Peste 400 de monede de colecție, între care primele monede românești moderne ori cea mai rară monedă din aur vor fi scoase la licitație în cadrul evenimentului „Din tată în fiu”, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark, joi, 28 octombrie, ora 19:00, pe platforma online Artmark Live.
Una dintre «vedetele» licitației este moneda din aur de 100 de lei, bătută în 1940 de Carol al II-lea, care are prețul de pornire de 12.000 de euro (un lot asemănător a fost adjudecat pentru 34.000 de dolari, la începutul anului 2021, la casa de licitații americană Heritage World Coin Auctions).
O altă raritate mondială prezentă în licitație este un exemplar al monedei aniversare emise în 2006 de Banca Națională a României în doar 35 de exemplare. La ora actuală nu este cunoscută în lume o altă piesă monetară bătută într-un tiraj mai mic. Rara monedă românească, expertizată și gradată de evaluatorul american NGC (Numismatic Guaranty Corporation), este din aur și are o valoare nominală de 50 de lei. Piesa, care celebrează 140 de ani de la înființarea Academiei Române, are un preț de pornire în licitație de 10.000 de euro.
Alta dintre cele mai mari rarităţi din numismatica românească este moneda din aur de 20 de lei, bătută în 1870. Piesa, creată în doar 5.000 de exemplare pentru circulație, este prima monedă pe care apare chipul domnitorului Carol I, viitor Rege al României. În epocă, această monedă a iscat un imens scandal politic și diplomatic, având în vedere că domnitorul era intitulat Rege (ceea ce devine abia din 1881), mai ales Poarta Otomană supărându-se pentru încălcarea Legii monetare din 1867, care prevedea, dată fiind suzeranitatea turcească a României, ca pe monede să nu se bată chipul domnitorului. După apariția acestei piese, monetăria și-a sistat activitatea în România, mutându-se la Bruxelles, până după Războiul de Independență. Prețul de pornire pentru această monedă de aur rară este de 9.000 de euro (un lot asemănător a fost adjudecat în 2016 pentru 15.000 de dolari, într-o licitație a casei americane Stack's Bowers Galleries & Ponterio).
Întreaga colecția de monede este expusă la Palatul Cesianu-Racoviță și poate fi vizitată în regim gratuit până joi, 28 octombrie, în intervalul orar 10:00-20:00.
Reamintim că acum o lună, în septembrie, în deschiderea noului sezon al pieței românești de artă, Casa de Licitații A10 by Artmark a scos la vânzare o importantă colecție de numismatică, compusă din 133 de monede vechi românești, care a fost adjudecată pentru prețul total de 200.000 de euro.