Jurnalul National: Este rascoala din 1907 un fenomen singular in aceasta parte a Europei?

Dan Berindei: Semnificativ este faptul ca rascoala din 1907 din Romania a fost cea mai puternica si mai ampla de acest tip in Europa la inceputul veacului al XX-lea. Evident ca probleme de acest tip existau peste tot, dar nu aveau acuitatea de la noi.

Dar si la vecinii nostri un procent semnificativ din populatie traia la tara.

Sarbii erau practic un popor de tarani. Pretutindeni unde stapanirea otomana a fost directa nu a existat o nobilime mare proprietara de pamant, cum era boierimea de la noi. De aceea la bulgari, la sarbi nu exista mare latifundie, pentru ca neexistand nobilime, marea proprietate a fost otomana. Cand au devenit autonomi si apoi independeti, acest pamant a trecut in proprietatea statului sarb sau bulgar si s-a distribuit, au avut de unde sa dea. La ei nu existau mari proprietari funciari, ca la noi, si de aceea tranzitia a fost facila. Apoi e si o problema de fire. Bulgarul este prusacul Balcanilor, un om serios. Noi suntem mai destepti, mai inteligenti, dar nu avem acea staruinta in munca pe care ei au avut-o. Drept dovada, veneau si faceau gradinarie la noi. De la sfarsitul secolului al XVIII-lea au venit in valuri. Taranul nostru cultiva grau, porumb si atat. Bulgarul cultiva legume si castiga mai mult, pe suprafete mai mici. La noi, modernizarea a avut succes pe foarte multe planuri. Pe planul agrar a fost un esec.

Cine era responsabil pentru starea proasta a taranilor?

A fost o vina a clasei politice din acea vreme care in general a stiut sa modernizeze foarte bine Romania, atunci s-a nascut Micul Paris. Dar si esecul in planul agrar este o realitatea, esec pe care l-au platit taranii, printr-un nivel de trai foarte scazut. Problema agrara a ramas nerezolvata si pentru aceasta intreaga clasa politica - cele doua partide mari ale vremii - liberalii si conservatorii, dar si Regele Carol I - au o responsabilitate. Regele, pentru ca el ar fi trebuit sa stimuleze rezolvarea situatiei. Bismarck il tot indemna sa faca cumva sa rezolve problema taranilor - poate pentru ca fiind la distanta, neimplicat, vedea lucrurile mai clar. In notele sale intime, Carol vorbeste despre modestia excesiva a taranului roman, care se multumeste cu foarte putin. Intr-adevar, statistice facute in epoca arata ca taranii mancau muraturi, mamaliga cu ceapa si cam atat. Oul sau carnea erau hrana de sarbatoare. In plus, se adaugau si lungile perioade de post, pe care le tineau in intregime si care le dadeau un tonus foarte prost. Nu cred sa fi existat tarani burtosi.

Egoismul clasei politice, "cumintenia" taranului roman....

Care ar fi fost solutia la indemana clasei politice?

Sa ne gandim ce se face azi in lume, cand marile puteri bogate dau celor saraci cate ceva, cat de putin se poate. Trebuia dat, trebuia ca posedantii sa faca niste sacrificii pentru a ridica nivelul general al taranimii, pentru ca ar fi fost si in avantajul lor. Daca ansamblul societatii si-ar fi ridicat nivelul, ar fi fost repercusiuni favorabile pentru toata lumea. Taranii au fost lasati aproape in Evul Mediu. In 1864 s-a facut reforma, taranilor li s-a dat pamant. Dar nu s-a facut nimic ca sa foloseasca acest pamant la parametri optimi, nu li s-a explicat ce sa faca sa devina fermieri. Trebuie sa recunoastem ca a existat si un egoism al marilor proprietari, al clasei politice, si un fel de opacitate, credinta ca "merge si asa"...

Ce ar fi putut face taranii numai cu pamantul, fara uneltele si banii necesari pentru a-l lucra?

