Sufletul rusesc, obsesia literară a lui Gib Mihăescu

Un roman unic, o capodoperă a literaturii române, un roman de aventură care te poartă în lumea sublimă a idealului feminin; poate... nemuritor, poate... rece. Un roman care "vorbeşte" despre iubire. Aşa cum este ea în general... uneori interzisă, alteori obsesivă, uneori misterioasă, alteori delirantă.

Iubirea, una dintre cele mai vaste teme ale literaturii universale şi întotdeauna o temă care scrie sensul vieţii... Alături de "Braţul Andromedei", "Femeia de ciocolată", "Zilele şi nopţile unui student întârziat" sau "Donna Alba", "Rusoaica" rămâne capo­dopera lui Gib Mihăescu.

Despre parfumul interbelic al romanului "Rusoaica", ne vorbeşte criticul literar Paul Cernat, lector doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.


● Jurnalul Naţional: Când s-a produs prima dumneavoastră "întâlnire" cu opera lui Gib Mihăescu?
● Paul Cernat: La intrarea în adolescenţă, în anii '80, când am descoperit în colecţia BpT culegerea de nuvele "La Grandiflora". Am rămas atunci uşor buimăcit de dramatismul obsesiilor erotice din ele. Pe urmă am citit, captivat, în colecţia "Romanul de dragoste" "Donna Alba". Restul lecturilor din Gib Mihăescu a urmat după 1990. Asupra unora dintre cărţi revin şi astăzi.


CIUDĂŢENII SIMPATICE
● Cum se vorbea în epoca anilor 1920-1930 despre omul Gib Mihăescu? (ce scriau contemporanii despre omul Gib Mihaescu?)
● Gib Mihăescu a fost un prozator foarte apreciat de public şi stimat de critici, indiferent de orientarea lor. A fost unul dintre întemeietorii revistei neotradiţionaliste Gîndirea, dar a fost comentat cu obiectivitate şi, în general, favorabil inclusiv de critica modernistă a vremii. Era privit şi ca un om bun, generos şi dezinteresat, iar sfârşitul său prematur (la doar 41 de ani) şi trist, de tuberculoză, undeva într-o clinică a Poliţiei din Bucureşti, a fost deplâns de toată lumea. Mihail Sebastian, de pildă, a scris un necrolog mişcător. Avea şi unele ciudăţenii simpatice - spre exemplu, îşi construise la Drăgăşani un observator astronomic de uz personal, era pasionat de astronomie... Era preocupat, apoi, de problematica morală şi religioasă în situaţii-limită, de criză şi în general făcea figură de idealist intratabil. Proza lui conţine destul de puţin din biografia exterioară a autorului şi foarte mult din biografia sa interioară.


● Gib Mihăescu pare că urmăreşte idealul feminin în romanul "Rusoaica"... ce asemănări şi ce diferenţe sunt între "Alta" lui Camil Petrescu ("Act veneţian")  şi "Rusoaica" lui Gib Mihăescu?
● Comparaţia mi se pare interesantă, mărturi­sesc că nu mă gândisem până acum la ea.
Într-adevăr, există unele asemănări surprin­ză­toare între situaţiile erotice în care se află Alta din "Act veneţian" şi cele în care se află Valia în "Rusoaica". Dar ele funcţionează, aş spune, mai ales la nivel de schemă a relaţiilor de cuplu. Alta face un gest extrem, de care nici Valia, nici Niculina nu par capabile. Iar Valia întruchipează o fantasmă erotică masculină foarte... rusească, de neîntâlnit la Camil.       


● Ce reprezintă Gib Mihăescu pentru literatura română interbelică? Cum este receptat autorul de critică literară contemporană?
● Cred că Gib Mihăescu e, în registrul lui, unic într-un fel în literatura noastră interbelică. Nu e un inovator în materie de tehnică narativă, ci un bun scriitor al obsesionalului, îndeosebi al obsesiei erotice care destabilizează psihic şi moral. Opera sa este destul de inegală, dar, du­pă părerea mea, parţial subevaluată, mai ales nuvelistica. "Rusoaica" - incontestabil capodo­pera lui Gib - dar şi "Donna Alba" s-au bucurat în schimb şi de succes, şi de elogii meritate din partea criticii. "Braţul Andromedei", "Femeia de ciocolată", "Zilele şi nopţile unui student întârziat" şi "Semnele lui Dănuţ" sunt reuşite parţiale, rămânând totuşi interesante ca în­cer­cări. Din nefericire, în ultimele decenii, scrii­to­rul pare să fi intrat într-un con de umbră al cri­ticii, deşi succesul său de public pare să fi ră­mas constant. Culmea, despre "Rusoaica" s-a scris înainte de 1990 fără ca romanul să fi fost reeditat (motivele se ştiu: în definitiv, totul se petrece pe graniţa cu Rusia bolşevică, nu-i aşa?). În "Istoria critică", Nicolae Manolescu ve­de în Gib Mihăescu un bun romancier popular, dar un nuvelist trivial, ceea ce mi se pare discu­ta­bil. Totuşi, de la o vreme există destule sem­ne că interesul comentatorilor începe să se revitalizeze.    


