Să ne cunoaştem scriitorii: Liviu Ioan Stoiciu

Precursor impozant al optzeciş­tilor, Liviu Ioan Stoiciu aduce, în reliefurile decise, deseori aspre ale scriiturii sale o sinteză originală a câtorva moduri lirice, care-l dife­renţiază de numita grupare.

O sinteză originală

Precursor impozant al optzeciş­tilor, Liviu Ioan Stoiciu aduce, în reliefurile decise, deseori aspre ale scriiturii sale o sinteză originală a câtorva moduri lirice, care-l dife­renţiază de numita grupare. Astfel, spre deosebire de optzecişti, poetul nu se pliază doar pe prezent având o perspectivă temporală mai largă, o rotire calm-ironică (uneori compensat-patetică) a privirii, aşa cum face un om de la ţară, ajuns pe o culme de deal. Citadinismul său, de contemporan al lui Virgil Mazilescu sau Mircea Cărtărescu, se completează cu o simţire veche, rustică şi elegiacă, al cărei fir poate fi urmărit până la depeizarea unor Şt. O. Iosif sau Octavian Goga. Dincolo de limbajul modern-goliardic, de rezervaţie metropolitană, al colegilor săi de generaţie, se percep în versurile sale rupturile tectonice nu numai ale unor vârste, ci şi ale unor epoci, invocările recurente ale “strămoşilor‘‘. Rostirea e gravă ori şugubăţ răsucită înspre perspectiva organică a ruralului. Grijile îngheţate de mâine ţâşnesc ca izvoarele în văi, sufletul are un urcuş, caii soarelui bat din picioare iar autorul se duce să-i deshame, un bileţel este legat cu o aţă roşie împotriva deochiului ş.a.m.d. Durităţile reprezentării specifică o mentalitate străbună, o manieră circumspectă, retractilă, “econo­mică‘‘ de-a măsura existenţa. Inadaptată prin sine, fiinţa se arată inadaptată şi prin mecanismul ancestral ce-l cuprinde. În centrul producţiei lui Liviu Ioan Stoiciu se află, cu toate acestea, prezentul refuzat. Dar refuzul nu se produce în felul dezabuzării urbane, al aroganţei molatice, al suprasaturaţiei optzeciştilor, persiflatoare dină­un­trul mediului, ci în numele unei concepţii tradiţionale, situate în exterior. Plastic, are loc o aplicare a tiparului originar peste imaginea actualităţii. O confruntare elementară, al cărei convenţionalism e ocolit de cele mai multe ori prin verva amară a poetului, prin croiala sa verbală, de o topică seacă, densă. Ai impresia că prin vaporizarea apei a rămas un prundiş de pietre. Imaginile famelice se îmbină cu cele ale unui grotesc imemorial, ale unui carnaval zoomorf căruia însă nu i se dă frâu liber, fiind mereu oprit de o frângere a propoziţiei ce semnifică frâna lucidă, incredulitatea, o umoare pururi bănuitoare, la îmbinarea conştiinţei arhaice cu cea modernă. Monstruozităţile morale, derivând din alienarea indivizilor terorizaţi şi îndoctrinaţi cu de-a sila, răspund, simbolic, în monstruozităţi fizice, pe care poe­tul le aproximează astfel: “aici, unde/ oamenii au câte o limbă la fiecare deget şi/ tigrii ling mâna celui ce/ îi biciuie …‘‘ (Patagonia ).Viziunea acestui poet are în­drăzneala de-a fi una fără happy end. Însoţindu-şi versurile cu o campanie publicistică acerbă, total neconvenţională, ce vizează asanarea moravurilor vieţii lite­rare, Liviu Stoiciu e una din cele mai importante personalităţi ale poe­ziei noastre contemporane.

CV

Născut în 1950, scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a fost un recunoscut contestatar al dictaturii comuniste. După 1990 (venit de la Focşani la Bucureşti): redactor (şef şi ad­junct) la revistele Uniunii Scriitorilor Contrapunct şi Viaţa Românească. Debut editorial cu versuri (La fanion, Premiul Uniunii Scriitorilor). Alte volume de versuri: “Inima de raze‘‘, “Când memoria va reveni‘‘, “Poeme aristocrate‘‘ (Premiul Uniu­nii Scriitorilor), “Singu­ră­ta­tea colectivă‘‘ (Premiul “Mihai Eminescu‘‘ al Academiei Româ­ne şi Premiul Uniunii Scriitori­lor din Moldova), “La plecare, pam-param-pam / adjudu vechi.‘‘ “Cantonul 248‘‘ (antologie). A publicat, de asemenea, trei volume de pu­bli­cis­tică, unul de tea­tru (Premiul USR în 2005) şi patru romane.