x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Post-scriptum la romanul unei vieţi

0
Autor: Carmen Dragomir 15 Apr 2009 - 00:00
Post-scriptum la romanul unei vieţi

"Pentru mine am păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că, dacă ne rămâne o jumătate de ochi, să privim cerul, lumina şi să citim o carte, trebuie să fim fericiţi. Şi are dreptate."

Au fost ultimele cuvinte ale Cellei Serghi, rostite în ultimul interviu pe care l-a acordat, cu câteva luni înainte să moară. Interviul a fost realizat în 1992 de Doina Rad şi Ilie Rad - astăzi cancelar al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Jurnalul Naţional: Domnule Ilie Rad cum a fost întâlnirea dvs. cu romanul "Pânza de păianjen"?
Ilie Rad: În toamna lui 1974, am plecat în armată, ca militar cu termen redus, la o unitate militară din localitatea Corbu, judeţul Constanţa. M-am bucurat că am fost trimis în Dobrogea, fiindcă mergeam pe drumurile "Urumei" lui Zaharia Stancu! Trăiam mai mult în lumea literaturii, decât în viaţa reală!

Aveam 19 ani, mă despărţisem de anii de liceu, dar mai ales de prima dragoste, Mariana C. Sufletul îmi era răvăşit de tristeţe. La o lună am venit în prima permisie şi îmi amintesc şi acum ce senzaţie stranie am trăit vâzând, seara, blocurile cu ferestre luminate din Constanţa. Mă gândeam câtă fericire există după acele perdele şi cât de trist sunt eu.

După câteva luni de armată, am devenit bibliotecarul unităţii militare, unde am descoperit, absolut întâmplător, romanul "Pânza de păianjen" al Cellei Serghi, scriitoare despre care ştiam foarte puţine lucruri (reţinusem doar un amănunt picant, şi anume că în 1938, când a apărut ediţia princeps, în acelaşi an cu "Enigma Otiliei", G. Călinescu megea în librării, pentru a vedea care din cele două romane se vinde mai bine!).

Am citit romanul pe nerăsuflate, în starea sufletească în care eram şi de care vă povesteam înainte. Vă imaginaţi ce impresionat am fost! Parcă eram şi eu prins în capcanele "pânzei de păianjen". Am hotărât ca, imediat ce mă voi "libera", să îi fac o vizită scriitoarei, pentru a o cunoşte şi personal.

 

Şi totuşi (...) trebuie şi putem să fim fericiţi...
Povestiţi-mi despre prima vizită la Cella Serghi.
În primăvara anului 1976, am vizitat-o pe scriitoare în locuinţa ei din Parcul Cişmigiu, Str. Sf. Constantin nr. 1. În jurnalul meu am consemnat pe larg această vizită. M-a poftit imediat înăuntru, fără să-mi verifice identitatea (încredere neţărmurită în oameni!) şi m-a tratat cu fursecuri şi cafea.

M-a impresionat enorm eleganţa vestimentară, cochetăria şi amabilitatea deosebită a scriitoarei, luxul de amănunte cu care povestea anumite întâmplări din viaţa literară. Pus în evidenţă de lumina ferestrei, pe un perete se afla portretul scriitoarei, făcut de Magdalena Rădulescu.

Gazda mea avea o eleganţă care trebuie să fi fost congenitală. De altfel, mult mai târziu, o prietenă din Constanţa (iată coincidenţele vieţii!) mi-a povestit ceva ce confirmă această impresie: i-a făcut o vizită la Bucureşti, dar nu i-a spus că merge cu soţul, ceea ce a pus-o pe scriitoare într-o situaţie delicată, spunându-i că, dacă ştia că va fi însoţită de un bărbat, s-ar fi îmbrăcat altfel.

Casa era ticsită de tablouri, masa încărcată de cărţi, reviste, scrisori, fotografii. I-am spus cum am citit "Pânza de păianjen", ce impresii mi-a produs. Cred că a uimit-o romantismul meu (aveam totuşi vârsta Dianei Slavu!). Rostind numele lui Camil Petrescu, ochii i s-au luminat, ca la apariţia unei fiinţe dragi. Mi-a povestit apoi lucruri pe care eu nu le ştiam, dar pe care mi le vor confirma lecturile ulterioare ale cărţilor ei: că n-a dorit să devină scriitoare, că era sigură că va muri tânără şi, tocmai de aceea, voia să lase ceva în urma ei.

Am regăsit-o pe Cella Serghi aşa cum mi-am imaginat-o după lectura romanului: duioasă, sentimentală, sinceră (de o "liminară sinceritate", cum ar fi spus Camil Petrescu), generoasă, dispusă să ia din viaţă doar partea ei frumoasă. După câteva ore, mi-am luat rămas bun şi am plecat, cu promisiunea că îi voi citi şi celelalte cărţi şi că îi voi scrie.

Singurul regret era că nu putusem să îi fac o fotografie. Cella Serghi dorea să rămână sub "povara" ei inconfundabilă: tinereţea!

