x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Totdeauna am crezut în jocul destinului"

0
04 Iul 2009 - 00:00
/Muzeul Literaturii Române
Vezi galeria foto

La începutul lui 1992, Ilie Rad şi soţia sa, Doina Rad, realizau ultimul interviu cu Cella Serghi.



5020-95952-ilie_radcopy.jpgJurnalul Naţional: Stimată Doamnă Cella Serghi, rostul acestui interviu luat în anul când dvs. împliniţi frumoasa vârstă de 85 de ani este de a contribui la o cunoaştere cât mai exactă a operei şi activităţii dvs. literare.Vă propun să începem cu debutul. Cât de timpuriu s-a manifestat vocaţia dvs. pentru literatură?

Cella Serghi: Mi s-a mai pus această întrebare şi, pentru că totdeauna am răspuns cu sinceritate, am să mă repet spunându-vă că nu am avut, în copilărie sau adolescenţă, tentaţia scrisului, deşi în liceu eram cea mai bună elevă la română. De fiecare dată aşteptam nesigură şi cu sufletul la gură rezultatul tezei. Îmi amintesc că, odată, profesorul meu, Garabet, a început cu nota 9. Nu eram eu! A coborât la 8. Nici acum... La 7... începeam să fiu neliniştită... Nota 6... acelaşi lucru. Apoi scoate o teză cu nota 10 şi mi-o dă: "E primul 10 din cariera mea! - îmi spune. Nici mie nu  mi-aş pune 10. Eu n-am talent, pe când această teză e scrisă cu talent". Dar o notă nu înseamnă mare lucru. Cunoaşteţi cazurile unor scriitori care au fost "corigenţi" la limba română, ca elevi, ceea ce nu i-a împiedicat să ajungă mari scriitori.

Mai târziu, profesorul meu a fost foarte dezamăgit, când m-a întâlnit la tribunal: "De ce nu te-ai înscris la Litere? Aveai talent". Singurul talent de care nu mă îndoiam că-l am era în arta dramatică. Visul meu, în vremea aceea şi mult după, a fost să fac teatru...

Un simplu vis

De ce a rămas un simplu vis?

În afara multor motive care m-au împiedicat să devin actriţă, cred că cel mai puternic e acela că sunt foarte emotivă: la şcoală parcă îmi sărea inima din piept când eram ascultată. Aş fi avut o viaţă de infern. De altfel, nu mă simt deloc neîmplinită. Sunt foarte mulţumită că am scris. Când am văzut "Pânza de păianjen" în vitrinele librăriilor m-am vindecat de teatru.

Începuturile dvs. literare stau sub semnul lui Camil Petrescu şi al gazetăriei...

Într-adevăr, întâlnirea mea cu inegalabilul Camil a fost crucială din mai multe puncte de vedere. În privinţa scrisului, el m-a îndemnat să pun pe hârtie bogăţia de idei şi sentimente pe care le aveam, să nu mă risipesc în conversaţii mondene. Am mai spus-o. Luam masa zilnic cu el şi cu Mihail Sebastian.

Îmi plăcea să le povestesc mici întâmplări, mai ales din tribunal sau din copilăria mea. Şi probabil că aveam haz. Nici nu-mi dădeam seama că prietenul Camil mă asculta ca un scriitor. Pe vremea aceea nici nu eram foarte conştientă de valoarea lui Camil ca om de litere. La început m-a deconcertat insistenţa lui în încercarea de a mă determina să scriu şi eu. Mi-a repetat atât de mult "scrie, nu mai vorbi, vorbeşte mai puţin şi scrie mai mult", încât am început să scriu un reportaj, "Week-end în Bucegi, toamna", care a fost publicat în Gazeta  lui Ion Pas. A avut succes. L-am scris şi pe al doilea, care se numea "Meci de fotbal". A avut şi mai mare succes.

Vroiam sa mor tânără


Ce factori au grăbit debutul dvs. ca romancieră, cu "Pânza de păianjen", în 1938?

Şi despre aceste lucruri am mai vorbit. Moartea tatălui meu a fost un moment important, care m-a făcut să-i înţeleg zbaterile în "pânza de păianjen" a vieţii. Am fost atât de marcată încât am hotărât să scriu o carte, o singură carte, ca o singură viaţă, a mea. Să las ceva în urmă. Pe atunci eram foarte sigură că voi muri la 30 de ani.

