Şoferul de maxi-taxi, şef pe duba mă-sii!

"Neamu' lu' manivelă" e mare cât China, iar exemplarele care fac parte din el sunt unice în felul lor. Şoferii de maxi-taxi nu s-au întâlnit niciodată cu civilizaţia şi nici cu biletele de călătorie. Transportă pasageri ca şi cum ar căra cartofi. Pentru ei, duba pe care o conduc este sacră precum un altar.
Trenurile şi microbuzele de călători sunt într-o concurenţă acerbă. Se concurează care pe care. Care să ofere preţuri cât mai mari şi condiţii cât mai proaste pentru pasageri.


TRACTORIŞTI CU MUŞCHI
Şoferul de microbuz merită să fie bătut de cum şi-a tras ma­şi­na în staţie. "Nu urcă nimeni! Mă duc să fumez o ţigară. Pauză cinci minute." Cinci minute în care călătorii aflaţi lângă bordura peronului se comportă ca într-o grămadă ordonată de rugby. Şoferul, un manelist pursânge, îi priveşte cu dispreţ. Se freacă cu mâna pe "burtoacă" şi suflă fumul de ţigară în văzduh. Are "treling dă firmă" şi adidaşi din IDM.


CĂLĂTORIE ÎN SUFRAGERIE
Îi pofteşte pe pasageri în duba transformată la Mangalia în maxi-taxi cu un dispreţ atât de mare, încât ai impresia că i-a invitat în sufrageria mă-sii. Dacă ar pune pe tetiere câte un mileu şi pe bord un bibelou, ar fi ca la el acasă. Evident, loc de bagaje nu are. Deşi el susţine contrariul. În spatele dubei are un locaş în care n-ar încăpea nici o cloşcă. Dar, dacă el zice că are, ce rost are să-l contrazici? Te pui la mintea unui tractorist cu muşchi? Nu e destul că îţi pui viaţa în mâinile lui, care cu dibăcie stăpânesc volanul şi nu ratează nici o groapă?

"Pregătiţi-vă să-mi daţi şi mie banii", spune pe un ton superior, de parcă ţi-ar face un mare serviciu că te duce la destinaţie ca pe un sac cu cartofi. Dacă îi spui că trăieşte de pe urma ta, ia foc. L-ai atins la punctul sensibil. Adică ce vrei să spui? Că el, care are antiradar şi GPS, şade în banii tăi? Când îi ceri un bilet, gata, s-a terminat! Mai bine îl înjurai de mă-sa. Nici măcar nu ştie dacă are aşa ceva prin torpedou. Îşi aminteşte foarte vag cum arată.


ŞOFERUL, IDOLUL DISPECERULUI
După ce a pus mâna pe "caşcaval", stă de vorbă cu dispecerul. Ăla e imbecilul perfect. Dacă Brâncuşi ar fi realizat o ope­ră numită "Imbecilul", exact ca el ar fi ară­tat. Nu e doar dispecer. E şi "sifonul" patronului. N-are permis auto, d-aia e dispecer. Şi tot d-aia idolul său este şoferul. Lui îi place să se închipuie interlop şi vrea să facă "impresie la puştoaice" cu telefo­nul "taci-scrin" cu care dă "bip-uri" pe Cos­mote.

Are şi o mapă în care îşi notează numărul pasagerilor. A jucat fotbal când era copil. A fost chiar şi într-un cantonament. De acolo a rămas cu o amintire uluitoare legată de o mapă. Se afla cu colegii în restaurantul hotelului la care era cazată echipa, când pe uşă au intrat patru fete. Imediat, un ospătar le-a adus patru meniuri învelite în coperte de piele. "Ce bune sunt astea, frăţioare!", a zis unul dintre colegii celui ajuns acum dispecer. El, cu un aer mai cerebral, a simţit nevoia să intervină. "Taci, dracu', din gură, mă! Crezi că se uită astea la noi?" "De ce să nu se uite, mă? Hai, frăţioare, să le combinăm, să le du­cem pe cameră." "Astea sunt studente, mă. Nu vezi că stau şi la restaurant cu nasul în carte? De când au venit s-au apu­cat să citească din mapele alea! Nu se uită astea la noi!"

Replica asta a stârnit râsetele coechipierilor săi şi i-a curmat cariera cu cram­poane dispecerului de acum. Şi-a frânt visele fotbalistice confundând meniul dintr-un restaurant cu mapa unor studente. Ghinion! Acum e nelipsit de pe hi5 şi facebook. E cocalar de autogară. Colegul său, ăla cu duba, şofe­rul, îl expediază de fiecare dată.


CUTIUŢA MUZICALĂ
Călătoria este o adevărată "plăcere". Lumea e împărţită în două. Negri şi albi. Bărbaţi şi femei. Pământ şi mare. În dubă sunt navetişti şi "accidentaţi", adică ăia care merg pe ruta asta foarte rar. Prima tabără e cu şoferul. Sunt foarte apropiaţi. Ştiu tot despre el. Când şi-a încărcat ultima oară cartelele pre-pay, când trebuie să meargă la o nuntă de la ţară şi cât îl fură pe patron în fiecare zi.

În cuget şi simţiri îi unesc însă manelele. A doua tabără e cu Dumnezeu înainte. Se roagă! Se roagă să sară CD-ul. Se roagă să se ardă sistemul audio. Se roagă să vină ARR-ul, RAR-ul şi cine s-o mai putea că să-l amendeze pe şofer, pe dispecer, pe şeful dispecerului, pe oricine, numai să le facă cineva ceva ăstora. Se roagă să vină Poliţia, să-i ia talonul, să-i ia cuponul, să-i ia şi tensiunea, numai să-i facă ceva celui care conduce duba transformată în cutiuţă muzicală.

Să-l oprească ăia cu radarul!!! Nici o şansă, friend! Merge ca melcu'! Când atinge 90 km/h se crede Schumacher. La viraje dă din cap ca limba unui cântar pe care tocmai ai pus o greutate. Ajuns la destinaţie, în loc de mulţumesc îi spui cu eleganţă şi sinceritate un duios "du-te dracu'!". Îi trânteşti uşa, să te ţină minte toată ziua, să-i cadă din geam toate pozele cu Guţă, Bursuc, Salam, Vulpe, Parizer şi care or mai exista...