Revoluţie la Operetă!

• Jurnalul Naţional: Sunteţi pregătit pentru inaugurarea de duminică seara?

• De ce a durat atât de mult reconstruirea sălii ? Pentru că Sala Studio nu a fost distrusă în întregime.

• Demersurile pentru reconstruirea Sălii Omnia, viitorul sediu al Teatrului de Operetă, în ce stadiu se află?

• Şi asta în condiţiile în care a fost destul de contestată decizia dumneavoastră de a introduce musicalul în repertoriu?

• La cât s-a ridicat bugetul pentru renovarea Sălii Studio ?

• Bugetul pentru refacerea Sălii Omnia a fost aprobat?

• Cu ce spectacole ne surprindeţi în această stagiune ?

• De data aceasta veţi folosi,în acest ultim spectacol, solişti angajaţi ai Teatrului de Operetă?  

Exact. Nu credeam că o să întâmple, dar am devenit un pic ermetic. Aş vrea să folosesc pe cât se poate resursele pe care le avem. Anul trecut am invitat foarte mulţi oameni din afara teatrului, am avut o mare deschidere către colaboratori. Aveam cam 100 de contracte de colaborare pe lună, ceea ce însemană foarte mult. La ora actuală mai folosim o parte dintre acei colaboratori, unii dintre ei vor deveni colaboratori permanenţi. Vrem cât mai mulţi oameni fildelizaţi, care să se perfecţioneze pe acest gen. Spectacolul pe care l-am scos în acest an şi jumătate, în care nu am folosit nici un colaborator a fost "Contesa Mariţa”. Totul a fost realizat cu resurse proprii, cu excepţia costumelor şi a decorului, unde nu vreau să avem angajaţi, pentru că eu cred că la fiecare spectacol trebuie să existe un scenograf proaspăt, pe care să şi-l aleagă regizorul. Regizorul, costumierul trebuie să fie liberi, chemaţi pe proiect ca să poată inventa pe acel proiect, nu să facă ce deja ştie. În rest, resursele au fost totalmente ale teatrului. Acelaşi lucru îl intenţionez cu "Liliacul”, dar şi cu restul spectacolelor.

• Ce puteţi să ne spuneţi despre bugetul acordat anul acesta teatrului pentru proiecte artistice?

Este un pic mai complicat în ceea ce priveşte acest buget. Pentru că noi primim un buget la începutul anului, care se upgradează prin rectificările bugetare. Dar de câte ori am avut nevoie de bani s-au găsit, ori de câte ori am avut o fundamentare. Pentru că e la fel de adevărat că nici noi nu am cerut bani doar aşa, pentru că vrem. Am venit cu nişte proiecte. Mai avem mult până când vom ajunge, regizoral vorbind, să beneficiem de tot ceea ce o scenă modernă presupune. Un exemplu este Teatrul Naţional de Operetă din Budapesta, care are o scenă modulară, computerizată, în aşa fel încât apeşi pe buton şi se ridică, face stânga, coboară, face dreapta. Îţi construieşte decoruri, pur şi simplu, în timp ce tu stai şi te uiţi. Plus că au tot felul de lumini inteligente, cu senzori, care se aprind atunci când apare intepretul pe scenă. Sunt lucruri pe care începem să le implementăm şi noi, încetul cu încetul. Şi dacă peste toate astea te prezinţi şi cu o muzică de calitate, care să se audă bine, şi mai vii şi cu efecte scenice, normal că publicul, care are ca şi concurenţă televiziunea, va alege spectacolul live. Nu mai poţi să vii la ora actuală în faţa cortinei cu unul care îţi cântă frumos şi atât. Nu la Operetă. Asta se întâmplă la Operă. Opereta este un gen mai permisiv decât opera, mai uşor în sensul de mai facil ca şi percepţie, nu ca interpretare, pentru că din punct de vedere al interpretării artistul de operetă e mai complex. Are zona de cântat şi de interpretare actoricească, iar la nivel de glas sunt unele arii de operetă cel puţin la fel de grele ca cele de operă. Dacă spectatorul vede aici toate acestea, imagine, dans, muzică, are o altă percepţie asupra spectacolului . Spre asta încercăm să ne îndreptăm la ora actuală. Nu e simplu, dar dacă reuşim să facem noi şcoală cu noi, dacă reuşim să punem pe picioare aceste clase de musical, şi dacă vom reuşi să aducem pe scenă şi concerte, în aşa fel încât orchestra să reînceapă să-şi aducă aminte ce înseamnă un concert simfonic, nu să fie doar orchestră de acompaniament, nu că ar fi puţin lucru, vom obţine rezultatele pe care le dorim.

