Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În loc de pomelnicele obișnuite - înnoirea/schimbarea e mama progresului -, am ales 5 texte-oglinzi în care-l puteți zări, în amintiri tremurate și schilodite de timp, în special pe poetul, dar și pe publicistul ori liceanul Alexandru Macedonski. Iată-le!
1. Bun la toate
La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează elevului-poet Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-1868, Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă (binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie (binișor), desen (binișor). De unde lesne putem deduce că Macedonski a fost un licean bun la toate.
2. Contrabandă și monopol
Alexandru Macedonski, în contra monopolului Junimii, răspunzând polemic unei notițe din Convorbiri literare a lui P. Missir (1884): „În ce privește epitetul de contrabandă cu care dl. Missir gratifică scrierile celor de la Literatorul, rezultă că noi fiind constituiți în contrabandă, dumnealor se află constituiți în monopol. Și toată lumea știe, dimpreună cu d. Missir, că numai atunci se face contrabandă cînd monopolul e prost, iar între monopol și contrabandă n-a fost niciodată de ezitat.” (La notița din Convorbiri literare). „Acum, la drept vorbind - a comentat istoricul literar Paul Cernat -, fără aliatul Eminescu - execrat aiurea de Macedonski - critica de poezie a lui Maiorescu ar fi tins, vertiginos, spre zero la ora aia, ca palmares, cu alde Bodnărescu, Schelitti, Cugler-Poni și restul în portofoliu, cu pașoptiștii respinși aproape în bloc (minus Alecsandri) ș.a.m.d. În definitiv, vârfurile poeziei moderniste inter- și antebelice, incluzându-i pe Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Ion Pillat, au fost lansate de Macedonski.”
3. Dezicerea de ingrata epigramă
Evocarea lui I. Peltz din volumul Cum i-am cunoscut (1964) are, ca și a lui Ion Pillat, trei secvențe principale: portretul, epigrama și salonul literar: „Acum puteam privi bine fața palidă a Maestrului, ochii lui frumoși, sub sticlele ochelarilor, și mustața cavalerească, cu ascuțișurile ei îndreptate în sus”. Întâlnindu-l la cafeneaua High-Life „unde își stabilise cartierul literar Macedonski”, îl conduce acasă și pe drum vine vorba și despre Eminescu. Mai mult și mai categoric decât la alți evocatori este infirmată paternitatea sa asupra epigramei, ce a provocat o înverșunată ostilitate a lumii literare împotriva lui Macedonski, ba chiar indică un alt autor: „-Nu e adevărat că eu aș fi publicat epigrama. Nu e adevărat!... Ceva mai mult, când a apărut «Literatorul», nici nu știam că Eminescu avusese acel accident. Epigrama o tipărise Dimitrie Teleor”. Paul Cernat e sceptic cu privire la încercarea de disculpare a „Maestrului”: „Afirmația lui Macedonski era conjuncturală și neverosimilă pentru că modestul poet teleormănean făcea parte dintre admiratorii poetului și prin scrisul său, articole și chiar sonete omagiale, a întreținut la începutul secolului XX cultul pentru Eminescu.”
4. Tracii Macedonski
Inegalabilul G. Călinescu, despre rădăcinile familiei Macedonski: „Lucrul nu are nicio importanță, și sub niciun cuvânt nu s-ar cădea să facem caz de originea străină a familiei. Între Dacia și Tracia a fost totdeauna o așa de mare comunitate etnică și poporul român are o așa de mare putere de absorbțiune, încât naționalitatea aci e un factor ce se determină prin simpla alegere. Un balcanic care a intrat în orbita românismului și s-a introdus în viața statului român se deznaționalizează aproape imediat, sau mai bine zis își limpezește fondul traco-dacic oscilant. […] Clarificați prin alegerea unui cămin statornic, tracii Macedonski nu aduc o psihologie de străini, ci de aventurieri. […] Cine e din țară se mulțumește să se păstreze și să existe; sositul de departe are aspirațiuni mari” - afirmă cu recunoscuta putere asociativă G. Călinescu (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva). De remarcat că pe când activase în Rusia, în rândurile armatei, Alexandru Macedonski-tatăl își inventase apartenența la o familie princiară - Biberstein-Rogala - care ar fi domnit cândva în Lituania.
