Pictorul Mihai Cismaru şi misterioasa strălucire

In august 1943 s-a nascut, in comuna damboviteana Visina, pictorul Mihai Cismaru. In 1970 a absolvit, ca sef de promotie, Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu' la clasa profesorului Corneliu Baba. Cu un an inainte de a-si finaliza studiile, a inceput ca participe la diferite expozitii personale si de grup insa, de o importanta deosebita, au fost participarile la expozitiile "Grupului Celor Patru (in 1971, 1972, 1974, 1975, 1977, 1980) - alaturi de Sorin Ilfoveanu, Stefan Caltia si Zamfir Dumitrescu-, ultima avand loc la Muzeul de Arta.

Pictorul Virgiliu Parghel i-a fost intre ultimii discipoli. Si-l aminteste pe Mihai Cismaru cu toate tipicurile sale rafinate, ce defineau lumea pe care a creat-o: "Locuia pe langa Obor. Dimineata, devreme, pornea pe jos, ajutat de un baston. Urca sus de tot, la atelierul lui din mansarda, pe o scara care, la un moment dat, se ingusta atat de mult, incat trebuia sa te catari pe ea de-a busilea. Intalnirea mea cu Misu a venit intr-un moment de cautari. Cismaru venise in pictura romaneasca din atelierul lui Corneliu Baba. Pictura si maestrul comun ne-a apropiat. L-am intalnit in ultimul lui an de viata. Poate ca am fost ultimul sau discipol. Gandul la pictura ii perfuza existenta. Mi-a vorbit despre Maestrul nostru, asculta, cu mare luare aminte, ce indrazneam sa-i povestesc si eu. Si pentru el, Baba ramanea Marea intalnire cu grandoarea si nobletea, reunite in acelasi chip. Pastra cu evlavie, in camera de oaspeti, un portret pe care i-l facuse Baba in pastel Panda. Sub el, pe un fotoliu, nemiscata, o catea de rasa. Pe un raft, o buha alba, impaiata. Cateva lucrari... O padure oglindindu-se in lac... un pod vechi, peste un rau... un tarm de mare... flori... o fantana la Harsa... portretul iubitei sale sotii.'

In atelierul lui Mihai Cismaru, totul era bine oranduit. Isi alegea culorile cu grija, din respect pentru frumos. Iubea florile, iubea apa, manuia penelul cu precizie, surprinzand totul in cele mai mici detalii, asemenea unui magician. Pictorul Virgiliu Parghel isi aminteste despre atelierul maestrului si despre momentele in care stateau de vorba, depanand fel de fel. "Ma uit la panzele lui Mihai Cismaru, le mangai cu privirea, le ating cu varful degetelor, privesc si descopar cu emotie MAREA PICTURA! Misu iubea furibund Pictura Mare, il iubea pe Luchian, ii cunostea mestesugul ascuns, pictura dintr-o suflare... Impartasea din stiinta sa cu darnicie, in cateva cuvinte primeai adevarate dezvaluiri, sinteza anilor de truda si rabdare petrecuti in biblioteci, in muzee ori langa paletele lui dragi...

Atelierul din Cuza-Voda, la doi pasi de Biserica Buzestilor, era plin de palete desfacute. Picta la trei-patru sevalete. Pentru fiecare tema in lucru pregatea un desen si o paleta. Avea mai multe sevalete. In mijloc, unul faimos, al lui Tonitza. Langa paletele sterse cu grija, ici si colo, gramajoare de culoare, o carpa alba, moale, pastrand clipele ultimelor momente de lucru, cutitul de paleta, cateva pensule, tuburile de culoare, temporar abandonate.

Cumpara culori scumpe, olandeze, germane, frantuzesti... Le cunostea in amanunt, in tinerete frecase la pigmenti, stia chimia secreta a culorilor, era un alchimist cu acte-n regula, a adunat si a experimentat mii de amestecuri de culori. Isi pregatea cu grija liantii pentru culori, avea mereu deschisa o fereastra catre lumina, grija lui pentru lumina era asa de mare, gasise cheia cromatica ce declansa misterioasa stralucire! Asta era semnatura lui Cismaru! Secretul ascuns al picturii sale era si o incredibila intransigenta in ce priveste calitatea culorilor. Ducea o viata modesta, simpla, se imbraca, dormea si manca precum un print in bejenie, dar, pe paleta, avea culorile unui rege! Stia sa prepare si lucra cu mediumuri speciale pentru a spori stralucirea pigmentilor, mi-a vorbit si mi-a demonstrat practic, pe paleta, despre treptele pe care urca si coboara culorile, crescand sau descrescand tensiuni. Mi-a vorbit despre valoarea pauzelor si a salturilor cromatice, despre neutre si accente. Pe pereti atarna benzi cromatice sugestive de cate doua sau trei culori, adora acordul galben-albastru, de la citron ascutit pana la ultramarin. Iubea apa, reflexele si influenta pe care ambianta o raspandea, pigmentand colateral. Tinea pe langa palete bile vechi de biliard, una alba, din fildes, alta rosie-stacojie, o moneda roasa, din argint, o bucata de borangic, covoare vechi taranesti, puternic colorate, o vioara, o tabla de sah, un sticlete impaiat, o papusa veche... Organiza scenografii si acorduri atragatoare, jocuri subtile, alcatuiri bizare. Stia ca nimeni altul ce rol are un stimul tonal si cromatic. Practica dezechilibrul, contrastele neasteptate, suprindea cele mai ascunse si mai subtile detalii. Transpunea pe panza cu dezinvoltura, dar spontaneitatea aceasta era meticulos pregatita.

Fotografia, era mereu la panda cu trepiedul desfacut, desena indelung, trasa cu rigla caroiaje, folosind numere incarcate de semnificatii, astfel panza devenea o harta cu latitudini si longitudini precise, formele, subiectele sale simple asezandu-se apoi, cuminti, acolo unde hotara maestrul. Iubea demitentele, pastele subtiri asezate in verva, galbenuri pure, vermillonuri arzande trezeau la viata cele mai modeste subiecte. Incheia pictura cu cateva reveniri incarcate de pigment, era miracolul pe care Mihai Cismaru il stapanea si pentru care a suportat, multi ani, cruzimea unei boli cumplite. Din durerea lui au iesit panze de un farmec si un rafinament de icoana. Avea o adevarata pasiune pentru mici studii in care descompunea petele cromatic si valoric, studii care decorau, mai apoi, mult timp, atelierul care capatase aerul unui laborator, iar Pictorul - aura unui savant magician. Stia reteta veche a aglutinarii uleiului de in prin polimerizare, in tinerete concepuse chiar un cazan de fiert uleiul la presiune care a si explodat la un momen dat, povestea Misu, inviorat de emotia amintirilor', mai spune Virgiliu Parghel despre pictorul care s-a mutat la ceruri in anul 2003.

Mihai Cismaru a beneficiat de bursa "Theodor Aman' in anul 1971. Tototdata, Consiliul Britanic al Culturii i-a acordat o bursa speciala in 1985, pentru ca, in 1996, SUA sa-i acorde bursa "Gancevici'. Lucrari ale sale se regasesc in colectii particulare din multe tari ale lumii.
Nota: articol ilustrat cu sprijinul doamnei Florentina Cismaru