x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Post-scriptum la romanul unei vieţi

0
Autor: Carmen Dragomir 15 Apr 2009 - 00:00
Post-scriptum la romanul unei vieţi

"Pentru mine am păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că, dacă ne rămâne o jumătate de ochi, să privim cerul, lumina şi să citim o carte, trebuie să fim fericiţi. Şi are dreptate."

Au fost ultimele cuvinte ale Cellei Serghi, rostite în ultimul interviu pe care l-a acordat, cu câteva luni înainte să moară. Interviul a fost realizat în 1992 de Doina Rad şi Ilie Rad - astăzi cancelar al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Jurnalul Naţional: Domnule Ilie Rad cum a fost întâlnirea dvs. cu romanul "Pânza de păianjen"?
Ilie Rad: În toamna lui 1974, am plecat în armată, ca militar cu termen redus, la o unitate militară din localitatea Corbu, judeţul Constanţa. M-am bucurat că am fost trimis în Dobrogea, fiindcă mergeam pe drumurile "Urumei" lui Zaharia Stancu! Trăiam mai mult în lumea literaturii, decât în viaţa reală!

Aveam 19 ani, mă despărţisem de anii de liceu, dar mai ales de prima dragoste, Mariana C. Sufletul îmi era răvăşit de tristeţe. La o lună am venit în prima permisie şi îmi amintesc şi acum ce senzaţie stranie am trăit vâzând, seara, blocurile cu ferestre luminate din Constanţa. Mă gândeam câtă fericire există după acele perdele şi cât de trist sunt eu.

După câteva luni de armată, am devenit bibliotecarul unităţii militare, unde am descoperit, absolut întâmplător, romanul "Pânza de păianjen" al Cellei Serghi, scriitoare despre care ştiam foarte puţine lucruri (reţinusem doar un amănunt picant, şi anume că în 1938, când a apărut ediţia princeps, în acelaşi an cu "Enigma Otiliei", G. Călinescu megea în librării, pentru a vedea care din cele două romane se vinde mai bine!).

Am citit romanul pe nerăsuflate, în starea sufletească în care eram şi de care vă povesteam înainte. Vă imaginaţi ce impresionat am fost! Parcă eram şi eu prins în capcanele "pânzei de păianjen". Am hotărât ca, imediat ce mă voi "libera", să îi fac o vizită scriitoarei, pentru a o cunoşte şi personal.

 

Şi totuşi (...) trebuie şi putem să fim fericiţi...
Povestiţi-mi despre prima vizită la Cella Serghi.
În primăvara anului 1976, am vizitat-o pe scriitoare în locuinţa ei din Parcul Cişmigiu, Str. Sf. Constantin nr. 1. În jurnalul meu am consemnat pe larg această vizită. M-a poftit imediat înăuntru, fără să-mi verifice identitatea (încredere neţărmurită în oameni!) şi m-a tratat cu fursecuri şi cafea.

M-a impresionat enorm eleganţa vestimentară, cochetăria şi amabilitatea deosebită a scriitoarei, luxul de amănunte cu care povestea anumite întâmplări din viaţa literară. Pus în evidenţă de lumina ferestrei, pe un perete se afla portretul scriitoarei, făcut de Magdalena Rădulescu.

Gazda mea avea o eleganţă care trebuie să fi fost congenitală. De altfel, mult mai târziu, o prietenă din Constanţa (iată coincidenţele vieţii!) mi-a povestit ceva ce confirmă această impresie: i-a făcut o vizită la Bucureşti, dar nu i-a spus că merge cu soţul, ceea ce a pus-o pe scriitoare într-o situaţie delicată, spunându-i că, dacă ştia că va fi însoţită de un bărbat, s-ar fi îmbrăcat altfel.

Casa era ticsită de tablouri, masa încărcată de cărţi, reviste, scrisori, fotografii. I-am spus cum am citit "Pânza de păianjen", ce impresii mi-a produs. Cred că a uimit-o romantismul meu (aveam totuşi vârsta Dianei Slavu!). Rostind numele lui Camil Petrescu, ochii i s-au luminat, ca la apariţia unei fiinţe dragi. Mi-a povestit apoi lucruri pe care eu nu le ştiam, dar pe care mi le vor confirma lecturile ulterioare ale cărţilor ei: că n-a dorit să devină scriitoare, că era sigură că va muri tânără şi, tocmai de aceea, voia să lase ceva în urma ei.

