x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale EXPOZIȚIA DE ARTĂ „DIVINA COMEDIE. INFERNUL VĂZUT DE MARCEL CHIRNOAGĂ” PREZENTATĂ LA ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA

EXPOZIȚIA DE ARTĂ „DIVINA COMEDIE. INFERNUL VĂZUT DE MARCEL CHIRNOAGĂ” PREZENTATĂ LA ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Oct 2021   •   19:29
EXPOZIȚIA DE ARTĂ  „DIVINA COMEDIE. INFERNUL VĂZUT DE MARCEL CHIRNOAGĂ”  PREZENTATĂ LA ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA

În cadrul seriei de manifestări culturale ”Dante în România și în lume” organizate de Accademia di Romania in Roma cu prilejul celui el-al VII-lea Centenar al trecerii în neființă a poetului Dante Alighieri, în perioada 11 – 31 octombrie 2021, reprezentanța ICR din Roma și Muzeul Național al Literaturii Române, cu patronajul Comitetului Dante 700 și al Ambasadei României în Italia, prezintă expoziția de artă „Divina Comedie. Infernul văzut de Marcel Chirnoagă”. Expoziția reunește o selecție de 21 de lucrări de grafică realizate de Marcel Chirnoagă în anul 1980, având următoarele titluri: Dante, Fiarele, Caron, Francesca da Rimini, Cerber, Furiile, Ereticii, Minotaur, Violenții, Sinucigașii, Gerion, Dracii, Ipocriții, Hoții, Lingăii, Ulise, Bertram del Bornio, Trădătorii, Lucifer, Falsificatorii și Virgiliu.

Inaugurarea expoziției va avea loc luni, 11 octombrie 2021, ora 18:00, în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti 110), în prima zi a colocviului internațional Dante în România și în lume: receptare, traduceri, răsunet și viață nouă (11-12 octombrie 2021). La lucrările colocviului organizat de Accademia di Romania in Roma și Universitatea Roma Tre – Departamentul de Limbi, Literaturi și Culturi Străine, cu patronajul Comitetului Dante 700 și al Ambasadei României în Italia, vor participa: Roberto Antonelli (keynote speaker, președinte al Accademia Nazionale dei Lincei și profesor la Università „La Sapienza” - Roma), Corrado Bologna (keynote speaker, profesor la Scuola Normale di Pisa), Lucia Battaglia-Ricci (Università di Pisa, Università Roma Tre), Corin Braga și Monica Fekete (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca),  Smaranda Elian și Corina Anton (Universitatea din București), Dinu Flămând (scriitor), Bruno Mazzoni (Università di Pisa), Luisa Valmarin, (Università „La Sapienza” - Roma), Mira Mocan și Anna Pegoretti (Università Roma Tre), Luca Lombardo (Università Ca’ Foscari di Venezia).

 

Capodoperă a literaturii universale, Divina comedie a influențat numeroși scriitori, precum și artiști vizuali, printre care Gustave Doré, Sandro Botticelli, iar în România, unul dintre marii graficieni care au fost inspirați de opera florentinului a fost artistul Marcel Chirnoagă, ale cărui lucrări pot fi admirate pe simezele Galeriei de Artă a Accademia di Romania in Rom până la finalul lunii octombrie. Accesul publicului la vernisaj, conform reglementărilor în vigoare, va fi limitat și se va efectua doar pe bază de rezervare la adresa de email accadromania@accadromania.it, indicând numele, prenumele și numărul de telefon. Rezervarea va fi valabilă doar cu e-mail de confirmare din partea ARR. Accesul la expoziție, atât la vernisaj, cât și pe toată durata desfășurării acesteia, respectiv 11-31 octombrie a.c., se va face pe baza prezentării Certificatului Digital European COVID (Green Pass), în format digital sau tipărit, ori prezentând rezultatul negativ al unui test antigen sau molecular efectuat cu maximum 48 ore înainte, precum și a unui document de identitate valabil. Dispozițiile nu se aplică copiilor sub 12 ani. În interiorul sălii de expoziție sunt obligatorii purtarea măștii și distanțarea de minimum un metru între vizitatori.

