Victor Neumann, despre scrierea istorică în România: "Este necesar să se petreacă o înnoire”

Pe tema volumului "Istoria României prin concepte. Pespective alternative asupra limbajelor social-politice” (Polirom, 2010) am stat de vorbă cu Victor Neumann, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara.

Jurnalul Naţional: În 21 ianuarie a.c., la Bucureşti, aţi participat la o dezbatere centrată în jurul ultimului volum pe care l-aţi editat, împreună cu istoricul german Armin Heinen.
Victor Neumann: De fapt, lansarea cărţii "Istoria României prin concepte. Pespective alternative asupra limbajelor social-politice” (Polirom, 2010)  a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, la Târgul de Carte Gaudeamus. Acum a fost vorba de o dezbatere, la care au luat parte studenţi şi profesori ai Universităţii Naţionale de Arte, dar şi istorici, sociologi şi politologi din alte instituţii academice din Bucureşti. Împreună cu profesorii Ruxandra Demetrescu şi Bogdan Murgescu am prezentat conţinutul cărţii, relevanţa ei pentru disciplinele umaniste, în general, cu deosebire pentru istoriografie. Deoarece tema cărţii trimite la limbajele social-politice în România modernă şi contemporană, precum şi la neajunsurile generate de conservarea sensului învechit al conceptelor-cheie, dezbaterea a fost foarte animată. 

Se "vede" mai bine istoria României din afara ei ?
Întrebarea dvs. este binevenită. Cred că am ajuns într-un punct al dezvoltării ştiinţelor umaniste şi al ştiinţelor sociale în care este foarte util să cooperăm cu specialiştii din alte state europene şi din America. Interferenţa preocupărilor româneşti şi internaţionale contribuie la dobândirea unei mai documentate şi mai corecte înţelegeri a istoriei României în context zonal şi continental. Chiar integrarea în Uniunea Europeană presupune o altă abordare a istoriei, cu informaţii provenind din arhivele şi bibliotecile din străinătate, cu metode de lucru similare sau apropiate colegilor europeni, cu şansa de a vedea evoluţiile locale într-o perspectivă comparativă, transnaţională. Istoricii germani, de exemplu, (mulţi sunt prezenţi cu studii ample în cartea pe care am editat-o), după al doilea război şi-au schimbat atât instrumentele de lucru, cât şi perspectiva teoretică asupra istoriei. Îmi pare că, după două sisteme totalitare în care ideologiile radicale au acaparat scrisul istoric, este la fel de necesar şi în cazul românesc să se petreacă o înnoire. De altfel, acesta a fost şi stimulul proiectului româno-german, al cooperării mele cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea RWTH din Aachen, având ca obiectiv formarea tinerilor cercetători români în Şcoala Doctorală Internaţională de Istorie Conceptuală "Reinhart Koselleck” de la Universitatea de Vest din Timişoara. Rezultatele ştiinţifice – cartea "Istoria României prin concepte. Pespective alternative asupra limbajelor social-politice” fiind unul dintre acestea - probează o admirabilă corelare metodologică, o intensă şi fructuoasă muncă de echipă.
 
Care ar fi avantajele istoricilor străini în studierea istoriei noastre ?
România este nu doar parte a UE, dar şi parte a istoriei, culturii şi civilizaţiei Europei.  Prin urmare, este firesc să existe un interes din ce în ce mai mare al colegilor europeni pentru studierea şi înţelegerea trecutului şi prezentului ţării noastre.