• Publicul este atras în acest moment de spectacolele în care apar nume foarte cunoscute, în special din zona divertismentului. Un exemplu este Loredana...

Am folosit oameni în spectacole, cum este cazul Loredanei, care îmbină divertismentul şi cu calităţile. Nu vom coborî ştacheta doar de dragul divertismentului. Nu vom lua în spectacole oameni cunoscuţi doar ca să atragă publicul. Eu cred că numele mari pot apărea în special la realizatori. Beatrice Rancea, Alexandru Tocilescu, care va monta şi el în stagiunea următoare, e foarte cunoscut, Horaţiu Mălăele, Răzvan Mazilu. Iar în ceea ce-i priveşte pe interpreţi, intenţia noastră este aceea de a forma vedete şi din interiorul teatrului. De exeplu, Alfredo Pascu este un extraordinar tenor, care arată bine, e tânăr, are un fan club de fete… Omul ăsta poate fi promovat ca o vedetă. La fel ca mulţi alţii, foarte cunoscuţi în teatru, cum e Daniela Vlădescu. Avem în acest sens un proiect pe care îl vom pune în practică, prin care vom face recitaluri dedicate lor. E important ca imaginea Operetei să se compună din mai multe imagini ale celor care lucrează aici. Şi să fie privită cu mai multă relaxare. Pentru că multă lume crede că aici e vorba de ceva scorţos. Nu e deloc aşa. Nu e ţinută obligatorie, important este să te simţi bine. Bine, asta nu înseamnă că trebuie să vii în şlapi, din respect faţă de cei de pe scenă, care sunt îmbrăcaţi în costume realizate de Doina Levinţa, dar şi din respect faţă de tine. Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, fac parte dintre acele nume care erau foarte cunoscute în perioada când televiziunea era apropiată de acest gen. Acum nu mai este şi înţeleg şi de ce.  Nemaiavând acest mijloc de promovare prin multele emisiuni despre operetă de pe TVR 1, între anii 1980-1990, promovarea se face acum prin spectacole, prin promovarea în presă. La ora actuală nu mai cred în montări prăfuite, credem în ultimele producţii şi în valoarea oamenilor. Mai puţin în producţiile de acum 100 de ani. Cel puţin eu nu mai cred şi nici consiliul artistic al teatrului începe să nu mai creadă în acest lucru.

• S-a tot vorbit despre faptul că sunteţi un director foarte tânăr, la 33 de ani. Aţi avut de luptat pentru a dovedi că tinereţea nu este un defect ?

