Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Absolvent de Drept (cu studii la Paris), Barbu Ștefănescu-Delavrancea a devenit un avocat-pledant strălucit, ca mai târziu cimotia sa Ionel Teodoreanu. S-a format în presa liberalo-socialistă, sub tutela unor spirite precum Hașdeu sau Dobrogeanu-Gherea. Emul, asemenea lui Vlahuță, al «eminescianismului» emergent, a stârnit reacția lui Maiorescu din «Poeți și critici». Asemenea lui Vlahuță, dar și sămănătoriștilor asociați, a fost un actor-reper al național building-ului autohton de la 1900 («stilul național»)”, sesiza criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate autorului nuvelei Hagi Tudose.
Mare avocat, mare orator
Facem loc, în continuare, „pledoariei”: „Primar al Bucureștiului (1899-1901), politician liberal, apoi conservator, ministru în două rânduri după 1910, academician din 1912, Barbu Ștefănescu-Delavrancea a fost unul dintre marii noștri oratori parlamentari (după Titu Maiorescu - care-l poreclise pe Barbu «Fiara-cuvântului», Petre Carp și Kogălniceanu, dar alături de Take Ionescu) și avocați pledanți. Memorabilă rămâne pledoaria de succes în favoarea amicului de-o viață I.L. Caragiale, în procesul de plagiat intentat via nefericitul Caion (poetul C. A. Ionescu, păpușărit de Macedonski și alții). A murit subit la Iași (n.r. - în 29 aprilie 1917, la 59 de ani), în refugiu, în aceeași zi în care murea la București «colaboraționistul» George Coșbuc, neconsolat după accidentul fiului său Alexandru. În arhive să păstrează un film uzat în care conul Barbu se mișcă descompus, dându-și jos pălăria”.
Irezistibila nuvelă Hagi Tudose
Pe unde critice: „Trilogia istorică despre dinastia Mușatinilor - retoricele Apus de Soare, Viforul și Luceafărul (1909-1910), ironizate azi - a avut mare succes și a intrat în folclor. Capodopera lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea rămâne irezistibila nuvelă dramatică Hagi Tudose, reformulare levantină pre-expresionistă a Avarului lui Molière. Proza scurtă, aflată la confluența dintre patriarhalismul post-romantic și naturalism, dintre antiburghezismul socialist și cel conservator, e inegală și pe alocuri liricoidă, dar nu lipsită de finețe. Piese antologice sunt nuvela rural-sentimentală Sultănica, malițios-didactica Domnu Vucea (inspirată de învățătorul său Ion Vucitescu) și acuta Milogul (despre exploatarea copiilor de rromi)”.
Delicate povești sentimentale
Mult și bine: „A branduit eficient figura inadaptatului idealist și romanțios în seria de proze lirice cu Trubadurul («Oameni, oameni... bieții oameni...»), dar și în Bursierul (cu un elev de liceu complexat sexual de fornicația colegilor). Delicatele povești sentimentale Irinel și Liniște bat spre duioșia lui Brătescu-Voinești și anunță (timid) Adela lui Ibrăileanu. O nuvelă ambițioasă, dar ratată, despre parvenitismul social e Paraziții, unde naturalismul francez întâlnește ecouri ale prozei ruse. Critica socială e șarjată în groteștile Iancu Moroi și Zobie. Au rămas multă vreme în manuale grațioasele Bunicul, Bunica, Neghiniță... Prozele «pentru copii» au și ipostaze feerice, ca în «Palatul de Cleștar», iar secvențele memorialist-patriarhale sunt cuceritoare”.
Tată de fete (faimoase)
Mai departe: „Publicist plin de vervă, susținător, la debut, al lui Sadoveanu și Galaction, Barbu Ștefănescu-Delavrancea a scris, nu rău, și despre poezia populară (promovată inclusiv în cursuri la Universitate sau în discursul de recepție la Academie, unde-l continuă pe Duiliu Zamfirescu). A fost și un comentator avizat al picturii de la 1900”. Și câteva amănunte familiale: „A avut patru fiice notorii: inenarabila Cella, un personaj pentru toate anotimpurile istoriei, cu lumini și umbre politice; pianistă de mare clasă, scriitoare estetizantă onorabilă (Vraja, O vară ciudată) și memorialistă (Dintr-un secol de viață), sărbătorită în mare formă la centenar, repauzată în august 1991 la 104 ani, căsătorită cu Aristide Blank și Philippe Lahovary, prietenă cu Brâncuși, Enescu și Maruca lui, ultima iubire a lui Nae Ionescu (căruia i-a închis ochii) și pupilă a lui I.L. Caragiale (a fost ultima care l-a văzut în viață, după ce i-a cântat la pian din Beethoven, la Berlin)”.