Am regăsit-o pe Cella Serghi aşa cum mi-am imaginat-o după lectura romanului: duioasă, sentimentală, sinceră (de o "liminară sinceritate", cum ar fi spus Camil Petrescu), generoasă, dispusă să ia din viaţă doar partea ei frumoasă. După câteva ore, mi-am luat rămas bun şi am plecat, cu promisiunea că îi voi citi şi celelalte cărţi şi că îi voi scrie.

Singurul regret era că nu putusem să îi fac o fotografie. Cella Serghi dorea să rămână sub "povara" ei inconfundabilă: tinereţea!

 

Aţi regăsit-o pe Diana Slavu în Cella Serghi?
Având în vedere că toată literatura Cellei Serghi este una autobiografică, evident că se pot face multe similitudini între autoare şi Diana Slavu. În amplul interviu realizat în 1992, i-am pus această întrebare, la care Cella Serghi a precizat:

"Un răspuns foarte exact la întrebarea dvs. a dat Mihail Sebastian, în capitolul «Izvoare şi chei» din «Corespondenţa lui Marcel Proust»: «În fapt, chiar când originea unui personaj de roman este un model de viaţă (lucru ce se întâmplă în cele mai multe cazuri), chiar când punctul de plecare al unei situaţii de roman este real, desfăşurarea lor ulterioară capătă cu totul alte direcţii.

Într-o operă vie, personajele se desprind în mod inevitabil de modelul lor inţial şi dobândesc o personalitate distinctă, o identitate proprie»".

 

Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit
S-a legat între dumneavoastră şi scriitoare o prietenie care a durat ani, perioadă în care aţi purtat o corespondenţă destul de bogată...

Cella Serghi devenise un "membru" al familiei noastre. Soţia mea, Doina Rad, a redactat o monografie dedicată Cellei Serghi. Băieţii noştri, Mihai şi Tudor, care aveau atunci 9, respectiv 5 ani, i-au făcut desene şi i-au compus scrisori. Într-una dintre scrisori, în primii ani postrevoluţionari, când oamenii nu erau preocupaţi de literatură, ci de "griji şi suspinuri", vorba cronicarului, Cella Serghi îmi scria:

"Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit. Altfel cum să-mi explic nostalgia după multe amănunte consumate în «Pânza de păianjen»? Căci ceea ce n-a prevăzut nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au scris despre cărţile mele (Pompiliu Constantinescu, Perpessicius şi toţi ceilalţi) a fost rezistenţa în timp a cărţilor mele (mai ales a «Pânzei» şi a «Mironei»).

Iar eu nu doream decât să scriu o singură carte, numai una şi atât. Ca să rămână ceva în urma mea". Ne scriam tot mai des, scriitoarea aşteptând cu interes mesajele noastre, la care ne răspundea consecvent (cele 12 scrisori, probabil ultimele trimise de Cella Serghi, au fost publicate într-un volum de interviuri din 2005).

Într-un manuscris pe care i l-am cerut pentru revista "Excelsior", Cella Serghi spunea: "Viaţa e foarte grea. Şi totuşi (totuşi, totuşi) trebuie şi putem să fim fericiţi...".

 

În 1992, Cella Serghi avea 85 de ani şi bătrâneţea o şubrezise. Care este povestea ultimului interviu?
I-am trimis 31 de întrebări, pentru a reflecta asupra lor. Îi propusesem (eu şi soţia mea) varianta înregistrării pe bandă magnetică. Eram conştienţi că, la cei 85 de ani, pe care urma să îi împlinească în toamnă, efortul de a răspunde la aceste întrebări ar fi fost un adevărat chin.

Cu toate acestea, la sfârşitul lunii februarie 1992, am avut surpriza de a primi răspunsurile la cele mai multe întrebări adresate, împreună cu o scrisoare, în care prozatoarea spunea: "Eu nu lucrez şi nu ştiu dacă voi ajunge să împlinesc 85 de ani. Abia ţin stiloul în mână şi scrisul meu, care o lua în sus, acum vedeţi că o ia în jos".

Din păcate, această previziune s-a adeverit: scriitoarea a murit la 19 septembrie 1992, cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 85 de ani.

În aprilie 1992, conform unei înţelegeri prealabile, am vizitat-o pe prozatoare la Bucureşti, în vederea completării interviului. Am găsit-o plină de energie, de viaţă, de speranţă, lucidă şi dovedind aceeaşi vioiciune a spiritului ei dintotdeauna. Era bucuroasă de oaspeţi, deşi frigul din casă o supăra foarte tare.

