x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Evenimente speciale la ARCUB

Evenimente speciale la ARCUB

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Iun 2024   •   16:20
Evenimente speciale la ARCUB

Străzi Deschise, București - Promenadă Urbană

Sâmbătă, 29 iunie, și duminică, 30 iunie, Calea Victoriei va fi luată cu asalt de artiști internaționali din Italia, Franța și Spania ce vor susține spectacole itinerante în cadrul celui mai amplu proiect outdoor - „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, oferind un weekend estival electrizant, cu experiențe unice și vibrante pentru toți cei prezenți.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București transformă Calea Victoriei într-o scenă a teatrului de stradă incluzând în programul ultimului weekend al lunii iunie „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” reprezentații spectaculoase susținute de artiști internaționali independenți ce vor performa în intervalul orar 10:00- 21:00.

Personajele fantastice de mari dimensiuni din celebra serie Harry Potter din Spania, giganticele broaște luminoase Electro Frogs din Franța, grupul de stegari Flag Wavers și trupa Puglia Street Band din Italia se întâlnesc cu publicul bucureștean pentru a anima Calea Victoriei, pe segmentul traseului pietonal dintre Piața Revoluției și Cercul Militar Național.

„Străzi deschise” activează, în premieră la această ediție, Bd. Laminorului din sectorul 1 al Capitalei (între str. Olteniei și bd. Bucureștii noi) cu un program artistic complex destinat publicului de toate vârstele.

Universul lui Salvador Dalí

13 decembrie 2023 - 1 septembrie 2024 | ARCUB - Hanul Gabroveni

Expoziție organizată de Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events

Încearcă ceva nou în această vară la expoziția „Universul lui Salvador Dalí”! Până la 1 septembrie, ai ocazia să cumperi bilete cu o reducere specială de 20%. Descoperă și tu universul fascinant al lui Salvador Dalí la un preț avantajos!

Oferta este valabilă în zilele de marți până vineri, între orele 10.00 și 20.00, și se aplică pentru toate categoriile de bilete.

Atelierele „Creatorii de basme muzicale”

4 - 12 iulie | Casa Eliad

Atelierele „Creatorii de basme muzicale” continuă cu noi sesiuni pe parcursul lunii iulie. Copiii sunt invitați să își dezvolte abilitățile artistice și să-și creeze propriile basme pe note muzicale alături de Radu și Miruna Nagy, artiști și pedagogi cu experiență în activitățile cu cei mici. Vacanța este mai frumoasă la Atelierele Creative:

„Povești muzicale” (6-10 ani) – 4-5 iulie

„Eroi și legende muzicale latine” (10-14 ani) – 11-12 iulie.

EVENIMENTE ÎN PARTENERIAT

Visul

Spectacol de teatru poetic regizat de Laurențiu Calomfirescu

30 iunie, ora 19.00 | ARCUB - Sala Mare

Producție realizată de Fundația „Mihai Viteazul”, în colaborare cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Pe 30 iunie, ora 19.00, la Sala Mare - ARCUB, va avea loc spectacolul de teatru poetic „Visul”, regizat de Laurențiu Calomfirescu.

Spectacolul spune o poveste de dragoste unică, trăită în nuanțe profunde. Cu actorii Mihaela Măcelaru și Bogdan Acatrinei ca protagoniști, „Visul” promite o călătorie emoționantă în complexitatea relațiilor umane, completată de dans și muzică.

Inspirat din volumul de poezii „Fata cu o singură aripă”, scris de actrița Mihaela Măcelaru, spectacolul vă va purta într-o lume unde iubirea modelează destine.

 

Festivalul Internațional de Muzică Interbelică

5 - 7 iulie, ora 19.30 | Sala Radio

Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Interbelică 2024, eveniment inițiat și organizat de actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, va avea loc între 5-7 iulie 2024 la Sala Radio, Studioul de Concerte „Mihail Jora” din București.

Festivalul celebrează muzica anilor '20-'40 sub deviza „A music to remember” și are scopul de a revitaliza și valorifica patrimoniul muzical al genurilor precum tango, vals, swing, foxtrot, charleston, café-concert, musette și muzica de cabaret, stiluri care au definit o epocă europeană însetată de viață și libertate. Festivalul reunește artiști din Franța, Germania, Marea Britanie și România, care interpretează într-o manieră contemporană creații celebre ale perioadei interbelice, promovând astfel dialogul cultural european și între generații.

 

×
Subiecte în articol: arcub Sala Radio Mihaela Măcelaru