările au fost insă mari in acea perioadă, dovada fiind trimiterea Tezaurului in Rusia. Se vorbea chiar despre retragerea acolo a familiei regale şi a guvernului. Din fericire, nu s-a făcut această mişcare, şi Romănia s-a arătat capabilă să reziste. Mai mult decăt atăt, refăcăndu-şi şi modernizăndu-şi forţele armate, in primăvara lui 1917, armata romănă a fost capabilă să infrăngă in două bătălii succesive, la Mărăşti şi la Mărăşeşti, armatele Puterilor Centrale şi mai ales armata germană, care era de fapt principala forţă oponentă.

• Rusia a ieşit din război, ne-a lăsat singuri pe front...

A venit defecţiunea Rusiei. S-a remarcat această defecţiune şi pe cămpul bătăliei de la Mărăşeşti, cănd unităţi ruse nu au vrut să mai lupte. Procesul revoluţionar incepuse in Rusia din februarie. El s-a accentuat prin bolşevizarea multor unităţi, lucru care a făcut ca acest puternic aliat să fie pierdut. După pacea de la Brest-Litovsk s-a impus Romăniei izolate să iasă din război. Aşa s-a ajuns la armistiţiu. Altă cale nu a fost.

Pace

• Ce a reprezentat armistiţiul pe care am fost nevoiţi să-l semnăm?

Pacea de la Bucureşti a fost un tratat cumplit. Se pierdea linia munţilor, Dobrogea şi mai ales resursele pe decenii. Pur şi simplu, Romănia devenea un stat vasal producător de bunuri pentru alţii. In această situaţie, singurul moment luminos l-a reprezentat Unirea Basarabiei in primăvara lui 1918, dar a trebuit să se aştepte incă jumătate de an pentru ca sorţii războiului să se decidă in Vest şi să se ajungă la capitularea forţelor germane. Intre timp, ceilalţi membri ai coaliţiei Puterilor Centrale ieşiseră din joc, unul după altul, şi Bulgaria, şi Turcia, şi Austro-Ungaria, astfel incăt rămăsese la sfărşit doar Germania. In momentul acela situaţia internaţională s-a răsturnat extraordinar, de data aceasta in favoarea implinirii năzuinţelor noastre.

• A fost anul 1918 de graţie pentru romăni?

Au fost multe procese care s-au corelat. In primul rănd, a fost vorba despre infrăngerea forţelor Puterilor Centrale. Acest lucru a ingăduit desfăşurarea fără mari probleme a procesului de unificare ce s-a dezvoltat in perioada următoare. In al doilea rănd, au avut loc nu numai infrăngerea adversarului şi ieşirea din război, ci şi o schimbare structurală statal-socială pe plan european. S-au prăbuşit imperiile. Mai trebuie să spunem că ceea ce s-a intămplat in Austria nu a fost numai o simplă pierdere a conducerii statului de către impărat - Franz Iosef murise, era vorba despre impăratul Carol - , deoarece s-a produs o explozie a imperiului multietnic. In momentul in care impăratul a dispărut - care era in fond liantul, teoretic, al acestor etnii - , etniile s-au despărţit, imperiul s-a dezagregat şi, in plus, a fost vorba şi despre un proces accentuat de revendicări şi frămăntări sociale ce au dus la disoluţia forţelor militare.

• S-a infăptuit Unirea in cele trei provincii sub presiunea Armatei Romăne?

Procesul de unificare romănesc a avut loc pretutindeni in cele trei centre succesive: Chişinău, Cernăuţi, Alba-Iulia prin voinţa romănilor şi a reprezentanţilor lor din provinciile respective. N-a fost vorba despre o presiune, ci despre un proces intern prin care majoritatea populaţiei, reprezentată de romăni, a luat decizia istorică de la 1 Decembrie.

Artizani

• Care au fost personajele principale ale Unirii?

Eu cred că personajul principal pe care merită să-l cinstim a fost Ionel Brătianu. El a fost marele artizan. A trebuit să rezolve un proces foarte delicat şi complicat. Eu l-aş situa pe el pe primul loc şi deoarece, după război, a fost marele organizator al statului desăvărşit. Trebuie să-i aducem un omagiu regelui Ferdinand, onest şi slujindu-şi poporul, regina Maria fiind catalizatorul, care l-a determinat pe monarh la acţiune. In memorii, ea aminteşte de procesul lui sufletesc, de tensiunile şi durerile regelui Ferdinand. El s-a comportat ca un adevărat romăn, ca un rege al romănilor. Atitudinea reginei Maria se justifica şi prin originea ei era anglo-rusă. Merite trebuie să le recunoaştem şi comandanţilor militari, lui Averescu, lui Grigorescu şi lui Prezan. In Ardeal, s-a ilustrat pe primul plan Iuliu Maniu, dar nu trebuie uitat nici Vasile Goldiş, care avea o viziune profundă a problemelor sociale. Vaida Voevod a avut şi el rolul lui, mai ales in perioada finală, a bilanţului, la Conferinţa de Pace. In Bucovina, trebuie evidenţiat Iancu Flondor, iar in Basarabia a fost o situaţie specială; acolo putem vorbi despre o majoritate a Sfatului Ţării! Au contribuit hotărător la Marea Unire in Transilvania şi prelaţii Bisericii. Momentul Alba-Iulia este frumos şi prin această alăturare a celor două confesiuni ale romănilor transilvăneni. Ca şi la 1848, cănd cei doi episcopi au stat alături, aşa a fost şi acum la Alba-Iulia, unde s-au ilustrat Miron Cristea şi Iuliu Hossu.