Nu aveau unelte, capital, si mai ales educatie. In Olanda vezi ca pe cinci sute de metri traieste o familie in opulenta. La noi aveau la inceput si 10-12 hectare, in sudul Basarabiei, ceea ce pentru o familie era foarte mult. Dar lotul initial s-a tot impartit, taranul care il primise in vremea lui Cuza avea multi copii, fiecare copil a mostenit o parte si tot asa s-a ajuns ca din lotul initial sa ramana cu mai nimic, loturile erau foarte mici. Dupa o generatie problema era mai acuta ca oricand. Cu problema taraneasca s-a intamplat ce se intampla si azi. Teama mea de UE este legata de ce se va intampla cu satele noastre, pentru ca nu s-a facut nimic din punct de vedere al pregatirii. De ani de zile trebuiau sa mearga la sate un fel de "propagandisti", care sa le spuna taranilor ce solutii sunt. Nici eu nu stiu solutiile, care sunt intelectual de oras, cu atat mai putin le-ar putea sti taranii. Trebuia sa li se explice ce au de facut pentru a-si putea pastra, continua si imbunatati activitatea sau sa si-o schimbe. Ce sa produca pentru piata europeana si cum sa produca la nivelul pretins de Europa. Aici e marea durere, bunurile noastre vor fi socotite ca nu sunt la standarde europene. Iar a gresit clasa politica cum a gresit si atunci.

"Triunghiul mortii" - proprietari, arendasi, tarani

Deci in preajma lui 1907, situatia taranilor era mai proasta decat in 1864?

A avut loc pe de o parte restrangerea suprafetelor, iar pe de alta parte, din punct de vedere al dezvoltarii tehnice, se ramasese - in ceea ce-i privea pe tarani - pe loc, sau crescuse foarte putin. Astfel ca productivitatea loturilor avute de tarani era foarte mica. Dupa reforma lui Cuza, proprietarului i-au ramas cam doua treimi din mosie, restul de o treime se impartise taranilor la reforma. Unii proprietari si-au cumparat masini, utilaje cu care lucrau o parte din teren. Productivitatea era mult mai mare pe partea de mosie lucrata cu masini. Stiu de la bunicul meu, care isi cumparase o masina uriasa pentru arat, care facea o aratura de 10 centimetri. Restul - se lucra cu tarani, in regim de dijma, care nu era reglementata legal, taranii se "invoiau" cu proprietarul sa dea o anumita parte din productia finala proprietarului. Taranul, daca ara cu plugul, abia daca zgaria pamantul. Conditiile erau diferite, deci de la o mosie la alta invoielile difereau. In unele locuri traiai prost, dar traiai. In altele se ajunsese la o apasare foarte mare, cauzata mai ales de un alt fenomen nefericit - prezent mai ales in Moldova, acela al arendarii.

Cat de raspandit era acest fenomen?

Era destul de raspandit. Pentru partea lui, de multe ori proprietarului ii convenea sa puna pe cineva sa se ocupe, el sa stea linistit pe Coasta de Azur si sa ii vina banii din arenda. Arendasul care avea pamantul in exploatare pentru o perioada restransa incerca sa scoata cat de mult. In plus, erau trusturile mari in partea de nord a Moldovei, care reusisera sa arendeze suprafete uriase. Taranul era inconjurat numai de pamanturi arendate de un trust. Nimeni nu-l obliga sa lucreze pentru trustul respectiv, dar sa se duca la 50 de km distanta, sa lucreze in conditii mai bune, era si mai greu. Intr-un fel era la mana trustului.

S-a vorbit mult despre faptul ca arendasii erau in majoritate evrei. Cat adevar este in aceasta afirmatie?

Depinde de la zona la zona. In Muntenia nu erau aproape deloc, in Oltenia - nici unul, pentru ca in Oltenia nu erau evrei de fel. In Moldova, in schimb, era un fenomen de masa aproape. Evreii erau inteligenti, priceputi si au intuit si potentialul acestei afaceri.

Iesirea din amorteala de veacuri

Vorbeati de "cumintenia" traditionala a taranului roman. Cum se explica atunci propagarea fulgeratoare a rascoalei, intr-un timp in care presa nu patrundea in bordeie?

Dupa 1893 au inceput sa apara cluburile socialiste la sate. S-a dus o propaganda, poate ca nu totdeauna fericita - pe de o parte il lamurea pe taran care sunt drepturile lui, posibilitatile, perspectivele, ce trebuie sa faca pentru a avea o productivitate mai mare. Dar, pe de alta parte, il indemnau pe taran sa puna mana pe ciomag sa-si rezolve problemele.

Si a fost suficienta propaganda socialistilor ca sa-l scoata pe taran din inertia lui de sute de ani?

