In Bucovina nu stai la panda in cautarea catorva batrani imbracati in costume populare. Ii intalnesti la fiecare pas si au ce-ti povesti daca te opresti din goana nebuna a vietii de la oras.
Nu trebuie decat sa le acorzi o clipa de atentie si afli lucruri interesante. Bucovinenii au o motivatie profunda de a purta costumele pastrate cu sfintenie, anume ca respectand si ducand mai departe obiceiurile strabunilor vor avea parte de sanatate si putere. Dar si de nemurire. In inima Carpatilor, acolo unde padurile adanci si zburdalnicele paraie spun si acum povesti despre marele Stefan, ursii inca au barloguri, acolo Dumnezeu a lasat o farama de paradis. Un loc binecuvantat ce are puteri nebanuite si o stralucire secreta. Bucovina este un dar, o lume vrajita, cum nimeni nu ar crede ca mai exista, pe care o poti descoperi absolut la fiecare pas. Aici, oamenii au ales sa-si puna straie de sarbatoare, costumele populare atat de frumoase si apreciate in toata lumea, si sa vina la biserica. Oamenii de aici sunt altfel, mai buni, mai blanzi, ceva din sufletul lor curat te indeamna sa speri. Tinerii se imbraca in camasi de culoare alba, imaculata, sincera sau in ii animate de flori cusute de mame, de fiice, de bunici, de logodnice sau de viitoare neveste. O EXPLOZIE DE BUCURIE. Costumele populare traditionale, bogat colorate, sunt purtate duminica, la nunti si in timpul sarbatorilor, deoarece sunt incarcate cu diferite semnificatii. Lada de zestre se afla la loc de cinste aici, pentru ca mamele si fiicele lor se pregatesc din timp pentru momentul casatoriei acestora din urma. Toate lucrurile din lada de zestre sunt lucrate in casa, cerge, stergare, cusaturi, fete de masa, mileuri, costume populare, cu motive specifice fiecarui sat. Fondul etnografic din Bucovina pune in evidenta talentul si sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor acestei zone. Bogatia elementelor etnografice este evidenta si aici se mai pastreaza si astazi vechile ocupatii si obiceiuri, precum si un port popular autentic, lucrat cu o neintrecuta maiestrie artistica, exprimata in alcatuirea modelelor si imbinarea culorilor. Nicaieri insa, obiceiurile populare nu sunt ridicate la acest nivel de arta ca in Bucovina. Motivele folclorice utilizate se gasesc in intreaga simbolistica romaneasca: spicul, soarele, frunza si, ca o reconfirmare a crestinatatii romanesti, crucea. Intri intr-o lume de basm, cu case din barne mari de lemn, cu cerdacul doldora de flori. Exemple perfecte de conservare a traditiei populare romanesti. BARBATIE. In lumea satului bucovinean, barbatii sunt intr-o
continua demonstratie a puterii lor |
OBICEI. Tinerii sunt de mici invatati sa aprecieze munca mainilor,
iar cioplitul este la loc de cinste |
Citește pe Antena3.ro