5. Un fleac! L-au periat…
Înnoitor despre poetul rondelurilor: „Al. Macedonski visează să schimbe poezia așa cum alții visează s-o scrie, și lui, în fond, i se întâmplă cu mult mai rar să nu fie inovator decât să nu fie poet. Starea normală a poetului este înnoirea. […] Un Macedonski este, un altul devine. […] Primul e satiric, umanitarist, declamator, iubitor de toate temele prozaice ale poeziei sociale de la 1848; al doilea e muzical și sugestiv, în stare de viziuni paradisiace, dar și infernale, trecând de la chinezeria delicată la imaginația somptuoasă. Primul folosește poezia pentru a se elibera de sarcasme, de venin, de ură sau de iubire, al doilea refuză poeziei orice alt scop decât frumusețea ei formală. Romantismul retoric al Nopților se purifică în estetismul Rondelurilor” (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei, Editura pentru Literatură, 1968.”
Citește pe Antena3.ro
Ah, modernitatea…
Prin altă lentilă critică, la fel de gomoasă: „Este limpede că Macedonski este un poet special în literatura română. El ilustrează, înainte de orice, un mod de a fi poet în lumea românească, din altă familie spirituală și morală decât Alecsandri și Eminescu. Este boemul înfumurat și estetizant, plin de sine și, în același timp, vulnerabil, capabil de mari gesturi de generozitate și, totodată, nedrept până la cruzime. Poezia este, cum au recunoscut toți, violent inegală, cu mari căderi, dar și cu uriașe izbânzi estetice. A încercat, în modul lui gălăgios și retoric, să înnoiască lirismul românesc, inclusiv în structurile lui formale, și a reușit. Modernitatea românească îi datorează mult. În fond, Macedonski e cel care o pregătește și, într-o măsură, o ilustrează prin vocația lui de animator și, desigur, prin geniul său - atât cât este - nestatornic, iritat, inegal și nu de puține ori profund și sclipitor.” (Eugen Simion)
Noapte de martie (fragment)
Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat,
Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece
Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile...
Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea,
Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea
Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală,
Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală,
Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit,
Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată,
Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată
Printr-un țipăt ascuțit.
Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'!
Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, --
Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu',
Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi?
Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare,
Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, --
Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc...
Poate că trăisem încă într-această lume mare
Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute,
Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute.
Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri,
Poate nu mai vream să intru și să ies pe-aceeași poartă,
Poate că fugeam de viață, poate că-mi fugeam de soartă,
Poate vream în neființă, o problemă-a urmări,
Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei
Toată iarba-nțelepciunii, toată floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar,
Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream târând în urmă o armată numeroasă
Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă
Și să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă,
Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă
Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar.
Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet,
Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare
Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet.
Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină,
Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei,
Sau o floare ce pe țărmuri de pâraie se înclină
Și dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate,
Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit,
Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate
Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit.
Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul,
Și ce crude suferințe până ce să trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai și lung și mic;
Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Să-ncetez să mai fiu timpul și să nu mai fiu nici locul,
Și să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic.
171 de ani s-au împlinit pe 14 martie 2025 de la nașterea poetului Alexandru Macedonski.
„În definitiv, vârfurile poeziei moderniste inter- și antebelice, incluzându-i pe Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Ion Pillat, au fost lansate de Macedonski.”, Paul Cernat, istoric literar
„Acum puteam privi bine fața palidă a Maestrului, ochii lui frumoși, sub sticlele ochelarilor, și mustața cavalerească, cu ascuțișurile ei îndreptate în sus.”, I. Peltz, scriitor și jurnalist
„Tracii Macedonski nu aduc o psihologie de străini, ci de aventurieri. […] Cine e din țară se mulțumește să se păstreze și să existe; sositul de departe are aspirațiuni mari.”, G. Călinescu, despre originile familiei Macedosnki
„Macedonski a încercat, în modul lui gălăgios și retoric, să înnoiască lirismul românesc, inclusiv în structurile lui formale, și a reușit.”, Eugen Simion, critic literar