Se pare ca a fost, mai ales ca venea pe fondul mizeriei. Asa sunt romanii. Ce s-a intamplat pana in 1989? Ani de zile toata lumea era convinsa ca "asta este situatia". In momentul cand a picat bine, s-au ridicat cu totii si intr-o zi au rezolvat problema pe care altii o taraiau de ani de zile. In Ungaria procesul incepuse cu zeci de ani inainte, in Polonia de asemenea. Cam asa a fost si atunci. Rascoale au fost tot timpul, mai mici sau mai mari. Dar au avut caracter local. Acum a fost vorba de un fenomen de masa si de propagare ca a unui incendiu. Se aprindea de la un sat la altul. Au existat si agenti straini. Cele doua imperii vecine - Imperiul Tarist si Austro-Ungaria erau interesate sa mai franeze progresul Romaniei, care o pornise foarte bine. Au fost deci si provocari venite din afara. Celalalt bunic al meu, care a fost colonel, mi-a povestit ca a fost trimis intr-o misiune secreta pentru a prinde pe acesti agitatori. Importanta a fost explozia de masa, oamenii acestia erau pregatiti sa explodeze. A fost destul sa inceapa cineva. La un moment dat au fost si elemente de organizare. Veneau cete care nu erau de la fata locului. La noi, conacul de la Dobrotesti, nu a fost ars de satenii din Dobrotesti. Au fost in mai multe parti si incercari de a patrunde in orase.

Pagube uriase, reprimare tragica

Au existat victime?

Au existat, mai ales dintre arendasi, vechili. Probabil ca au platit dintre cei care au meritat sa plateasca, nu cred ca a fost ucis unul care fusese cumsecade. Unii au fost fugariti.

Pagubele materiale au fost evaluate?

Cred ca au fost uriase, pentru ca distrugerea conacelor a avut loc pretutindeni. S-au distrus acte, ca si in timpul Revolutiei Franceze, s-au ars multe documente. Taranii ard in primul rand registre, spunand ca au sters si datoriile daca au ars documentele care le consemnau. Aceasta este probabil una dintre marile distrugeri.

S-a vorbit mult inainte de 1989 despre victimele rascoalei, s-au avansat mai multe cifre. Care credeti ca este cea mai apropiata de realitate?

Si in epoca, socialistii au avansat cifra de 11.000 de morti. Nici pana azi nu stim, cum nu putem sti nici ce a fost in 1989. Daca nu au fost 11.000, mii au fost cu siguranta. Represiunea a fost tragica, foarte dura. A fost foarte dura in Muntenia si Oltenia. Era etapa finala arascoalei si s ecauta o cale de iesire din situatie. Exista si primejdia latenta a unei interventii externe. Necesitatea de a iesi din impas a dus la accentuarea reprimarii. In Oltenia s-a tras cu tunul, care lovea si pe vinovati si pe nevinovati, se tragea intr-un sat in care erau si femei, si copii. Schimbarea de guvern s-a facut cu imbratisari, cum nu se intampla de obicei, conservatorii au fost incantati sa lase sarcina reprimarii pe umerii liberalilor. Reprimarea nu se masoara numai in numarul mortilor. Bataia, mai ales, a fost prima masura, si cea mai raspandita. De la Unire fusese abolita pedeapsa cu bataia. E drept, cateodata te gandesti ca mai bine scapi cu o bataie decat sa te impuste, dar era o metoda barbara. E foarte greu sa judeci post festum, se produsese panica, proprietarii se refugiasera in capitalele de judet, la barierele oraselor era Armata, se ajunsese ca ele sa fie un fel de cetati sub asediu.

Cum apreciati astazi, la o suta de ani de la evenimente, locul rascoalei de la 1907 in istoria Romaniei?

Este un subiect delicat. In lucrarile de dinainte de 1989 partea cu critica de clasa a fost exagerata. Pe de alta parte, o rascoala e o rascoala, care n-a izbucnit din nimic, ci dintr-o situatie de fapt insuportabila. Represiunea a fost cumplita. Delicata e si chestiunea arendasilor evrei, si numarul real al victimelor. Dupa o suta de ani, important e ca a fost un moment tragic al istoriei noastre, ca au murit atatia oameni, ca au existat atatea pagube materiale si nu se cuvine ca un astfel de moment sa fie bagat sub pres.