x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Deschidem înscrierile pentru Școala de vară de la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița, Iași (23 august - 9 septembrie 2020)

Deschidem înscrierile pentru Școala de vară de la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița, Iași (23 august - 9 septembrie 2020)

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Iul 2020   •   18:18
Deschidem înscrierile pentru Școala de vară de la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița, Iași (23 august - 9 septembrie 2020)

Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii organizează între 23 august și 5 septembrie 2020, la Ceplenița, județul Iași, o primă Școală de vară dedicată dedicată cercetării patrimoniului arheologic și reședințelor boierești din zona Moldovei.

Școala de vară de la conacul Cantacuzino-Pașcanu se adresează studenților și tinerilor profesioniști cu activitate în domenii precum arhitectură, restaurare, arheologie, patrimoniu cultural, istorie și antropologie dar și pasionaților de cultură și patrimoniu. Prin organizarea acestei școli, ne propunem să abordăm un caz-tip, reprezentativ pentru un întreg fenomen apărut în ultimii 30 de ani în România: distrugerea conștientă și substanțială a patrimoniului construit, exprimată, din păcate, la nivelul uneia dintre cele mai vulnerabile categorii ale sale, și anume arhitectura rezidențială a categoriilor sociale privilegiate din perioada antebelică.

În cursul celor două săptămâni la Ceplenița, vom urmări să disecăm acest fenomen și să identificăm împreună soluții - la toate nivelurile: individual și colectiv, local și național, public sau privat. Vom face acestea apropiindu-ne de monumentul istoric și de comunitatea-gazdă, în dialog cu instituțiile locale, regionale, naționale și prin activități practice alternate cu altele teoretice și cu dezbateri. Împreună cu specialiști din România, vom discuta despre etape de cercetare incipiente desfășurării unor lucrări de restaurare, intervenții de urgență, punerea în valoare a patrimoniului arheologic, restaurarea și reconversia monumentelor istorice și rolul comunității în viața acestora. Vom analiza în detaliu toate monumente istorice din comuna Ceplenița, în cadrul procesului de inventariere al acestora. Și toate acestea vor converge către conacul obiect de cercetare, potențial reprezentativ pentru evoluția arhitecturii civile boierești din Moldova.

 Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița, imagini de arhivă

Activitățile din cadrul Școlii de vară includ cercetarea patrimoniului cultural local, realizarea unei intervenții de urgență la Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița, județul Iași și inițierea dialogului specialiști, autorități și comunitate în vederea revitalizării monumentului. Prin formatul atelierelor propuse, promovăm deopotrivă dezbateri teoretice și aplicații practice în compania unor invitați din domeniul patrimoniului și domenii conexe, cu accent pe revitalizarea ruinelor conacelor și pe implicarea actorilor și a comunității în acest proces.

Module și ateliere ale Școlii de vară
Școala de vară propune trei module de ateliere dedicate intervențiilor la zidărie, arheologiei, respectiv documentării monumentelor istorice, astfel:

1. Intervenții de urgență pentru conservarea zidăriei
Atelierul promovează principiile intervenției minimale, compatibilitatea tehnicilor și a materialelor pentru:
1.a. Tencuieli și mortare
Atelierul propune execuția unor etape care preced restaurarea, necesare pentru conservarea zidăriei și a tencuielilor existente: îndepărtarea vegetației invazive de pe materialele originare, protejarea suprafețelor expuse direct intemperiilor, asigurări marginale ale tencuielilor istorice, ancorări și rostuiri ale elementelor dislocate.
Lector: Ana Chiricuță, restaurator
Perioada: 24 august – 5 septembrie
1.b. Zidărie
În cadrul etapelor parte din intervenția de primă necesitate, se vor desfășura activități de asigurări marginale ale zidăriei, rețeseri cu cărămidă veche în zonele dislocate, completarea ancadramentelor de ferestre și eventuale eșafodaje, respectând principiile restaurării.
Lector: în curs de confirmare
Perioada: 24 august – 5 septembrie

2. Documentarea monumentelor
Atelierul presupune realizarea de relevee fotografice, documentare de teren și prezentarea stadiului actual al monumentelor din comuna Ceplenița în cadrul procesului de inventariere și în contextul actualizării Listei Monumentelor Istorice. Pentru etapa de consultare referitoare la potențiale funcțiuni și la posibilitățile de includere a conacului în circuite culturale și turistice, vom desfășura interviuri cu oameni din comunitate și cu alți actori implicați.
Lector: Lucia Leca
Perioada: 24 – 29 august

3. Arheologie
Atelierul propune o investigații arheologice și de arheologie murală pentru descoperirea vechimii și evoluției construcțiilor curților boierești, în primul rând a casei principale, apoi a peisajului istoric în general, cu grădinile și amenajările gospodărești, investigație corelată cu sursele istorice scrise și iconografice.
Lectori: Raluca Iosipescu, Mihaela Ciornei, Sergiu Iosipescu
Perioada: 31 august – 5 septembrie.

Termen limită:  Înscrierile se fac până la data de 2 august 2020 (inclusiv), în limita locurilor disponibile (maxim 20 locuri / săptămână).

Cheltuieli și condiții de participare:
Nu există taxă de participare la școala de vară.
Organizatorii asigură cazarea, mesele (mic dejun, prânz și cină, cu excepția celor din weekend), echipamentele de studiu, de lucru și de protecție.
Costurile deplasării la Ceplenița și retur vor fi suportate de către participanți.
Desfășurarea Școlii de vară va ține cont de toate condițiile impuse de autorități pentru adunările culturale publice. Vom organiza o sesiune de instruire privind sănătatea și securitatea în muncă și modul de desfășurare a activităților în condiții de siguranță privind COVID-19.

 

 

×