"Voiam"  să mor tânără, deşi nu mă consideram tânără la 30 de ani. De ce, nu e important. Era şi o modă atunci: se sinucideau tinerii, aşa, ca proştii, fără vreun motiv clar. Dar, mă gândeam, cum să plec "de tot" fără să las în urmă copilăria, marea, care a fost prima mea dragoste, tot ce am păstrat la opt-nouă ani în suflet, când am fugit din Constanţa? Paradoxal, ideea morţii, obsesia ei era un stimulent pentru viaţă şi pentru creaţie.

A mai fost apoi şi o iubire nemărturisită, din adolescenţă, pe care am întâlnit-o cam tot atunci... Nu de mult am primit de la acel "Alex" o scrisoare. I-am răspuns mulţumindu-i pentru inconsecvenţele lui din tinereţe, pentru mizeriile pe care mi le-a făcut şi fără de care, poate, n-aş fi scris "Pânza de păianjen".

Vorbeaţi despre copilărie, mare şi iubire ca dimensiuni fundamentale ale creaţiei dvs. Alături de acestea ar putea sta "războiul" şi "singurătatea". "Pânza de păianjen" n-ar putea fi citit ca roman al singurătăţii?


Sigur, aceste motive literare sunt destul de frecvente în romanele mele, dar "Pânza"... nu cred că este romanul unei mari singurătăţi. E romanul vieţii mele, aşa cum a fost, cu eşecurile ei, care mi-au folosit totuşi, fără de care n-aş fi scris. Romanul s-ar fi putut numi foarte bine "În căutarea fericirii".

Acest roman de debut al dvs. a avut un mare succes la public şi la critica literară. Din 1938, când l-aţi publicat pentru prima oară, au mai apărut nu mai puţin de opt ediţii, epuizate în cel mai scurt timp, ceea ce constituie un adevărat record...

În privinţa succesului la critică literară al debutului meu ca romancieră ar trebui făcute câteva precizări. Eu făceam parte din cercul lui Camil Petrescu, iar el avea destui duşmani. Apoi, relaţia mea cu lumea scriitorilor era foarte restrânsă. Nu-i cunoşteam culisele, care, de altfel, nici nu mă interesau. Iar faptul că debutul mi-a fost girat de trei mari scriitori (Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian) m-a ajutat, evident, foarte mult, dar mi-a produs şi enorme neajunsuri, căci stârnisem invidii şi orgolii. Toţi duşmanii acestor importanţi scriitori au tăbărât pe cartea mea, astfel că, în prima recenzie ce mi-a fost făcută (în Timpul) nu s-a spus un cuvânt despre roman, în schimb, pe trei coloane s-a vorbit cu venin despre manşeta cu care apăruse cartea şi pe care scria: "Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian au recomandat editurii acest roman". S-a afirmat că acesta este un mod josnic de a face editura reclamă, erau puşi la zidul infamiei scriitorii care se pretau la aşa ceva etc. Ulterior însă, da, romanul s-a bucurat de aprecieri dintre cele mai bune, valoarea romanului fiind judicios motivată de personalităţi critice precum E. Lovinescu, M. Sebastian, Felix Aderca, P. Constantinescu, Perpessicius, ca să mă refer numai la vechea generaţie de critici literari.

E de mirare că din această enumerare lipseşte numele lui G. Călinescu, unul dintre marii critici ai momentului. După câte ştiu, el nu numai că nu a comentat romanul "Pânza de păianjen", dar nici măcar nu l-a amintit în monumentala sa "Istorie...", apărută în 1941. Cum se explică "tăcerea" aceasta ciudată a criticului?