Scriitoarea, încă frumoasă şi extrem de cochetă, părea perfect încadrată în atmosfera cu iz de epocă a apartamentului, înţesat de tablouri, cărţi, mobilă veche, fotografii, amintiri. În ciuda frigului şi a oboselii datorate vârstei, dialogul s-a înfiripat firesc şi repede.

Banda de magnetofon a imortalizat vocea scriitoarei, dar şi ceva din felul ei de a fi. Curând, în septembrie, avea să se "mute în altă galaxie", cum ar fi spus Mircea Eliade.

La 29 mai 1992, în ultima ei scrisoare către noi, Cella Serghi scria: "E inutil să vă întrebaţi şi chiar să regretaţi că nu sunteţi aici. Lucrurile sunt cum sunt. Să staţi la voi acasă, cu copilaşii voştri, şi să fiţi mulţumiţi. Oricum, simpatia voastră, bunele voastre intenţii îmi fac mult bine şi vă mulţumesc.

Ce mai fac prietenii mei, Mihai şi Tudor? Îi iubesc şi nu îi uit. Îi îmbrăţişez pe amândoi şi pe voi. Dacă voi fi în stare să vă mai scriu rânduri". Acestea au fost ultimele rânduri trimise.

 

Începutul ultimei mele cărţi...
Care credeţi că este statutul Cellei Serghi în literatura de azi?
Din păcate, ea a intrat într-un con de umbră, absolut nemeritat. Cele două istorii literare din ultima vreme, ale lui Alex Ştefănescu (2006) şi Nicolae Manolescu (2008), o ignoră pe prozatoare. Am însă suficiente dovezi că acest con de umbră dispare încet-încet.

Şi am să vă dau câteva exemple. Opera ei este folosită în diferite studii de profil, cum ar fi lucrările Lianei Cozea, "Prozatoare ale literaturii române moderne" (1993) sau "Confesiuni ale eului feminin" (2005). Cunosc apoi câteva demersuri critice aparţinând unor tineri cercetători.

 

Succesul Cellei Serghi a fost cu mult mai preţuit de publicul ei, decât de critica literară. A murit într-un nepermis anonimat, iar astăzi amintirea ei nu se bucură nici măcar de o casă memorială...
Trebuie să facem un lucru foarte important! Să vedem unde se află arhiva scriitoarei. Se ştie că o parte din tablourile sale au fost donate Muzeului de Artă din Constanţa. Dar manuscrisele, scrisorile, fotografiile, cărţile cu dedicaţii?

Într-o scrisoare din decembrie 1991, Cella Serghi îmi scria: Vă voi trimite începutul ultimei mele cărţi, pe care nu ştiu dacă o voi termina. Nu cred. Dar... cine ştie...". Într-adevăr, am primit "Cuvântul înainte" al romanului, "Post Scriptum" sau "Singurătate în doi", autoarea nu se fixase definitiv asupra titlului.

Mi-a cerut să-i înapoiez această introducere, iar eu nu am făcut o copie (nu aveam atunci aparate xerox). Unde este acest manuscris? L-am întrebat pe Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care mi-a spus că nu ştie nimic. Am întrebat la Muzeul Literaturii Române - acelaşi lucru. Apartamentul în care locuia este acum ocupat de nişte locatari nu prea vorbăreţi. Una din cercetătoarele care scriu despre Cella Serghi m-a întrebat unde este înmormântată scriitoarea. Nici măcar asta nu ştim.

Citeşte mai multe despre:   cella,   serghi,   cella serghi,   biblioteca pentru toţi,   cellei serghi

 



Mai multe titluri din categorie

Actorul Andrei Chifu a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut

Actorul Andrei Chifu a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut
Galerie Foto Tânărul actor Andrei Chifu de la Teatrul Național din Timișoara a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut pentru rolul principal Eu din spectacolul Casa de pe graniţă de Sławomir...

Trupa NoStress a lansat „Electrika”, primul single din carieră

Trupa NoStress a lansat „Electrika”, primul single din  carieră
NoStress, o trupă cu o experiență de peste 7 ani în zona muzicii de cover, își propune să cucerească publicul cu prima lor piesa proprie. ‘Electrika’ este numele primului lor single și este o piesă pop...