Din pasiune pentru Italia
În plus: „Cella și-a primit numele, se pare, de la pasiunea tatălui pentru Italia, tradusă în prozopoemul mandolinar Fanta-Cella (poemele exotice în proză nu-i ies prea grozav lui Barbu...). Henrieta «Riri» Delavrancea, căsătorită cu ofițerul francez Gibory și moartă nonagenară, a fost o mare arhitectă, Niculina «Pica» Delavrancea, căsătorită Dona, a fost o pictoriță de calitate, ea însăși mamă de pictoriță talentată (Nuni, prietenă cu Jeni Acterian și trăitoare până de curând). Iar Margareta (Bebs) Delavrancea a fost GPS-ul critic feminin al lui Lovinescu la «Sburătorul» (a murit cea mai tânără dintre surori, la doar 49 de ani).
Un „minor” important
Ultimele aprecieri cernatiene: „Barbu a fost combinat în junețe cu Margot (Mărgărita) Miller-Verghy, înrudit apoi prin alianță cu ea via soția sa Maria, și cu boierul-diplomat Ștefan Lupașu, tatăl Ștefanei Velisar Teodoreanu și unchiul filosofului francez Stephane Lupasco, părintele «logicii dinamice a contradictoriului»... Ce încrengătură! Concluzia: „Conu’ Barbu? Un «minor» important (cu momente de excelență) și un personaj, în felul lui, istoric, la răspântia modernizării noastre dificile.
Șerpuiri în apărarea nevestei de colonel
Există numeroase mărturii legate de darul cuvântării, dar cu care a fost înzestrat Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Iată, de pildă, ce-și amintea Eugen Lovinescu: „Orășelul nostru a cunoscut o dramă, nevasta colonelului încercase să-și otrăvească bărbatul. O apăra Delavrancea. Ca o adevărată Sașa înaintă și vinovata la bară, înaltă, mlădioasă, cu ochi negri și scânteitori, parcă erau de pisică… Trei zile am trecut prin toate emoțiile mărturiilor senzaționale; la urmă, de la miezul nopții și până în zori, am ascultat pe Delavrancea: peste capu-mi înfrigurat a trecut ca o limbă de foc elocința marelui orator… cuvintele zburau învălmășite, icoanele ropoteau, frazele se desfăceau șerpuitoare; largi priveliști se deschideau: graiul românesc se lumină de o podoabă nebănuită. Adevărul pălise; din întunerci ieșeau însă șuvițe de foc, printre care zăream chipuri fantastice; pe galbenul Trubadur, pe ciudatul doctor din «Liniște», pe Berta și mai ales Sașa, pe neuitata Sașa… eroinele scriitorului se amestecau în șuvoiul cuvintelor sonore, în luminosul joc al imaginilor… de atunci am rămas cu această icoană a lui Delavrancea.”
Magicianul care umplea sălile tribunalelor
Încă o mărturie (consemnată de Ion Valjan, avocat și dramaturg celebru în perioada interbelică): „Cel mai mare penalist al vremii era Delavrancea. E greu să citești în arta elocvenței sale, pentru că totul se îmbină așa de strâns, încât nu vezi de unde vine efectul. E poate tonul cald, vibrant, uneori solemn, mâinile care se întind deasupra mulțimii, ca și când ar binecuvânta, accentele profetice, bogăția imaginilor, cugetările în formă de sentință, fluidul cu care pătrunde în suflete, sinceritatea, prestigiul scriitorului, sau, poate toate acestea la un loc. Pare un foc care se încinge treptat, crește mereu, până aruncă spre înălțimi coroana lui de flăcări și scântei, și după ce s-a mistuit superb și orgolios, se potolește, încet și greu”.
Fluid, căldură, inspirație
În completare: „Pledoariile lui la Jurați sunt o școală pentru avocații tineri. Dar cine ar cuteza să-l imite? Cine are fluidul lui, căldura, inspirația? Delavrancea e un inspirat. Deseori în pledoarii sau conferințe observ cum privirea pleacă dincolo de auditoriu, undeva, departe și vede ceea ce nu vedem noi, se încarcă cu viziuni din care vin clipele mari de inspirație. Delavrancea e un magician și nu e de mirare că în zilele în care pledează la jurați sala se umple până la ultimul loc cu avocați, ziariști, profesori, medici, scriitori, artiști, tot soiul de oameni biciuiți de curiozitate.”
166 de ani se vor fi împlinit pe 11 aprilie 2024 de la nașterea avocatului și dramaturgului Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Tot în aprilie, pe 29, se împlinesc 107 de ani de la moartea acestuia
„Capodopera lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea rămâne irezistibila nuvelă dramatică Hagi Tudose, reformulare levantină pre-expresionistă a Avarului lui Molière.”, Paul Cernat, istoric literar
„Primar al Bucureștiului (1899-1901), politician liberal, apoi conservator, ministru în două rânduri după 1910, academician din 1912, Barbu Ștefănescu-Delavrancea a fost unul dintre marii noștri oratori parlamentari și avocați pledanți.”, Paul Cernat, istoric literar
„Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la ‘64 ... Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile.”, Barbu Ștefănescu-Delavrancea
„Suntem un singur popor, Carpații ne sunt șira spinării.”, Barbu Ștefănescu-Delavrancea