Coincidenţe şi idiosincrasii

Explicaţiile ar fi mai multe. În 1938, când mi-a apărut romanul, eu nu auzisem de Călinescu. Vi se pare ciudat? Eu cred că este oarecum firesc, dacă ţinem cont de faptul că, deşi citeam enorm, trăiam departe de viaţa literară. În plus, Călinescu se găsea atunci la Iaşi, unde trebuia să fie numit profesor universitar. Era un mare orgolios şi n-a putut să-mi ierte că nu i-am trimis cartea cu dedicaţie. Dar cum să i-o trimit dacă nici nu ştiam că există?! Mai târziu am aflat că el avea obiceiul să meargă la librăria "Alcalay" şi să urmărească zilnic câte exemplare se vând din cartea lui (tocmai îi apăruse "Enigma Otiliei") şi câte din cartea mea, care, credea el, îi făcea concurenţă. Ştiu că G. Călinescu procedase la fel şi cu câţiva ani înainte, urmărind vânzarea cărţii unei scriitoare care semna "De la Socola". Se pare că era convins că succesul de librărie, la public, certifica valoarea unei cărţi. În 1938, critica s-a ocupat mai mult de "Pânza de păianjen" decât de "Enigma Otiliei". D.I. Suchianu, de pildă, îmi spunea pe atunci că G. Călinescu s-a supărat pe el, pentru că în "Le Moment" - unde Suchianu colabora cu regularitate - a scris aşa de mult despre mine, şi nu despre el. "Dar, zic, ai scris şi despre el!" Zice: "Da, dar mi-a spus: «De ce ai scris mai întâi despre Cella Serghi şi pe urmă despre mine?!»".

Această "idiosincrasie" a criticului faţă de mine a continuat şi după apariţia "Istoriei"... sale. În 1946 a apărut ediţia a II-a a romanului meu la Editura Fundaţiilor Regale, condusă de Al. Rosetti (care ţinea foarte mult la mine) în colecţia "Romanul românesc", alături de "Patul lui Procust", "Enigma Otiliei" şi alte romane de prestigiu. Această nouă "întâlnire" a noastră, în cadrul aceleiaşi colecţii, l-a deranjat pe Călinescu, mai ales că, se pare, lui Rosetti nu i-a plăcut prea mult romanul lui, fiind, în schimb, entuziasmat de "Pânza de păianjen".

În fine, să vă mai spun că, după război, prin 1950-1951, un număr de vreo 50 de scriitori şi gazetari, oameni de cultură şi academicieni au făcut o excursie în Deltă (despre care povesteşte undeva şi Profira Sadoveanu). Printre ei am avut norocul să mă număr şi eu. La masă am fost aşezată vizavi de Călinescu. La un moment dat a venit vorba despre femeile-scriitoare, Călinescu arătându-se vehement împotriva acestora. El susţinea că singurul rol pe care femeia îl poate avea este acela de a-l inspira pe bărbat şi de a-i purta de grijă. Eu, o "feministă" convinsă (de la vârsta de 5 ani eram o mare "feministă"!), l-am contrazis invocând câteva figuri de femei celebre. Marie Curie n-ar fi ajuns o mare personalitate doar "inspirându-l" pe Pierre Curie. În literatură existau surorile Brontë, Selma Lagerlöf, George Eliot şi atâtea alte scriitoare de valoare. Vreau să spun că nu ştiam că oponentul meu era tocmai Călinescu. Dar, probabil, tot aşa aş fi vorbit şi dacă ştiam.

Cam acestea, cred, au fost motivele pentru care Călinescu nu a scris despre mine şi consider că n-a fost deloc "fair-play" din partea lui. Este de înţeles, atunci, de ce n-a amintit "Pânza"... nici măcar la bibliografie în "Istoria"... lui. Asta nu înseamnă că nu-l consider un mare critic şi că nu regret faptul că nu m-a băgat în seamă.

Despre geneza romanului  "Pânza de păianjen", despre climatul literar în care a apărut aţi vorbit pe larg în lucrarea de factură memorialistică, "Pe firul de păianjen al memoriei". Dacă vreţi acum să reveniţi numai asupra metaforei din titlu...


Am explicat deja detaliat sensul acestei metafore într-un interviu din 1971. Trebuie să ştiţi că, iniţial, voiam să numesc romanul "Diana Slavu", pentru că îmi plăceau romanele având ca titlu nume proprii. Însă, la editură, mi s-a spus că există deja un roman "Diana", aparţinându-i lui E. Lovinescu. I-am pus un titlu provizoriu, "Coincidenţe", care nu mi s-a părut cel mai potrivit, deşi eu întotdeauna am crezut în jocul destinului, al coincidenţelor. Până la urmă am optat pentru cel cunoscut, cu care a şi fost publicat în 1938, părându-mi-se că el reflecta cel mai bine zbaterea eroinei mele în "pânza de păianjen" socială şi afectivă.