Da. Probabil pentru că se interpretează cum că dacă eşti tânăr nu ai experienţă şi ai tendinţa să te repezi. E adevărat. Nu am experienţă în operetă, dar pot să spun că am experienţă ca şi manager, şi în acelaşi timp am experienţă ca şi regizor de teatru. Şi îmi ajunge o astfel de experienţă ca să pot să construiesc alături de cei de aici o nouă Operetă. În acelaşi timp, tinereţea e o calitate în ceea ce priveşte puterea de muncă şi dorinţa de a face ceva pentru ceilalţi, ambiţia de a demonstra că poţi. Lucru care la 80 de ani nu te mai interesează atât de tare. Ai demonstrat până atunci. Fiind tânăr poţi pune în practică tot ceea ce gândeşti despre lume. Am depăşit foarte repede momentul în care a trebuit să conving că nu sunt prea tânăr ca să fac toate aceste lucruri. Şi asta pentru că deşi sunt tânăr, sunt motivat şi am capacitatea de convingere, pe multiple planuri, destul de bine pusă la punct. La ora actuală pot să spun că sunt puţini acei cu care nu mă înţeleg în cadrul acestei instituţii. De ceilalţi am scăpat, iar cei de care nu am reuşit să scap, sau măcar de mentalitatea lor, sunt în curs. Vom găsi modalitatea să ne despărţim amiabil. Nu sunt de părere că cineva trebuie să facă obligat ceva ce nu crede. Apoi, eu nu sunt angajat al Operetei ci al Ministerului Culturii, în urma unui proiect de management pe care l-am câştigat, al unui concurs pe care l-am dat cu o comisie, unde am spus că am de făcut o serie de lucruri. Eu nu fac decât să citesc ce am promis atunci şi să pun în practică pe cei cinci ani pe care îi am la dispoziţie. Au fost oameni care mi-au spus că eu sunt angajat al Operetei. Greşit, contractual meu de muncă este cu Ministerul Culturii. Teatrul Naţional de Operetă este instrumentul prin care ministerul spune ceva despre acest gen unic în România. Şi vreau să spun că suntem privilegiaţi, pentru că în ultima vreme am fost în Ungaria, Rusia şi Ucraina, şi am văzut modalităţile de finanţare ale acelor instituţii. Sunt mult mai prost finanţate decât în România. Spre exemplu, Opereta din Ucraina, deosebit de performată şi prin faptul că ei au o tradiţie în acest sens, este finanţată numai la nivel de întreţinere de către minister. În rest se autofinanţează. Din biletele vândute, din sponsorizări. E adevărat că la ei funcţionează mult mai bine legea sponsorizării. Motivează mult mai mult sponsorii. La nivel de finanţare noi suntem cei privilegiaţi, deocamdată. Statul român încă finanţează cultura în proporţie de 100%. Noi avem o singură obligaţie. Să cheltuim aceşti bani cu folos şi să profităm de această situaţie, pentru că sunt convins, în câţiva ani nu se va mai întâmpla aşa ceva.

• Înţeleg că anul acesta va fi unul al schimbărilor majore în Teatrul de Operetă. Şi al proiectelor de anvergură…

Vreau să vă vorbesc despre doua proiecte artistice şi un proiect managerial. Unul din ele este centrat pe pianul Bosendorfer pe care l-am cumparat recent. Un adevarat Rolls-Royce al pianelor de concert. Culmea e că nici măcar nu a costat extrem de mult, este sub un Steinway, care se găsesc pe toate drumurile, însă e primul pian Beosendorfer cumpărat de o instituţie publică din România. Am avut parte de o reducere substanţială de la unicul importator din România. Cu mult sub 100.000 de euro, adică 70.000 de euro. E un pian foarte special, în jurul căruia vrem să dezvoltăm un proiect internaţional care presupune aducerea în Sala Operetei a unui solist şi a unui pianist din Europa. Lunar sau la două luni. Artişti care vor veni din Rusia, Ucraina, Ungaria. Începem oarecum să derulăm proiectul acum, odată cu concertul de duminică, la deschidere. Horia Mihail, pianist, va concerta pentru prima dată pe acest pian, acompaniat de o vioară Stradivarius, în interpretarea lui Alexandru Tomescu.

Un alt proiect se referă la o primă ediţie a unui festival internaţional de operetă şi musical care se va numi "Viaţa e frumoasă”, şi care va avea prima ediţie în iunie. E un demers halucinant, pentru că un spectacol de operetă presupune o distribuţie minimă de 130 de oameni, ceea ce înseamană că numai dacă aduci şase spectacole te trezeşti cu aproape 1.000 de oameni în Bucureşti, într-o zonă pe care nici măcar nu am programat-o. Noi acum ne-am trezit că vom face acest lucru. Lucrurile au fost demarate de mine încă de anul trecut când am facut turnee prin lume şi mi-am ales nişte parteneri. Dar decizia de a face acest festival am luat-o abia acum, pentru că acum sunt sigur că o să avem scena. Vor fi participanţi de la Teatrul Naţional de Operetă din Budapesta, din Kiev, de la primul teatru din Rusia(din Iaroslav), din Bulgaria, dar şi din Suedia, cu care vom face şi o coproducţie. Asta pe lângă o serie de alte evenimente pe care le vom pregăti.

