Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Alexandru Ioan Cuza rămâne, fără îndoială, una dintre personalitățile eclatante ale istoriei românilor din secolul al XIX-lea. Iubit și urât, deopotrivă, adulat și contestat în timpul domniei și al vieții sale, dar și de posteritate, Domnul Unirii a știut să se ridice deasupra vremurilor și să influențeze decisiv evoluția istorică a românilor, anul 1859 fiind considerat, pe bună dreptate, actul de naștere al României moderne”, remarca distinsul profesor Ioan Bolovan în deschiderea volumului „Scrieri despre Cuza” de Alexandru Lapedatu (Editura Școala Ardeleană, 2023). Dar să facem loc în continuare contextului social-politic și descrierii evenimentelor care au făcut posibilă pentru prima oară unirea românilor sub un singur sceptru. Îndrumător ne va fi istoricul Ioan Bolovan: „Unirea Principatelor realizată prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859, ca Domn al Moldovei, apoi la 24 ianuarie, ca Domn al Țării Românești, a însemnat prima mare realizare din proiectul politic pașoptist”.
O soluție inteligentă și curajoasă
Cum a fost posibilă această abilă manevră? „Dubla alegere a lui Cuza a fost posibilă ca urmare a lipsei de precizie a Convenției de la Paris din august 1858, dată de cele Șapte Mari Puteri, document cu caracter constituțional, care nu interzicerea explicit alegerea aceleiași persoane ca domnitor în cele două principate. În consecință, membrii partidei naționale din Țara Românească au mobilizat mulțimile din București și i-au intimidat pe conservatorii munteni care aveau altă opțiune decât Domnul ales recent de către moldoveni, Cuza fiind preferat până la urmă și la București cu unanimitatea voturilor celor prezenți, demonstrând astfel maturitatea politică a elitelor românilor prin soluția inteligentă și curajoasă care a pus Europa în fața faptului împlinit”.
Iar țara s-a numit România...
I.C. Brătianu rememora, savuros, momentul: „Mi-aduc aminte când am ales pe Cuza Domn, că nu numai națiunile cele mai tinere, dar chiar Englitera a rămas înmărmurită de abilitatea noastră politică, că am putut să înlăturăm un tratat impus de Europa întreagă”. Cum s-au petrecut, concret, faptele după recunoașterea unui singur domnitor la cârma principatelor dunărene? „Cuza s-a concentrat pe centralizarea administrativă a celor două țări, pentru a realiza Unirea deplină, proces început cu câteva decenii înainte prin impunerea Regulamentelor Organice. Capitala a fost stabilită la București, unde a început să funcționeze un singur guvern și un singur parlament (care și-a deschis lucrările, simbolic, în ziua de 24 ianuarie 1862), iar oficial, țara s-a numit România, în pofida faptului că Imperiul Otoman a refuzat să recunoască noua denumire a Statului român”.
Citește pe Antena3.ro
Prima armată unită
În completare: „Una dintre prioritățile lui Cuza a fost unificarea armatei și apoi modernizarea acesteia”. De ce? „Trebuia pregătit din timp al doilea deziderat major al programului politic pașoptist, obținerea independenței de stat a României. Tabăra militară convocată la Florești, unde s-au adunat circa 12.000 de oșteni munteni și moldoveni (din toate armele: infanterie, cavalerie, artilerie), a fost pusă sub comanda generalului moldovean Constantin Milicescu. Doctorul Carol Davila a fost numit la conducerea serviciului sanitar militar, s-a instituit Statul Major general unic, au fost unificate instrucția, intendența și administrația, iar generalul Ioan Emanoil Florescu a fost numit ministru de război în ambele principate”.
Secularizarea averilor mănăstirești
Ce a urmat? Academicianul Ioan Bolovan e prompt: „Prima mare reformă structurală a fost secularizarea averilor mănăstirești prin legea din decembrie 1863, în urma căreia circa un sfert din teritoriul țării intra în patrimoniul statului român, afectând interesele economice ale unor Mari Puteri (Rusia, Imperiul Otoman etc.). Deoarece mare parte a acestor averi aparținea mănăstirilor închinate unor patriarhii sau mănăstiri din Grecia și Orientul Apropiat, prin această reformă, Cuza și apropiații săi (între care Mihail Kogălniceanu, care era și premier) au vrut să transmită Porții și celorlalte Mari Puteri dorința de independență a statului român”.
500.000 de familii, împroprietărite prin Legea rurală
Mai mult: „A doua mare reformă cu caracter economic a fost cea agrară, în august 1864 fiind promulgată Legea rurală, prin care au fost împroprietărite 500.000 de familii, cu circa două milioane de hectare. Cu toate imperfecțiunile ei, legea a avut un mare ecou în rândul țăranilor și a pus bazele economiei capitaliste în agricultura României”. Alte reforme cu caracter economic-administrativ: Legea Curții de Conturi, Legea Camerelor de Comerț, Legea Contabilității Publice, Legea introducerii de măsuri și greutăți metrice - de aici, celebra legendă „Ocaua lui Cuza” -, Legea comunală, Legea consiliilor județene, Legea privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică etc. Baza României moderne începea astfel să prindă contur.
