x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Puţină psihologie

Puţină psihologie

16 Mai 2010   •   00:00

Editura Trei (colecţia "Psihologie practică") vine pe piaţă cu două titluri noi: "Ascultă-mă ca să te ascult" şi "Cum să ne educăm copiii".



O persoană vorbeşte, cealaltă ascultă. Este atât de simplu, încât ni se pare de la sine înţeles. Din păcate, majoritatea ne consi­derăm nişte ascultători mai buni decât suntem. De ce atunci când vorbim cu membrii familiei, cu par­tenerii, colegii sau prietenii nu reuşim să stabilim o legătură? În ce fel se opun reacţiile emoţionale comunicării autentice? Această carte bine gândită, amuzantă şi empatică a ajutat deja peste 100.000 de cititori să depăşească anumite conflicte şi să îşi transforme relaţiile personale şi profesionale. Expe­ri­mentatul terapeut Mike Nichols oferă exemple vii, tehnici uşor de învăţat şi exerciţii practice ce ne pot ajuta să devenim ascultători mai buni - şi să ne facem auziţi şi înţeleşi chiar şi în situaţiile dificile. Cam aceasta ar fi esenţa volumului "Ascultă-mă ca să te ascult. Capacitatea de ascultare poate îmbunătăţi relaţiile noastre".

"Cum să ne educăm copiii" este al doilea volum propus. Orice părinte ştie cât de dificil este să îmbini iubirea şi respectul pentru copil cu autoritatea. Exagerarea într-un sens sau altul produce perturbări în comportamentul copilului. Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, demonstrează că în lumea contemporană balanţa a înclinat prea mult în favoarea iubirii şi toleranţei faţă de copil, pierzându-se din vedere importanţa autorităţii. De aceea, prima urgenţă în educaţie este tocmai reabilitarea autorităţii, ceea ce presupune recurgerea la interdicţii şi frustrări.

×