● Respectând perceptele "rasa, mediul şi mo­men­tul" (H. Taine), ce aveţi să-i "reproşaţi" lui Gib Mihăescu ca scriitor (din perspectiva critică)?
● Faptul că nu reuşeşte să ţină hăţurile şi să-şi controleze întotdeauna suficient de bine patetismul şi efuziunile, eşuând câteodată într-un registru cam melodramatic. Când reuşeşte însă, rezultatele sunt notabile. În plus, s-ar putea ca unele "defecte" să apară, în ochii multor cititori, drept nişte calităţi.


● Romanele lui Gib Mihăescu au  influenţe ruseşti, criticii vorbind despre "dostoievskianism"...
● Da, dar influenţele ruseşti (Dostoievski, Leonid Andreev) sunt mai degrabă de suprafaţă. Lui Gib îi lipseşte complexitatea marilor ruşi, iar personajele sale sunt cam unilaterale, centrate de regulă pe drama erotică, dublată sau nu de aceea a parvenirii. Din fericire, acest scriitor are o individualitate suficient de marcată pentru a nu fi considerat un epigon dostoievskian. În definitiv, câţi dintre "proustienii" noştri interbelici au fost cu adevărat "proustieni"? Interesant mi se pare că, pentru Gib Mihăescu, "sufletul rusesc" a constituit o obsesie literară, întrucâtva bovarică.
În privinţa asta, scriitorul se aseamănă cu eroul său Ragaiac din "Rusoaica".    


NEVOIA DE IDEALIZARE...
● Pompiliu Constantinescu nota în Vremea: "Gib I. Mihăescu scrie un roman pe care l-am numi al situaţiilor fundamentale. În «Madame Bovary» nu se zugrăveşte o femeie, ci femeia în general. «Rusoaica» e un fel de Madame Bovary al virilităţii, întrucât în Ragaiac sunt întrupate aspiraţiile oricărui bărbat, fără vreun accident mai deosebit"...
● Da, aşa e. Observaţii similare au făcut şi alţi critici, în frunte cu George Călinescu, care preia în Istoria... sa formula cu pricina... Gib Mihăescu este, prin excelenţă, un prozator al bovarismului masculin. Toate scrierile lui o dovedesc, uneori cu asupra de măsură. Puţini dintre prozatorii români dintre cele două războaie au mers atât de departe cu nevoia (eşuată) de idealizare a femeii...  


● Ce regăsim astăzi, în "lumea personajelor" anilor 2009, din «Rusoaica» lui Gib Mi­hă­es­cu? Câte "Rusoaice" există în România de astăzi?
● Nu ştiu câte "Rusoaice" mai găsim azi... Feminitatea idealizată nu se mai poartă. Trăim vremuri pragmatice, americanizate... Asta nu înseamnă că nevoia de idealizare ar fi dispărut. Cred, mai degrabă, că s-a ascuns şi abia aşteaptă să iasă la suprafaţă.


O "RUSOAICĂ" ADULMECATĂ
Gib Mihăescu. După cum din "Golanii" nu se pu­tea prevedea "Ion", cu toate că şi într-înşii se găsea în germene talentul robust al lui Rebreanu, tot aşa nici din "La Grandiflora" nu se pu­tea prevedea "Rusoaica" sau "Donna Alba", cu toată prezenţa elementelor pre­zumptive ale talentului lui Gib Mihăescu. Cele spuse în Is­to­ria literaturii române contemporane (1927) despre primul lui volum rămân deci, în esen­ţă, neschimbate. Destoinicia de a crea obsesii, stări sufleteşti morbide, remarcată din pri­me­le încercări ale scriitorului, se transformaseră repede în manieră... Temperamentul scrii­to­ru­lui s-a realizat complet de-abia în "Rusoaica" (1933), în care unii critici au văzut o capodope­ră. Valoarea romanului nu stă însă atât în ex­pre­sie, în episoade, în tehnică, ci în ideea uni­că ce o însufleţeşte şi ni se transmite sub for­ma unei sugestii. Nu ne interesează, aşadar, peripeţiile locotenentului Ragaiac, nesfârşita desfăşurare de scene erotice, într-o masă in­for­mă de fapte, pe care nu le poate reglementa obişnuita lipsă de simţ critic şi estetic al scri­itorului, lipsa de stil şi de stilizare; nu ne in­teresează ceea ce face Ragaiac, ci febra vi­ne­lor lui, obsesia tipului de femeie ireală, de "ru­soai­că" scoasă din lectură sau din visări, pe care ne-o transmite, căci în fiecare din noi stă ascunsă "o rusoaică" adulmecată fără succes în toate tipurile femeilor întâlnite.
Eugen Lo­vi­nescu, Istoria Literaturii Române Contemporane, volumul al III-lea