De fapt, întreaga structură a romanului se construieşte, cum bine remarca Ov. S. Crohmălniceanu, după "un instinct exact al jocului determinărilor şi al ţesuturilor aproape invizibile, dar dese şi precise", ca ale unei pânze de păianjen. Ideea pare valabilă şi la "Mirona", cea de-a doua cartea a dvs., apărută iniţial sub titlul "Cad zidurile" în 1950. De la "Pânza de păianjen" la "Mirona" se poate constata o evoluţie remarcabilă, sub aspect compoziţional, stilistic etc. După părerea mea, "Mirona" este cel mai bun roman al dvs...

Da, sunt întru totul de acord, deşi îmi iubesc în egală măsură cărţile. Dar "Mirona" a însemnat trezirea conştiinţei scriitorului din mine, pe care-l refuzasem până atunci. V-am mai spus că am scris "Pânza"... fără să doresc să devin scriitoare. Şi acelaşi sentiment îl aveam chiar şi în ziua când, plimbându-mă pe Strada Câmpineanu cu Camil, l-am întâlnit pe Lovinescu. Cei doi erau pe atunci într-o mare dispută (Camil scrisese acel virulent pamflet critic, intitulat "Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabile" ).

De ani mulţi doream eu să ajung la  "Sburătorul" lui Lovinescu, însă, din cauza prieteniei mele cu Camil, nu mai puteam spera aşa ceva. Atunci pe stradă nu s-au putut evita, aşa că s-au făcut prezentările de rigoare.

Aflând că eu am scris "Pânza de păianjen", Lovinescu s-a mirat că sunt aşa tânără (deşi aveam 30 de ani, nu-i păream, niciodată nu mi-am "trădat" adevărata vârstă). Îmi spune Lovinescu: "D-ta ai scris "Pânza"...?! Ştii că am cumpărat cartea de trei ori ca s-o pot dărui, căci mie nu-mi place să împrumut cărţi?" şi continuă: "Nu ţi s-a spus la «Alcalay», la librărie că te aştept la cenaclu?". Eu nu mai ştiu ce am răspuns, dar, după ce ne-am despărţit, Camil m-a luat de mână, m-a invitat în prima cofetărie care ne-a ieşit în cale (lucru foarte rar la Camil, care avea obiceiul să meargă doar la "Capşa" sau la "Nestor") şi mi-a spus: "Şezi! Te-am adus aici, pentru că nu vreau să uiţi niciodată că Lovinescu ţi-a spus că ai talent şi că eşti scriitoare. E un moment pe care nu trebuie să-l uiţi, fiindcă de la Maiorescu şi până la Lovinescu n-a existat un critic mai important.

Tu ştii că atunci când la cenaclul lui vine vreun ministru care scrie, dar fără talent, Lovinescu nici nu se uită la el şi-i dă un scaun, acolo. Dacă însă vine un tânăr sărac, dar care adusese un manuscris interesant, Lovinescu îl aşază lângă el şi-l recomandă la toată lumea. Ăsta e Lovinescu, aşa că te sfătuiesc să te duci la el, la cenaclu!". Aşa era şi Camil, care ştia să treacă peste cauzele polemicilor, fără să nege valoarea opozanţilor săi.


va urma

Luni 6 iulie, citiţi continuarea ultimului intreviu pe care l-a acordat Cellia Serghi.

Citeşte mai multe despre:   cartea,   scris,   romanul,   pănză,   calinescu,   paianjen,   lovinescu,   camil,   biblioteca pentru toţi

 



Mai multe titluri din categorie

Teatru cu Maia Morgenstern și documentar despre Constantin I. Karadja, de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului, la ICR Stockholm

Teatru cu Maia Morgenstern și documentar despre Constantin I. Karadja, de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului, la ICR Stockholm
Galerie Foto Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, este marcată de ICR Stockholm prin două evenimente derulate pe canalele online ale reprezentanței: spectacolul de teatru „Cele mai...

Lucia, JazzyBIT și Funkorporation vor reprezenta România la HEMI Music Awards

Lucia, JazzyBIT și Funkorporation vor reprezenta România la HEMI Music Awards
Galerie Foto 27 de artiști și trupe din Europa Centrală și de Est au fost selectați să participe în prima etapă a HEMI Music Awards 2021 - un program de talente pentru muzicienii care vor să-și dezvolte o carieră...