Un al treilea proiect se referă şi la posibilităţile de peste câţiva ani, când va trebui să găsim şi alte modalităţi prin care să ne finanţăm. Vom face un bord de conducere al Teatrului de Operetă, peste directorul general şi consiliul de administraţie, format din oameni de afaceri sau oameni foarte implicaţi social, un bord onorific cu care mă voi consulta în ceea ce priveşte proiectele majore, care pot veni cu idei, cu finanţări, credite, relaţii. În Ungaria funcţionează povestea asta, la Viena la fel. Probabil că vor fi cam cinci persoane.

Şi toate astea pentru că statul român nu va mai putea la un moment dat să finanţeze integral instituţiile culturale.

• Cum aveţi de gând să atrageţi şi publicul foarte tânăr la Operetă ?

Avem în plan piesa "Dragostea celor trei portocale”, în regia lui Cristian Pepino, dar şi amenajarea unui spaţiu în parteneriat cu radioul pentru copii Itsy Bitsy. Un spaţiu special destinat celor mici, în aşa fel încât părinţii care merg la spectacol să-şi lase copilul într-un spaţiu unde poate învăţa să cânte două note, să danseze. De asemenea, am început o serie de proiecte sociale cu un liceu din Bucureşti, unde vom cânta pentru tineri, le vom explica ce este opera. Suntem angrenaţi într-o mulţime de proiecte şi nu vom renunţa la nici unul. Însă ai nevoie de resursa umană cu ajutorul căreia să dezvolţi toate aceste proiecte. Şi este foarte greu să găseşti oameni buni care să facă acest lucru, în condiţiile în care salariile sunt destul de mici. Nu vin oameni foarte bine pregătiţi să lucreze în teatru. Cei care vin sunt nişte nebuni, care din amabilitate vin aici, din pasiune. Dar sunt rari. Nu vin mulţi să muncească pentru câteva sute de euro. Nu cred că cel mai mare salariu din Operă depăşeşte 1.000 de euro, care este al directorului general. Cu toate sporurile inculse. Dar m-am implicat pentru că îmi place să fac acest lucru.

• Care este în prezent media de vârstă a angajaţilor Operei?

Anul trecut am renunţat la serviciile celor care depăşeau vârsta pensionării. O singură persoană, care are vârsta de 87 de ani, mai este angajată în acest moment. E vorba de Tiberiu Simionescu, omul care a înfiinţat Opereta, o emblemă a teatrului. El este stindardul. Restul angajaţilor au sub 65 de ani, iar în ultima vreme am adus foarte mulţi tineri. Media cred că ar coborî pe la 40 de ani. Interesant este că şi publicul nostru major, actual, tot în jurul acestei vârste se învârte.   
   

Redeschiderea Teatrului de Operetă se va produce, duminică, printr-un spectacol inedit - "Bal la prinţul Orlovschi", spectacol în două acte,    prilej cu care îşi vor da concursul artişti precum Bianca Ionescu, Alfredo Pascu, Doina Scripcaru, Ştefan Popov, Florin Budnaru, Daniela Vlădescu, Silvia Şohterus, Gabriela Daha, Cătălin Petrescu, Crina Zancu, Daniel Eufrosin, Raluca Ciocă, Orest Pâslaru. Evenimentul de lansare a sălii Operetei are şi doi invitaţi de onoare: pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu. Tomescu va susţine un recital la vioara Stradivarius, în timp ce Horia Mihail va performa la pianul Bosendorfer.