x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Salonul Artiştilor Româno-Americani,  ediţia întâi “House of Mirrors”  

Salonul Artiştilor Româno-Americani,  ediţia întâi “House of Mirrors”  

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Oct 2022   •   12:30
Salonul Artiştilor Româno-Americani,  ediţia întâi “House of Mirrors”  

Expoziţie de grup: Ioanida Costache, Noche Crist, Megan Dominescu, Serban Ionescu, Saul Steinberg (cărţi) Curator: Adriana Blidaru  14 octombrie – 16 decembrie 2022 Vernisaj: Vineri, 14 octombrie | 6-8 PM

Prima ediţie a Salonului artiştilor româno-americani”  se deschide cu expoziţia “House of Mirrors

Toamna 2022 aduce, la Institutul Cultural Român din New York, deschiderea unui nou program permanent, cu frecvență anuală: ”Salonul artiştilor româno-americani”. Programul se înscrie în bogata tradiţie internațională a saloanelor de artă, fiind menit să asigure o platformă specială de promovare a creațiilor artiștilor români din diaspora americană, dintre care unii nu se bucură încă de recunoaşterea meritată. Expoziția inaugurală, “House of Mirrors”, curatoriată de Adriana Blidaru, va fi vernisată în data de 14 octombrie, la Galeria „Brâncuşi” a ICR New York. 

Conceptul expoziţional se bazează pe simbolistica unei atracții populare, des întâlnită în târguri și parcurile de distracție. Astfel, „Casa oglinzilor” se constituie ca un labirint în care participanții sunt invitați să pătrundă: oglinzile reprezintă căi, dar și obstacole, generând reflexii uneori înfricoșătoare, alteori pline de umor.

Lucrările prezentate poartă semnătura a cinci artiști româno-americani, Ioanida Costache, Noche Crist, Megan Dominescu, Șerban Ionescu și Saul Steinberg (cărţi), și explorează modalitățile prin care se construiește identitatea, privită prin prisma conceptelor de naționalitate, cultură, istorie și memorie personală.

Deși proveniți din generații diferite, cei cinci artiști intră în relație unul cu celălalt datorită interesului comun față de felul în care identitatea este construită, deformată şi remodelată, creațiile instituind, în conjuncție, un spațiu deopotrivă senzorial și virtual unde narațiunile subconștientului și fragmentele memoriei compun împreună un scenariu oniric.

„Salonul artiștilor româno-americani” va fi găzduit de Galeria „Brâncuşi” a ICR New York, deschisă la finalul anului 2021, şi face parte din strategia generală a Institutului de a introduce acest spaţiu expoziţional în circuitul galeriilor new-yorkeze, transformându-l într-un reper al valorii creaţiei artiştilor români pe scena artelor din Statele Unite ale Americii. 

Expoziţia este realizată cu sprijinul: R & Company, Gallery 2112, şi The Saul Steinberg Foundation.   

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

***

 

Despre artişti

Ioanida Costache (n. 1989, România) este o violonistă și artistă video originară din Milwakee, Oregon, unde părinții săi s-au stabilit după emigrarea din România. Ioanida a obținut un doctorat în etno-muzicologie la Universitatea Stanford (2021) și a făcut studii de  muzicologie și interpretare la vioară la Amherst College. În prezent, este bursieră postdoctorală în științe umaniste la Universitatea din Pennsylvania. Cercetările ei explorează problemele rasei și etniei, construcției identitare, memoriei culturale și traumei istorice, la intersecția cu tradițiile muzicale/orale rrome. În scurtmetrajul documentar intitulat “Light Upon” (2014), propune un portret al primului ei profesor de vioară, Nicu Ciotoi, abordând problemele identității și patrimoniului cultural transmis prin intermediul muzicii.

 

Noche Crist (n. 1909, România – m. 2004, SUA), una dintre figurile legendare ale scenei artistice din Washington, a fost o artistă autodidactă de origine română, cunoscută pentru picturile sale acrilice pe panouri din lemn și sculpturile modelate din rășină. A ajuns în capitala americană în anul 1947 și a devenit unul dintre co-fondatorii “Gallery 10”. Multe dintre lucrările sale trimit la viața anterioară din România, amintind de copilăria petrecută pe moșia familiei de lângă București, dar conținând și scene onirice în care trupurile femeilor, adesea cu capete de animale, apar ca nişte creaturi mitice dintr-o cosmologie personală. În 1995, Washington Project for the Arts i-a organizat o retrospectivă a 50 de ani de creație, iar în 2008 o altă retrospectivă a operei sale a fost prezentată la Katzen Arts Center. Lucrările lui Crist se regăsesc în multiple colecții internaționale, inclusiv cea a Muzeului de Artă din Craiova. Artista este reprezentată de Galeria 2112 din Washington, D.C. 