Ii lipseşte istoricului român metodologia ? 
Aspectul metodologic este unul de primă importanţă în cercetarea şi evaluarea trecutului. Aidoma altor discipline, normele/regulile sunt fundamentale şi în istorie. Buna lor însuşire şi aplicare ne oferă întotdeauna şansa unei mai obiective interpretări. Cât priveşte istoricul român, el are numeroase merite, este un contributor constant şi temeinic la culegerea, selectarea şi editarea izvoarelor; în multe cazuri, el este deopotrivă un talentat povestitor. Totuşi, astăzi descrierea şi analiza faptelor pretinde atât un nivel de informare ridicat, cât şi competenţe teoretice mult mai solide. Mulţumită acestora din urmă, istoricul aduce mai multă libertate în gîndire, evaluări alternative la acelea depăşite, idei şi interpretări originale, contextualizări şi conceptualizări clarificând sisteme şi limbaje politice. De asemenea, va fi în măsură să înlocuiască povestirea naivă cu examinarea critică şi raţională, cu judecata de valoare,  oferind reperele necesare congenerului său. În acest fel, el va contribui la evitarea derapajelor ideologice ce au marcat "secolului extremelor” şi, tot astfel, va fi în stare să elaboreze acea istorie a României care să devină credibilă în ochii  românilor şi europenilor. Am convingerea că istoria conceptelor şi istoria conceptuală vor deveni metode înnoitoare, esenţiale în cunoaşterea trecutului şi în proiecţia viitorului. Să ne gândim doar la cât de important va fi să dobândim astfel o perspectivă mai obiectivă asupra reuşitelor şi nereuşitelor româneşti precum: statul în vremea domniei regelui Carol I; elitele în epoca modernizării; instituţiile fundamentale ale statului; crizele economice, culturale şi politice; polarizările sociale; sistemele totalitare şi transformările revoluţionare.  

Sunt depăşite conceptele româneşti de totalitarism, progres, revoluţie, naţiune, etc., aşa cum au fost folosite în istoriografia naţională interbelică şi postdecembristă? Şi dacă da, atunci care ar fi explicaţia ?
Fiecare timp îşi are propriile percepţii şi propriile limbaje prin care îşi defineşte realităţile social-politice. Sensul conceptelor se schimbă în funcţie de dinamica intelectuală, de aspiraţiile societăţii şi de pregătirea şi orientarea clasei politice. De exemplu, conceptul de naţiune dobândeşte noi valenţe în contextul în care politicile particulare ale unui stat şi ale societăţii sale nu mai pot fi gândite în absenţa unei suprastructuri aşa cum este Uniunea Europeană. Sau, conceptul de revoluţie nu poate face abstracţie de conotaţiile/sensurile pe care acesta le-a acumulat din secolul al XVIII-lea şi până astăzi. Prin urmare, este de dorit să acceptăm că orice concept se reînnoieşte periodic, aidoma şi limbajele construite graţie acestuia. 

Ca editor al volumului, aţi selectat, prelucrat şi coordonat studiile inserate în carte. Cum aţi descrie, in lumina acestor cercetări, în cateva fraze, istoria românilor (şi a României) în secolele al XIX-lea –al  XX -lea?
Trebuie să spun că meritele unei cărţi precum "Istoria României prin concepte. Pespective alternative asupra limbajelor social-politice” derivă din descrierea şi reevaluarea teoretică a trecutului, din aprofundarea naţionalului văzut prin prisma culturii şi din identificarea structurii de gândire la nivel individual şi colectiv. Prin cercetarea conceptelor ce au făcut carieră în limbajele moderne româneşti (de exemplu, educaţie, patriotism, neam, popor, naţiune, caracter naţional, stil naţional, proprietate, constituţie, progres, liberalism, democraţie, politică, om politic, Europa, totalitarism, tranziţie), autorii studiilor contribuie la înţelegerea dezideologizată a trecutului; la explicarea în context zonal şi continental a formării şi dezvoltării României; la analizarea textelor fundamentale ce trimit la sistemele administrativ-juridice ale statului român. Cred, se poate spune că aceste istorii fragmentare reiau multe date, fapte şi idei cunoscute, dar le tratează într-o manieră înnoitoare. De aici rezultă şi importanţa rescrierii istoriei, respectiv alternativele interpretative privind devenirea României moderne. E şi acesta un motiv pentru care sper, ca această amplă şi reuşită cooperare internaţională să stîrnească fecunde dezbateri intelectuale în mediile universitare, dar şi în presă.