Un film de referinţă la Telecinematecă TVR1: Moulin Rouge

Un film de referinţă la Telecinematecă TVR1: Moulin Rouge
Galerie Foto Marţi, 26 ianuarie, de la ora 22.10, la Telecinemateca TVR1, urmăriţi filmul Moulin Rouge, din 1952 în regia marelui John Houston, cu Jose Ferrer, Colette Marchand şi Zsa Zsa Gabor în rolurile...

Șapte zile de diplomație publică ICR 16 - 22 ianuarie 2021

Șapte zile de diplomație publică ICR 16 - 22 ianuarie 2021
Galerie Foto ICR PARIS. Casa de parfumuri și modă Fragonard a prezentat, în avanpremieră, colecția de primăvară-vară „Couleurs roumaines” Evenimentul săptămânii l-a constituit succesul paginii Facebook a...

11 evenimente în această săptămână la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

11 evenimente în această săptămână la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
Nu mai puțin de 11 evenimente online și offline sunt prezentate de Naționalul sibian în perioada 27 - 31 ianuarie 2021: spectacolul-lectură „Nu regret nimic”, de Székely Csaba și coordonat de actorul Mihai...

Giorno della Memoria 2021

Giorno della Memoria 2021
Galerie Foto Cu ocazia Zilei Memoriei Holocaustului 2021, Institutul Italian de Cultură din București are în program mai multe evenimente care invită la reflecție și aprofundare. În data de 26 ianuarie, începând cu ora 20.00...

NETFLIX începe filmările pentru Fidelitate

NETFLIX începe filmările pentru Fidelitate
Galerie Foto Fidelitate este noua serie originală NETFLIX realizată după romanul omonim scris de autorul italian Marco Missiroli și publicat în anul 2019 de Editura Pandora M. Săptămâna trecută s-a auzit pe...

COMEDIA ÎNAPOI PE SCENĂ!

COMEDIA ÎNAPOI PE SCENĂ!
Teatrul de Comedie își așteaptă din nou spectatorii în sala de spectacol, începând cu primul weekend din luna februarie. Pentru că este luna îndrăgostiților și pentru că ne dorim să știe cât de mult...

Teatrul Nottara reia spectacolele cu public

Teatrul Nottara reia spectacolele cu public
Teatrul Nottara anunță că de miercuri reia spectacolele cu public, sala de spectacole urmând să funcționeze la o capacitate de 30%. „După o lungă așteptare, Teatrul Nottara are bucuria să își...

Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu

Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu
Galerie Foto Oana Ștefănescu, actriță a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre noi în seara de 23 ianuarie, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, dar mai ales imaginea unui om bun și discret, până...

Universul magic al pictorului suprarealist Victor Brauner, onorat de Muzeul de Artă Modernă din Paris

Universul magic al pictorului suprarealist Victor Brauner, onorat de Muzeul de Artă Modernă din Paris
Galerie Foto Muzeul de Artă Modernă din Paris a sărbătorit luna aceasta universul misterios și magic al unuia dintre marii pictori suprarealiști români, Victor Brauner, a cărui viață a fost străbătută de experiențe...

Unirea Principatelor Române sărbătorită în Filialele BMB

Unirea Principatelor Române sărbătorită în Filialele BMB
Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) marchează celebrarea Micii Uniri printr-o serie de evenimente desfășurate online pe paginile de socializare ale filialelor BMB. Astfel, Sediul...

„Jurnal de introspecţie V”, expoziţie inedită găzduită de Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

„Jurnal de introspecţie V”, expoziţie inedită găzduită de Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti
Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) invită bucureştenii iubitori de artă să viziteze expoziția de pictură „Jurnal de introspecţie V” a artistelor Mirela Trăistaru şi Dorothea...

După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!

După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!
Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță reluarea spectacolelor la sediu, în toate sălile, cu respectarea tuturor normele în vigoare, impuse de pandemia de COVID-19. Sălile vor putea fi ocupate în...

Ziua Unirii Principatelor Române. Italia și Unirea Principatelor

Ziua Unirii Principatelor Române. Italia și Unirea Principatelor
În primul semestru al anului 2021, Accademia di Romania in Roma prezintă publicului italian o serie de materiale documentare realizate de specialiștii MNIR, pornind de la imagini și documente de arhivă, obiecte de...
Serviciul de email marketing furnizat de