***

Marcel Chirnoagă s-a născut în 17 august 1930, la Bușteni. Bunicul din partea mamei a fost alsacian, absolvent al Universității din Sorbona. Vorbind despre copilăria sa, maestrul mărturisea că „de când m-am născut, să zic așa, am vorbit franțuzește și românește”. Învață latina și germana, bunicul dinspre mamă fiind profesor de germană. Părinții săi au studiat chimia. Tatăl său a fost primul român care a obținut bursa de studii Rochefeller, studiind la Upsalla, unde preda Swedberg, fizicianul care a obținut Premiul Nobel. Marcel Chirnoagă mărturisea că de cultura sa s-a îngrijit unul dintre frații tatălui, scriitor și atașat cultural în Italia, cel care l-a îndemnat să citească literatură modernă. A urmat liceul șapte ani, după metoda rusească. S-a pregătit inițial pentru arhitectură, dar a ales matematică-fizică, avându-l profesor pe Dan Barbilian (cunoscut cu pseudonimul literar de Ion Barbu), de la care primește în dar ediția princeps a Suprarealismului lui André Breton. Învață singur limba italiană, în timpul călătoriilor prin țara lui Dante. În formarea sa artistică au fost câțiva mari maeștri care l-au influențat cum ar fi Albrecht Dürer, Urs Graf, Jacques Callot, Rembradt, Daumier, Gustave Doré, Goya, pictorii mexicani David Siquieros, Diego Rivera, José Clemente Orozco. Își amintea cu recunoștință de profesorul Ion State, de la care a învățat teoria imaginii, precum și de Vasile Kazar, care l-a inițiat în tainele gravurii. A practicat desenul din memorie, nu după natură, mărturisind că a realizat lucrări de artă „care pot fi citite în mai multe culturi”. Fiind în căutarea expresivității și a secțiunii de aur, a pictat lucrări de dimensiuni mari, unele dintre ele având în jur de 300 de personaje, așa cum este „Târgul din Sorocinsc”. A avut o simpatie deosebită pentru cai, aceștia fiind, în viziunea sa, „simbol al libertății și al violenței”. A realizat numeroase cicluri, printre care „Altă față a Victoriei”, pornind de la o reprezentare care se opunea imaginii Victoriei din Samothrace, încercând să ofere o Victorie a învinșilor, a chinuiților, un „cap de cal supărat, cu falduri și cu aripi”, ciclu creat în Italia. Ciclul „Măștile” a fost creat la cererea unor reprezentanți ai unor galerii din Padova, cuprinzând măști de teatru, măști de priveghi, măști ale binelui, măști de gaze. Cele 13 lucrări din ciclul „Monștrii inevitabili”, unde conceptele omenești sunt reprezentate prin intermediul animalelor fantastice, au fost concepute, de asemenea, în Italia. A sculptat în lemn, marmură, piatră și granit. A realizat o serie de mărci poștale cu cai, monotipuri, litografii, pictură murală, a ilustrat numeroase cărți, printre care și Infernul, pe care o considera cea mai interesantă parte din Divina comedie, cu numeroase dialoguri ale scriitorului florentin cu numeroase persoane, condamnați care își recunosc vina. Cele 21 de lucrări au fost apreciate în Italia, Marcel Chirnoagă primind Medalia de aur Dante, în 1999, la Ravenna, în cadrul unei bienale de sculptură pe teme dantești, în cadrul căreia și-a expus lucrările. Ravenna este un loc simbolic, fiind și orașul în care s-a refugiat Dante după ce a fost alungat de compatrioții săi florentini. Numeroase plăci de gravură au rămas la muzeul de artă contemporană din Florența, altele se regăsesc la Muzeul Pușkin, la Belgrad, la Paris, la New York. Critici de artă italieni precum Sergio Segato sau Giuseppe Marchiori au scris cronici laudative la adresa graficianului român. A expus în numeroase orașe din Italia (Roma, Milano, Florența, Padova, Ravenna, dar și în Veneto, Lombardia, Sicilia,), în Grecia, Franța, Belgia, Elveția, Germania, Finlanda, Statele Unite (Boston, New York), Argentina, Uruguay, Mongolia, China, Japonia. (extras din Vasile Petrovici, De vorbă cu Marcel Chirnoagă, Editura Corint, București, 2012)

 

×