 

Megan Dominescu (n. 1997, Olanda) este o artistă vizuală româno-americană care trăiește și lucrează în București. A absolvit Departamentul de Pictură a Universității Naționale de Arte în 2018. Născută în Olanda din părinți români și americani, Megan a crescut în Washington, D.C., dar a decis ulterior să se mute în România. Diferențele culturale reprezintă o puternică inspirație în practica sa artistică. Folosind umorul ca armă, creațiile ei se concentrează pe observarea și documentarea absurdului, punând în lumină contrastele culturale și celebrând bizarul. Artista este membră a spațiului de artă multidisciplinar MOXA20 din București și este una dintre jumătățile duo-ului de DJ Miss Clitoral, şi este reprezentată de Galeria „Anca Poterşu” din Bucureşti. 

 

Ṣerban Ionescu (n. 1984, România) a crescut în New York, iar în prezent se împarte între New York și Bruxelles. Opera sa cuprinde de la sculptură, pictură și design, până la arhitectură. Creațiile sale, caracterizate prin liniile originale rezultate dintr-o îndelungată practică a desenului, utilizarea vibrantă a culorii și o preferință marcată pentru gestualitatea actului artistic, sunt bazate pe un permanent joc intuitiv al formelor și dimensiunilor. Artistul avut o serie de expoziții personale în New York, la R & Company și Larrie, iar în Europa a debutat cu o expoziție la Anvers, Belgia, la

Everyday Gallery. Este licenţiat în arhitectură la Institutul Pratt, iar în perioada 2010-2016 a predat la Școala de Arhitectură a Institutului Politehnic Rensselaer. Lucrările sale au apărut în The New York Times, Dwell, Wallpaper, Apartamento, Elle Decor și Architectural Digest.

 

Saul Steinberg (n. 1914, România – m. 1999, SUA) a fost un artist și ilustrator american de origine română, renumit pentru copertele și desenele publicate în The New Yorker timp de aproape șase decenii. A fost apreciat deopotrivă pentru desene și pentru picturile, imprimeurile, colajele și sculpturile pe care le-a expus la nivel internațional în importante galerii și muzee. Steinberg a studiat sociologia și psihologia la Universitatea din București și arhitectura la Milano. S-a întâlnit prima oară cu antisemitismul în școala elementară, în ciuda faptului că jumătate dintre elevii școlii erau evrei. Cu aceleași prejudecăți s-a confruntat şi în anii de liceu, unde a urmat cursuri de franceză, germană, latină și greacă. La Universitatea din București, unde s-a înscris în 1932, antisemitismul era și mai răspândit. Din acest motiv a decis să părăsească România, stabilindu-se în cele din urmă, în 1942, în New York City, unde a lucrat ca artist independent, desenator și ilustrator. Subiectele lui Steinberg au variat de la capricios, la satiric și filozofic. Nu a făcut nicio distincție între arta înaltă și arta populară, pe care le-a combinat liber într-o operă extrem de diversă stilistic, dar consecventă în profunzime și în ce privește imaginația vizuală. O serie de muzee și alte instituții de artă dețin lucrări semnate de Saul Steinberg, incluse în fondurile a peste optzeci de colecții publice. După moartea sa, a fost înființată,  în conformitate cu voința artistului, Fundația Saul Steinberg.

Despre curatoarea expoziției

Adriana Blidaru (n. 1989, România) este redactor-fondator și curator al platformei online Living

Content (New York) și a lucrat anterior cu Residency Unlimited, Swiss Institute, Rutgers University, Hessel Museum, Wendy’s Subway, ICP, Judd Foundation și P!, precum și cu alte instituții și galerii internaționale. Este, de asemenea, curatoarea expozițiilor “Fire Sermon” (PUBLIC, Londra), “Cassandra Complex” (basis e.V., Frankfurt) și “Unconditional Lover” (afterhours, Paris), deschise publicului chiar în această perioadă. Contribuie în mod regulat la Cura Magazine și a mai semnat texte, printre altele, în Flash Art, Kaleidoscope, Brooklyn Rail și Revista Arta.

Despre Galeria „Brâncuşi” a ICR New York

Galeria „Brâncuşi” a fost inaugurată în 17 septembrie 2021, la capătul unui amplu program de renovare și reamenajare a sediului ICR New York, situat în inima Manhattan-ului. Galeria urmărește promovarea artiștilor români și româno-americani, constituind o platformă, unică pe scena artistică a metropolei new-yorkeze, de expresie a creativității vizuale românești. 

×