Pentru că te iubesc

Om fi noi idioţi, da’ nici chiar aşa, fată. Poate că ne uităm la emisiunea ta, dar poate că nu ne uităm pentru că ne place, ci pentru că vrem să vedem ce mai dai din tine.

Om fi noi idioţi, da’ nici chiar aşa, fată. Poate că ne uităm la emisiunea ta, dar poate că nu ne uităm pentru că ne place, ci pentru că vrem să vedem ce mai dai din tine.

 
Alina Sorescu nici nu mai ştiu ce e. Acum cîntă, acum face reclame la SPA-uri, acum face emisiuni cu copii, acum lansează un nou album, acum e la televiziunea Ics, acum e la televiziunea Igrec, acum îi joacă vîntu-n plete pe malul mării, în videoclipuri de doi lei, nu ştiu, pur şi simplu nu ştiu ce e Alina Sorescu. Cum se prezintă ea? Ce zice cînd o-ntreabă cineva de sănătate? Ce completează ea la "ocupaţie" cînd tre’ să se ducă la circa financiară să-şi declare veniturile? Sincer de sincer vorbind, nici nu m-ar fi interesat atît de mult dacă n-aş fi dat de ea, întîmplător, la teveredoi, unde joacă rolul lui Măruţă pe plajă în piesa "Tonoma­tul de vacanţă". Şi nici asta nu m-ar fi deranjat foarte mult dacă nu m-ar fi jignit cu ochelarii ei de soare. Pe mine mama m-a-nvăţat că e o impoliteţe strigătoare la cer să stai cu ochelarii de soare pe nas cînd vorbeşti cu omul, că e dovada unei mitocănii exagerate, că eşti un nesimţit.

Adică de ce să nu se uite la mine cu ochii ei străini şi goi? Au i-o fi teamă că dacă ne uităm în ochii ei avem brusc revelaţia goli­ciunii din minte? Mă enervează rău fata asta. Împreună cu colega ei de breaslă, domnişoara Leonard Miron. Altă fufă cu pretenţii care se uită la mine din spatele ochelarilor de soare. Da’, ce-aveţi, dragă, toate, chiar n-aţi avut şi voi părinţi care să vă-nveţe? Şi dacă nu v-au învăţat părinţii n-aţi citit şi voi prin cărţi? Şi dacă nici părinţii nu v-au învăţat şi nici cărţi n-aţi citit, n-aţi văzut şi voi filme? De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, e o legătură între cititul cărţilor şi văzutul filmelor, mai ales dacă acestea sînt într-o altă limbă decît româna, că oricum, tre’ să faci un efort ca să citeşti traducerea, lucru nu tocmai uşor pentru prietenii noştri, intelectualii din tevere. Vorbesc aici de intelectualii ăştia mai noi, nu de ăştia vechi, pe care nu-i mai bagă nimeni în seamă şi pe care toată lumea îi aşteaptă să iasă la pensie.

Revenind. E urît. E foarte urît. E exagerat de urît să vorbeşti cu omul avînd pe ochi ochelarii de soare. Ştiu. Ştiu, nu trebuie să-mi spui, ochelarii de soare te fac s-arăţi cul, eşti foarte cul cu ochelarii de soare, dar şi mai cul ai fi dac-ai avea ceva respect pentru ăştia care se uită la tine la emisiune, îţi fac audienţă şi, aşa, nu te mai retrogradează la meteo. Şi mai cul ai fi dac-ai învăţa să-ţi respecţi publicul şi să nu-i subestimezi niciodată (dar niciodată!) capacitatea intelectuală. Om fi noi idioţi, da’ nici chiar aşa, fată. Poate că ne uităm la emisiunea ta, dar poate că nu ne uităm pentru că ne place, ci pentru că vrem să vedem ce mai dai din tine. Poate că audienţa, pe care ţi-o faci/nu ţi-o faci, ţi-o faci/nu ţi-o faci pe baza curiozităţii maliţioase a uneia ca mine, care vrea să ştie pînă unde te duce capu’ şi d-aia stă cocoţată pe teveredoi, nu pentru că se dă în vînt după ochelarii tăi de soare. Vezi? Asta nu-nţelegeţi voi. Că noi ne uităm la voi pentru că vă iubim. Nu pentru că. Spune-i şi lu’ ailaltă, că m-am enervat.