Kunsthalle Bega prezintă: SENSUL SCULPTURII

Kunsthalle Bega prezintă: SENSUL SCULPTURII
Galerie Foto O pisică uriașă, care își bea tacticoasă cafeaua la 5 metri deasupra solului. O siluetă umană prizonieră într-un grilaj din fier, contopire a spațiului încăperii cu spațiul exterior. La înălțime...

Teatru în TVR: Noua generație pe scena din grădina Televiziunii Române

Teatru în TVR: Noua generație pe scena din grădina Televiziunii Române
Galerie Foto Luni, 21 septembrie, la ora 20.30, stagiunea Teatru în TVR aduce o premieră mult aşteptată. Pe scena din grădina TVR vin absolvenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L....

Școala de vară la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița (Iași) s-a încheiat. Povestea conacului continuă

Școala de vară la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița (Iași) s-a încheiat. Povestea conacului continuă
Galerie Foto Institutul Naţional al Patrimoniului şi Ministerul Culturii au organizat între 24 august şi 5 septembrie 2020, la Cepleniţa, judeţul Iaşi, o primă Şcoală de vară dedicată cercetării patrimoniului arheologic...

Ce șanse are România să ia un Oscar? American Independent Film Festival continuă cu un weekend intens cu filme pentru toate gusturile

Ce șanse are România să ia un Oscar?  American Independent Film Festival continuă cu un weekend intens cu filme pentru toate gusturile
Galerie Foto Miercuri seara în cadrul American Independent Film Festival a avut loc discuția cu Ryan Werner, expert în promovarea filmelor în campaniile pentru premiile Golden Globes și Oscar. Ryan Werner a lucrat, printre...

Astăzi aflăm premiile GALEI UNITER 2020!

Astăzi aflăm premiile GALEI UNITER 2020!
Galerie Foto Gala Premiilor UNITER va avea loc în 21 septembrie 2020 la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, din Craiova.     O Gală a Premiilor UNITER în Craiova înseamnă o triplă sărbătoare: 30...

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc
În seara asta, 35 de filme românești îi așteaptă pe cinefili în 12 locații din București și Cluj-Napoca, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, care se întâmplă pentru al 11-lea an. Regizorii Dan Chișu,...

Galerie FOTO iMapp Bucharest 2020. Proiecții video pe fațadele unor clădiri din inima orașului

Galerie FOTO iMapp Bucharest 2020. Proiecții video pe fațadele unor clădiri din inima orașului
Galerie Foto Pentru a marca celebrarea celor 561 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, Primăria Capitalei, prin creart, propune publicului proiectul special „Bucharest – One Heart. One Story.”, care va...

Peste 300 de chitariști la un festival în Sibiu

Peste 300 de chitariști la un festival în Sibiu
Peste 300 de chitariști din toată țara participă sâmbătă în Piața Habermann din Sibiu la un festival în care se cântă 20 de piese folk și rock care au făcut istorie. Organizatorii Sibiu Guitar Meeting...

„Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”. O nouă expoziție la MNAR

„Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”.  O nouă expoziție la MNAR
Galerie Foto Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă expoziție temporară, dedicată artistului Constantin Daniel Rosenthal, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea celui care ne-a dăruit lucrările emblematice...

Invitație la lectură 

Invitație la lectură 
Galerie Foto     Valul uman. Cum şi-au modelat oamenii lumea, de Paul Morland. Editura Trei Valul uman. Cum şi-au modelat oamenii lumea, de Paul Morland Recent apărut la Editura Trei, volumul Valul uman. Cum...

Ce urmează în FEST-FDR

Ce urmează în FEST-FDR
Galerie Foto FEST-FDR – S.O.S 2020 își continuă drumul. Dacă primele două spectacole ale festivalului, Jurnal de România al Teatrului Național din București și Totul e bine când se termină, al Companiei Reactor de...

Romanian Design Week participă la London Design Festival cu șapte proiecte care abordează SCHIMBAREA

Romanian Design Week participă la London Design Festival cu șapte proiecte care abordează SCHIMBAREA
Galerie Foto Romanian Design Week prezintă online la London Design Festival, sub tema Schimbare/Change, o serie de proiecte de design conceptual semnate de tineri designeri emergenți, ale căror practici se concentrează pe...

Muzeul Municipiului București se vizitează gratuit în acest weekend

Muzeul Municipiului București se vizitează gratuit în acest weekend
Galerie Foto Muzeul Municipiului București oferă, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, intrare liberă la toate expozițiile deschise în muzeele din componența sa. Accesul va fi gratuit sâmbătă - 19 septembrie și duminică...
Serviciul de email marketing furnizat de