 

Aţi regăsit-o pe Diana Slavu în Cella Serghi?
Având în vedere că toată literatura Cellei Serghi este una autobiografică, evident că se pot face multe similitudini între autoare şi Diana Slavu. În amplul interviu realizat în 1992, i-am pus această întrebare, la care Cella Serghi a precizat:

"Un răspuns foarte exact la întrebarea dvs. a dat Mihail Sebastian, în capitolul «Izvoare şi chei» din «Corespondenţa lui Marcel Proust»: «În fapt, chiar când originea unui personaj de roman este un model de viaţă (lucru ce se întâmplă în cele mai multe cazuri), chiar când punctul de plecare al unei situaţii de roman este real, desfăşurarea lor ulterioară capătă cu totul alte direcţii.

Într-o operă vie, personajele se desprind în mod inevitabil de modelul lor inţial şi dobândesc o personalitate distinctă, o identitate proprie»".

 

Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit
S-a legat între dumneavoastră şi scriitoare o prietenie care a durat ani, perioadă în care aţi purtat o corespondenţă destul de bogată...

Cella Serghi devenise un "membru" al familiei noastre. Soţia mea, Doina Rad, a redactat o monografie dedicată Cellei Serghi. Băieţii noştri, Mihai şi Tudor, care aveau atunci 9, respectiv 5 ani, i-au făcut desene şi i-au compus scrisori. Într-una dintre scrisori, în primii ani postrevoluţionari, când oamenii nu erau preocupaţi de literatură, ci de "griji şi suspinuri", vorba cronicarului, Cella Serghi îmi scria:

"Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit. Altfel cum să-mi explic nostalgia după multe amănunte consumate în «Pânza de păianjen»? Căci ceea ce n-a prevăzut nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au scris despre cărţile mele (Pompiliu Constantinescu, Perpessicius şi toţi ceilalţi) a fost rezistenţa în timp a cărţilor mele (mai ales a «Pânzei» şi a «Mironei»).

Iar eu nu doream decât să scriu o singură carte, numai una şi atât. Ca să rămână ceva în urma mea". Ne scriam tot mai des, scriitoarea aşteptând cu interes mesajele noastre, la care ne răspundea consecvent (cele 12 scrisori, probabil ultimele trimise de Cella Serghi, au fost publicate într-un volum de interviuri din 2005).

Într-un manuscris pe care i l-am cerut pentru revista "Excelsior", Cella Serghi spunea: "Viaţa e foarte grea. Şi totuşi (totuşi, totuşi) trebuie şi putem să fim fericiţi...".

 

În 1992, Cella Serghi avea 85 de ani şi bătrâneţea o şubrezise. Care este povestea ultimului interviu?
I-am trimis 31 de întrebări, pentru a reflecta asupra lor. Îi propusesem (eu şi soţia mea) varianta înregistrării pe bandă magnetică. Eram conştienţi că, la cei 85 de ani, pe care urma să îi împlinească în toamnă, efortul de a răspunde la aceste întrebări ar fi fost un adevărat chin.

Cu toate acestea, la sfârşitul lunii februarie 1992, am avut surpriza de a primi răspunsurile la cele mai multe întrebări adresate, împreună cu o scrisoare, în care prozatoarea spunea: "Eu nu lucrez şi nu ştiu dacă voi ajunge să împlinesc 85 de ani. Abia ţin stiloul în mână şi scrisul meu, care o lua în sus, acum vedeţi că o ia în jos".

Din păcate, această previziune s-a adeverit: scriitoarea a murit la 19 septembrie 1992, cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 85 de ani.

În aprilie 1992, conform unei înţelegeri prealabile, am vizitat-o pe prozatoare la Bucureşti, în vederea completării interviului. Am găsit-o plină de energie, de viaţă, de speranţă, lucidă şi dovedind aceeaşi vioiciune a spiritului ei dintotdeauna. Era bucuroasă de oaspeţi, deşi frigul din casă o supăra foarte tare.

Scriitoarea, încă frumoasă şi extrem de cochetă, părea perfect încadrată în atmosfera cu iz de epocă a apartamentului, înţesat de tablouri, cărţi, mobilă veche, fotografii, amintiri. În ciuda frigului şi a oboselii datorate vârstei, dialogul s-a înfiripat firesc şi repede.

Banda de magnetofon a imortalizat vocea scriitoarei, dar şi ceva din felul ei de a fi. Curând, în septembrie, avea să se "mute în altă galaxie", cum ar fi spus Mircea Eliade.

La 29 mai 1992, în ultima ei scrisoare către noi, Cella Serghi scria: "E inutil să vă întrebaţi şi chiar să regretaţi că nu sunteţi aici. Lucrurile sunt cum sunt. Să staţi la voi acasă, cu copilaşii voştri, şi să fiţi mulţumiţi. Oricum, simpatia voastră, bunele voastre intenţii îmi fac mult bine şi vă mulţumesc.

Ce mai fac prietenii mei, Mihai şi Tudor? Îi iubesc şi nu îi uit. Îi îmbrăţişez pe amândoi şi pe voi. Dacă voi fi în stare să vă mai scriu rânduri". Acestea au fost ultimele rânduri trimise.