Pietrele de temelie ale educației
Învățământul nu putea lipsi din sfera inițiativelor reformatoare ale epocii Cuza. „În decembrie 1864 - menționa istoricul Ioan Bolovan -, a fost promulgată Legea instrucțiunii publice, prin care se decreta că învățământul primar de patru clase este obligatoriu și gratuit, cel secundar având șapte ani și cel universitar, trei ani”. În octombrie 1860 era înființată Universitatea de la Iași, iar în iulie 1864, Universitatea din București. Acestora le-a urmat inaugurarea Conservatoarelor din Iași și București, dar și a sute de școli normale și gimnazii în principalele orașe ale țării abia constituite. În domeniul justiției au fost promulgate Codul penal și Codul civil (ambele inspirate de codul napoleonian și codurile italian și prusac).
Revoluție sau trădare națională?
Care au fost culisele răsturnării lui Alexandru Ioan Cuza, după șapte ani de domnie? Din nou profesorul Ioan Bolovan: „A fost obligat să abdice la 11 februarie 1866, pentru a face loc unui principe străin pe tronul României. Contemporanii, dar și istoricii de mai târziu au denumit înlocuirea lui Cuza cu un prinț străin fie «revoluție», fie «trădare națională», polemica perpetuându-se până în prezent”. Dar de ce a fost dat Cuza la o parte? „Cauzele detronării Domnului Unirii sunt multiple, atât obiective, cât și subiective, constituindu-se în adevărate pete negre, umbre întunecate ale unei domnii care a pus totuși temelia statului român modern”.
Îndepărtarea de „creier”
Cât a contat în ecuația mazilirii lui Cuza despărțirea sa de Kogălniceanu, politician considerat creierul din umbra României moderne? „Îndepărtarea, la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1865, a lui Mihail Kogălniceanu din fruntea guvernului ca urmare a jocurilor de culise făcute de fostul premier Nicolae Kretzulescu, parțial și de Arthur Baligot de Beyne, șeful de cabinet al lui Cuza, precum și de alți inamici, l-a vulnerabilizat pe Domn. Camarila din jurul său, între care se remarca belgianul Cezar Librecht, directorul general al Poștelor și Telegrafului, a contribuit din plin la subminarea autorității și a imaginii oneste a lui Cuza, deoarece membrii ei s-au îmbogățit rapid”. Povestea obișnuită...
Căpușele
„În afară de Librecht - mai sesiza istoricul Ioan Bolovan -, din camarila care s-a constituit pe lângă Domn, exploatându-i anumite slăbiciuni, au mai făcut parte rudele Domnitorului: Nicolae Docan și Grigore Cozadini, Baligot de Beyne, prefectul poliției Capitalei, M. Marghiloman, Al. Cantacuzino, Iancu Alecsandri, Nicolae Pisoski ș.a. Opoziția politică, deopotrivă liberali și conservatori de diverse nuanțe, devenea tot mai nemulțumită de tendințele autoritare ale Domnului, acuzându-l că dorește să întemeieze o dinastie proprie în fruntea României”. Și asta în ciuda faptului că Alexandru Ioan Cuza nu avea moștenitori legitimi...
A semnat abdicarea în fața amantei?
„Formarea «monstruoasei coaliții» - a urmat Ioan Bolovan - a favorizat coagularea principalelor forțe politice interne, iar Cuza a început să piardă și sprijinul extern, în special pe cel al lui Napoleon al III-lea. Cum Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii de la soția sa Elena, el a întreținut relații amoroase cu alte femei, însă comportamentul lui imoral nu a trecut fără să fie sancționat de către o bună parte a societății românești din epocă”. Ultima tușă: „În noaptea în care Cuza a abdicat, amanta lui fidelă, Maria Obrenovici, a fost găsită în palat, unele surse plasând-o chiar în dormitorul Domnului atunci când complotiștii au intrat să-i ceară semnarea abdicării”.
150 de ani s-au împlinit pe 15 mai 2023 de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza
„Dubla alegere a lui Cuza a fost posibilă ca urmare a lipsei de precizie a Convenției de la Paris din august 1858, dată de cele Șapte Mari Puteri”, Ioan Bolovan, istoric
2.000.000 de hectare de pământ au fost împărțite la 500.000 de familii de români în cei șapte ani de domnie ai lui Cuza
„Cum Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii de la soția sa Elena, el a întreținut relații amoroase cu alte femei”, Ioan Bolovan, academician
7 ani a rezistat Alexandru Ioan Cuza pe tronul României (24 ianuarie 1859 - 23 februarie 1866)
