Mihail Sadoveanu, cel binecuvântat de zâne

Cel care l-a descoperit şi l-a făcut cu­noscut marelui public pe Mihail Sa­doveanu a fost însuşi Nicolae Iorga. Încă din 1904 îi întrevedea tânărului de atunci „o strălucită carieră înaintea sa”. Cu fler şi intuiţie remarcabile, Iorga detectase potenţialul crea­tor al autorului capodoperelor ce aveau să urmeze.

Vezi aici ce cărţi de Mihail Sadoveanu au apărut în colecţia "Biblioteca pentru Toţi"

În 1909, Eugen Lovinescu a ima­gi­nat povestea frumoasă a ursitoarelor adunate în jurul leagănului în care se născuse pruncul Sadoveanu. Lovinescu le numeşte zâne pe cele cinci făpturi care l-au binecuvântat, după cum urmează. Cea mai tânără: „Să iubeşti frumuseţile naturii. Seara să te culci în dorul zilei de mâine, ce-ţi va aduce aceleaşi bucurii.” Cea de-a doua: „Să simţi poezia acţiunii omeneşti în micimea ei zilnică; să te apropii de suflete întunecate şi să te apleci asupra lor”. Cea de-a treia: „Să nu simţi numai poezia lucrurilor mici, ci şi pe cea a lururilor mari; sufletul să îţi fie deschis şi îndrăznelii, şi avântului”. Zâna a patra: „La ce ţi-ar servi emoţia dacă nu i-ai găsi expresia? Îţi dăruiesc deci puterea de a o comunica şi altora”. Şi domnul Lovinescu adaugă că mai rămăsese o zână bătrână (dacă aşa ceva o fi existând!) care, cu o lumină vicleană în ochi, trasează fatal destinul copilului: „Darul meu e şi mai mare. Vei scrie; vei scrie de nu te vei mai putea opri; condeiul tău va zugrăvi copacul din faţă, vecinul din colţ, apusul soarelui, cântecul privighetoarei. Cititorii vor osteni, tu vei rămâne însă neostenit”. („Mihail Sadoveanu interpretat de...” Ed. Eminescu, 1973)

Vezi aici lista titlurilor apărute în colecţia "Biblioteca pentru Toţi"

Originar, pe linia paternă, din Oltenia, Mihail Sadoveanu s-a născut la Paşcani în 1880. Mama sa era stră­ne­poată de baci, din nordul Mol­do­vei. A urmat şcoala primară la Făl­ti­ceni, liceul la Iaşi, iar la 21 de ani s-a căsătorit. A avut mulţi copii cărora le-a dat o educaţie patriarhală, uzând şi de caracteristicile pedago­gice ale bi­ciului (după cum scrie George Că­li­nescu în „Istoria sa...”), i-a plăcut să vâneze, să joace şah şi să se ocupe de gospodărie. A dus o viaţă normală şi decentă, departe de abisurile au­to­devorante ale creatorului închis în tur­nul său de fildeş, chinuit de mize­rie şi alcool ieftin, ca preţ sau condiţie a inspiraţiei. Pesemne că Sadoveanu nici nu îşi imagina o asemenea condiţie. A fost însă mai puternic decât un om obişnuit şi decât un artist programat spre autodistrugere. Pro­babil, forţa indusă de ursitoare, forţă care i-a îngăduit să înfăţişeze şi să nemurească prin scris, ca nimeni altul, natura, istoria, viaţa autentică şi profundă în care oamenii se bucură, plâng, sunt îngroziţi, sunt mângâiaţi, luptă şi răzbesc.

Propune tilturi noi de acelaşi autor

Sadoveanu a fost preocupat intens de trecutul românilor, a avut un simţ acut al istoriei. De la „Şoimii”, trecând prin „Neamul Şoimăreştilor”, până la „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă”, „Nunta domniţei Ru­xandra” şi „Fraţii Jderi”, Sa­do­vea­nu scrie ceea ce trăieşte din plin, istoria, aşa cum este consemnată în cronici, cu corzi întinse spre poemul eroic şi romantic. „Numărul de cinci al Jderilor aminteşte atât cifra, cât şi legăturile de rudenie ale personajelor dintr-o bătrână şi celebră epopee. Şi anume, cei cinci fraţi Pandava din Mahabharata indiană”, scria Edgar Papu în 1908, subliniind că pluralitatea titlului are reminiscenţe genti­lice, proprii epopeii. Trăsăturile umane ale fraţilor Jderi, în frunte cu tatăl lor, felul acestora de a trăi şi de a acţiona reproduc elementele prin excelenţă mobile şi luptătoare, ale animalului care în atacuri îşi pune adesea viaţa în pericol. Alături de fabulosul bour, Jderul, în zugrăvirea lui Sadoveanu, face din autor un mare pictor animalier.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

Propune titluri noi pentru colecţia "Biblioteca pentru Toţi"

Primul volum, „Ucenicia lui Ionuţ”, închide între coperte experienţa de formare a adolescentului care devine unul dintre oştenii de nădejde ai lui Ştefan. Ionuţ, fiul nelegitim al lui Manole Păr Negru, este un tipic personaj romantic, excepţional, în situaţii excepţionale. Acest Jder cel mic se îndrăgosteşte de o jupâniţă pe nume Nasta, pe care o vor lua în robie tătarii. Ca orice îndrăgostit, dar şi ca un jder adevărat (sălbăticiune care nu hibernează, este activă zi şi noapte, iar unele specii pot vâna animale până la mărimea unui ren) se străduieşte din răsputeri să îşi salveze iubita. „Era fluture, flacără, schimbător ca un pui de demon. Nu era frumos, avea nas cam mare ca şi tatăl său, Jderul cel bătrân. Avea înclinare spre deşertăciune şi trai frumos. Era fără linişte şi îndrăznea să încalece armăsarii cei mai nărăvaşi.”

În încercarea de a o salva pe Nasta, lui Ionuţ i se alătură inimoşi şi „dartagnieni”, ceilalţi fraţi Jderi. „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, Jderii vitejesc cu învoirea lui Vodă, zadarnic, către o corabie din care Nasta se aruncase. După ce străbate iniţiatic întâmplări, furtuni, pericole şi zbateri, Ionuţ Jder, potrivit poruncii ştiute, trebuie să se înfăţişeze la Domnie. „Comisul Manole Jder ceru cu umilinţă învoire măriei sale, ca feciorul său mezin să nu-şi descopere ţeasta atunci când măria sa va binevoi să-l primească şi el va sta în genunchi cerând iertare pentru nebuniile lui.” Când mama sa, Ilisafta Jderoaia, şi-a revăzut Jderul cel mic, teafăr, „îl îm­brăţişă şi-l sărută furtunatic, după aceea stătu, se uită la dânsul şi începu a-şi face cruce, înălţându-şi ochii la sfintele icoane”.

Se sfârşise ucenicia lui Ionuţ.