 

Începutul ultimei mele cărţi...
Care credeţi că este statutul Cellei Serghi în literatura de azi?
Din păcate, ea a intrat într-un con de umbră, absolut nemeritat. Cele două istorii literare din ultima vreme, ale lui Alex Ştefănescu (2006) şi Nicolae Manolescu (2008), o ignoră pe prozatoare. Am însă suficiente dovezi că acest con de umbră dispare încet-încet.

Şi am să vă dau câteva exemple. Opera ei este folosită în diferite studii de profil, cum ar fi lucrările Lianei Cozea, "Prozatoare ale literaturii române moderne" (1993) sau "Confesiuni ale eului feminin" (2005). Cunosc apoi câteva demersuri critice aparţinând unor tineri cercetători.

 

Succesul Cellei Serghi a fost cu mult mai preţuit de publicul ei, decât de critica literară. A murit într-un nepermis anonimat, iar astăzi amintirea ei nu se bucură nici măcar de o casă memorială...
Trebuie să facem un lucru foarte important! Să vedem unde se află arhiva scriitoarei. Se ştie că o parte din tablourile sale au fost donate Muzeului de Artă din Constanţa. Dar manuscrisele, scrisorile, fotografiile, cărţile cu dedicaţii?

Într-o scrisoare din decembrie 1991, Cella Serghi îmi scria: Vă voi trimite începutul ultimei mele cărţi, pe care nu ştiu dacă o voi termina. Nu cred. Dar... cine ştie...". Într-adevăr, am primit "Cuvântul înainte" al romanului, "Post Scriptum" sau "Singurătate în doi", autoarea nu se fixase definitiv asupra titlului.

Mi-a cerut să-i înapoiez această introducere, iar eu nu am făcut o copie (nu aveam atunci aparate xerox). Unde este acest manuscris? L-am întrebat pe Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care mi-a spus că nu ştie nimic. Am întrebat la Muzeul Literaturii Române - acelaşi lucru. Apartamentul în care locuia este acum ocupat de nişte locatari nu prea vorbăreţi. Una din cercetătoarele care scriu despre Cella Serghi m-a întrebat unde este înmormântată scriitoarea. Nici măcar asta nu ştim.

Citeşte mai multe despre:   cella,   serghi,   cella serghi,   biblioteca pentru toţi,   cellei serghi

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative
Galerie Foto Câteodată, chiar și o singură căsnicie poate fi dificilă. Cum ar putea fi așadar gestionate trei în același timp? „Vă iubesc pe toate diferit, dar în mod egal” nu pare a fi un răspuns foarte mulțumitor....

Cărți care au inspirat filme de succes

Cărți care au inspirat filme de succes
Galerie Foto Micuțele Doamne a fost ecranizat de mai multe ori, de fiecare dată cu atenție pentru detalii și cu un casting extrem de interesant. Însă totul a fost posibil pentru că volumul de la...

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie
Galerie Foto Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret – este titlul filmului original ce va fi difuzat online pe 2 decembrie 2020, ora 19:00 la adresa...

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction
Romanul L'Anomalie, de Hervé Le Tellier, este câștigătorul ediției de anul acesta al celei mai importante distincții literare care se acordă în Franța: Premiul Goncourt.   Acesta este cel de-al...

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu
Galerie Foto O colecție de 12 filme semnate de influentul regizor francez François Truffaut vor fi disponibile, din această toamnă, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro)....

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României
Galerie Foto Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii la premiera lucrării Poema Română pe site-ul www.festivalenescu.ro, pentru celebrarea Zilei Naționale a României. Poema Română a fost...

Festivalul Național de Teatru, la final

Festivalul Național de Teatru, la final
Festivalul Național de Teatru a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil...

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 
Galerie Foto Viața culturală românească era în plină expansiune în anul 1920. Marii scriitori realiști erau deja faimoși: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Camil Petrescu. De asemenea, Lucian Blaga își lua...

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020
Galerie Foto Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, prima din istoria evenimentului organizată într-o formulă hibrid, online și offline, s-a încheiat duminică, pe 29...

Ziua a opta. FNT 30.

Ziua a opta. FNT 30.
Galerie Foto     Programul celei de-a opta zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte nouă evenimente pe două scene...

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională
Galerie Foto Un program alcătuit 100% din adaptări simfonice ale unor piese tradiționale româneşti va putea fi urmărit în direct de Ziua Naţională a României. Alături de muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de...

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate
Galerie Foto Pictorul Ștefan Câlția participă la cea de-a douăzecea ediție a evenimentului caritabil Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. În data de 10 decembrie, în cadrul Galei Brazilor...

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României
Galerie Foto Opera Națională București va transmite online spectacolele „Oedipe” de George Enescu și „O scrisoare pierdută” operă în două acte și un prolog de Dan Dediu, mați, 1 decembrie 2020, cu ocazia Zilei...

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”  difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!
Galerie Foto creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Națională a României, concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, care va fi dif...

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020
Galerie Foto Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evenimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Concerte, expoziții, conferințe...
Serviciul de email marketing furnizat de